SCRISUL CA DESTIN – spicuiri din creația Valentinei MOȘNEAGA-MITROFAN, membră a USLR

GENIU ÎNTRE GENII

Oamenii de geniu sunt meteori destinați să ardă pentru a-și lumina secolul.

Napoleon

Geniul rămâne sărac, deși luminează omenirea.

H. de Balzac

Geniile se nasc rar, în schimb nu mor niciodată.

T. Mușatescu

Poetului iubit Mihai Eminescu

O stare de magie și multă pace-n jur,
În casă-i cald, cad fulgi și luminează-un abajur,
O mamă aduce-n lume un prunc drag și frumos,
Al șaptelea-ntre frați, chip luminat, duios!

Destinul lui n-a fost deloc ușor,
A trebuit să-ndure umilințe care dor,
Dar viața unui geniu în veci nemuritor
Arde pentru a lumina în veacuri, meteor!

O, mamă! Binecuvântat ți-e numele-n vecie
Pentru acest dar minunat – suflet de poezie,
Ce-a luminat ieri, luminează azi și mâine,
Luceafăr peste vremi, din depărări senine!

„În timp, între poeți ești steaua vie, sclipitoare,
Luceafăr unic cu luciri nemuritoare.
Un dor avem – din valurile vremii să revii…
Vezi, rândunelele se duc. De ce? De ce nu vii?!”

Trecut-au anii, multe nopți s-au perindat,
Ești printre noi. Tu n-ai voit mormânt bogat.
E noapte, simt un dor nebun, revii, melancolie?
Cu „Rugăciunea unui dac” mi-e dor de poezie!

POETUL LUMINII

Poet al sufletului și nu al lumii exterioare, forma lui Blaga a rămas ceea ce trebuia să fie.

T. Vianu

Ca și în cazul lui Eminescu, în persoana lui Blaga avem un mare organicist, care se modelează după necesitățile spontane ale firii și care ascultă numai de adevărul lăuntric al inimii și cugetului.

M. Cimpoi

În înțeles blagian adâncul e tăcere, iar tăcerea este definiția poeziei.

D. Micu

Lui Lucian Blaga

Sufletul Tău de mult a îmbrăcat o altă haină
Și cu lumina Ta sporești și azi a lumii taină.
Casa-ți de veci este la o margine de țară,
Are fața spre munte, privirea spre bolta stelară!

Sunteți doi: Tu și liniștea între scândurile unui gorun,
Această liniște plină de pace-ți face bine și-acum.
Și doar țipetele stridente ale vreunui lăstun uneori
Îți sperie somnul tihnit de veci, înmiresmat de flori!

Trecut-am de mult, poete, de anul două mii,
Tu ai plecat, creația rămâne în veci pentru cei vii.
Lângă Sibiu, la Lancrăm îți odihnește trupul,
Iar opera Ta scrisă n-a învechit-o timpul!

Versul Tău profund este și azi bunavestire a Fericirii,
Mare poet al Luminii, al Veșniciei și-al Nemuririi!
Spiritul Tău de filozof, creator de cultură și de poezie,
Odihnește-acum, în Marea trecere, somnu-i de vecie!

PUIUL DE CĂPRIOR

Născut să fie mare, spirit creativ, a ars ca un meteor…

Mihai Cimpoi

Labiș a fost băiatul cu ochi de căprioară care a pășit în poezie cu o prospețime uimitoare…

Eugen Simion

A fost un talent de o precocitate excepțională, care a schimbat cursul poeziei românești din anii ’50.

Nicolae Manolescu

Poetului Nicolae Labiș

​Avea douăzeci și unu de ani, enigmatic și visător,
Preafericit și plin de speranțe acest „pui de căprior”,
Era la vârsta fragedă a bobocului ce dă în floare,
Plin de har, un spirit creativ, născut să fie mare!

​Apoi, o clipă cât o veșnicie sau poate două-trei,
Atât a durat și-apoi mii și mii de scântei…
Impactul a fost fatal, durerea foarte mare
Plângeau și îngerii cu lacrimi grele,-amare!

​Ochii săi umeziți de lacrimi priveau în noapte,
Îndreptați spre hâda ori poate spre sfânta Moarte?!
Poetul tânăr cred că-i ceruse să-l mai lase puțin,
Atât cât să mai scrie „Pasărea cu glonț de rubin”.

​Înscris pentru totdeauna pe piedestalul țării mele,
Aveai, poete, ceva din floare, ceva din stele…
De-atunci încoace o lume te tot plânge-ntruna:
Pământul, Cerul cu stelele, Soarele și Luna!

​Azi în Poiana Mărului este primăvară,
Țăranii din Mălin în câmp pământul ară.
Iar tu, de sus mereu îi binecuvântezi,
Citind din Eminescu și „Capra cu trei iezi”!

 

HAOS

O, nu există crime căci toate, toate-s faptele unei gândiri pe dos, unei simțiri perverse.

M. Eminescu

Ideea cea mai firească a omului, cea care vine în chip naiv din străfundul firii sale, este ideea că e nevinovat.

A. Camus

Fiecare se vrea nevinovat cu orice preț, chiar dacă pentru asta ar trebui să învinuiască întreg neamul omenesc și însuși cerul.

A. Camus

Victimelor războaielor din Orientul Apropiat

Ce se-ntâmplă-n lume nu e creștinește,
Nu mai avem vise și frica ne stăpânește?
Lumea e tristă și se plânge mereu,
A uitat și de cuvântul lui Dumnezeu!

Unde e viața noastră de poveste?
În lume azi haosul, sărăcia domnește,
La putere e răul și răutatea,
Tot mai des și mai des triumfă moartea!

Prunci și mame, feciori și fecioare,
Mii de suflete odihnesc la fund de mare,
Despoții o duc azi bine și huzuresc,
Doar la avere și la putere râvnesc!

Azi o lume deplânge soarta sufletelor ce nu mai sunt,
Trist destin au avut, prin suferințe și moarte-au trecut.
Să fie oare pentru că de Dumnezeu ne-am depărtat
Și alte lucruri, idealuri pe lume am divinizat?

Poate de aceea azi nu se mai trăiește bine,
Zilele noastre nu mai sunt senine.
Sufletul ni-i pângărit și plin de durere,
Am rămas cu speranța – unica mângâiere!

Ce se întâmplă-n lume, Doamne, și de ce
Pacea ne este amenințată, traiul nu-i decent?
Răii și bastarzii rămân mereu nepedepsiți,
De parcă n-ar fi ei, cei ce provoacă suferințe!
Ce se întâmplă oare, Doamne, și de ce?

CĂMĂȘI MAI VECHI, MAI NOI…

Copilăria, iubirea, mama și maternitatea, sacralitatea sunt temele fundamentale ale poeziei lui Grigore Vieru, care a dat dovadă de o sensibilitate lirică de excepție și de o forță de expresie de asemenea ieșită din comun.

M. Cimpoi

Vieru este, prin sensibilitate și prin credință, un poet mesianic.

Eugen Simion

Marelui poet al neamului, Celui care a purtat un nume drag pe lume, Grigore Vieru

„Cămăși mai vechi, mai noi…”
Amară, dureroasă amintire pentru noi.
Tu ai plecat, poete, departe, ne-ai lăsat
Să-ți ducem dorul mare neîncetat!

Până și-acei ce binele nu ți-au dorit
Te plâng acum, dar cu un miorlăit.
Pe la serbări îi tot auzi: poetul este mare!
De necrezut, sunt cei ce te-au hulit odată tare!

Mare dreptate are un suflet, frate,
Când îi somează ferm: să nu mai latre!
La ce-i servește azi a voastră adulare?
El fără aprobarea voastră este poet MARE!

Pe când era-n viață să-l fi respectat,
Ar fi trăit poetul liniștit, nu îndurerat.
Lupta din greu cu răutatea omului,
Grăbit, poetul s-a retras în Împărăția Domnului!

El pentru noi este și va rămâne o vie amintire,
Acum e alături de măicuța sa în NEMURIRE.
Astăzi un neam, o țară, un pământ îl plânge,
Pe dragul nostru poet cu lacrimi de sânge!

Vestea morții Sale ține și azi de absurd,
Iar destinul vieții Lui i-a fost foarte crud.
Poetul, însă, a trăit cu multă demnitate,
E opera-i comoară pentru noi și umanitate!

„Cămăși mai vechi, mai noi…”
Tu ai plecat, dragă poete, dintre noi.
E foarte trist și searbăd fără Tine…
Au cine ne va mai iubi ca Tine, cine?

MOLDOVA – PATRIA MEA!

Îți iubești patria nu pentru că e mare, ci pentru că e a ta.

Seneca

Și-un fir de iarbă-și are rădăcina lui.

M. Sadoveanu

Patria este neliniștea fericită a inimii mele.

Gr. Vieru

Numele tău, Patrie, cu drag îl rostesc,
Vatră strămoșească, ce mult te iubesc!
În Moldova m-am născut și-am crescut
Și un nume tot aici, în țara mea, mi-am făcut!

Pământ cu imense păduri și ape frumoase,
Cu bogate podgorii și câmpii mănoase.
Țara mea dragă, țară de dor,
Moldovă scumpă, eu te ador!

În lume nu există un alt paradis,
Decât în Patria ta, unica și de vis.
Gustul fericirii acasă l-am cunoscut,
Dar și necazul, lacrima a trebuit să le înfrunt!

Frunză de acasă, verde de măslin,
Draga mea Moldovă, ție mă închin,
Pământului meu drag, mult iubit,
Ce viață mi-a dat și m-a călit!

Viitorul ne rezervă schimbări colosale,
Dar râurile își vor duce mereu apele la vale.
Firul ierbii de-acasă nicicând nu-l vei uita,
„Mama!” vei rosti mereu în limba ta!

MAREA SARMATICĂ – LEGENDA…

Realitatea imediată e senzația… Dincolo de ea nu cunoaștem nimic.

G. Papini

Străbatem trecutul nostru ca pe un peisaj în care nu percepem decât accidentările terenului, depresiunile și abisurile.

E. Junger

Realitatea n-a fost în stare niciodată să miște timpuri și neamuri întregi!

L. Blaga

Satele, orașele Moldovei mele înfloritoare,
Toate s-au născut pe un fund de mare.
Iar arborii seculari ai Codrului verde-n zori
Crescură bine și cu apa acestui mare izvor!

Și neamul meu s-a născut pe acest meleag,
Plin de frumusețe, ce-mi este atât de drag.
Păsările în libertate-au cântat și s-au zbenguit în voie,
De pământuri străine n-au avut nevoie!

Râurile, lacurile păreau atunci semănate
Pe pământul însorit al Moldovei binecuvântate.
Azi sunt mai puține ape, unele mai și seacă, se pare.
N-aș vrea să se repete acea tragică întâmplare.

Solul bogat în humus acum stors de sevă e crăpat,
Clima pe Terra e în continuă schimbare,
Alte vremuri la poarta lumii bat,
Cine știe ce ne rezervă viitorul, oare?!

Pământul arid și însetat, fântânile secate
Duc dorul mării istorice, de mult uitate.
Probabil că Destinul ne vestește,
Că Marea Sarmatică la albia ei râvnește!

METAFORĂ A LIMBII ROMÂNEȘTI

Scutit de orice influență străină, el a păstrat neatinsă limba și gândirea românească.

N. Iorga

Creangă s-a născut acolo unde există o tradiție veche, unde poporul e neamestecat și păstrător.

G. Călinescu

Prin operele sale artistul își creează un alibi în vederea judecății de apoi.

L. Blaga

Când mă întorc la anii mei de copilărie,
Gândul mă duce la Tine, la copiii de ieri, bădie.
La văru-ți Vasile, cuminte ca o fată mare,
La Ozana ce curge liniștită și azi la vale!

Dacă și copilăria dulce a fost frumoasă,
Iar viața noastră magică și luminoasă,
E și meritul Tău, bunicule din Humulești,
Cu „Amintiri”, peripeții și Povești!

Ai fost și vei rămâne un mare artist,
Atât de vesel și bonom, și atât de trist.
Pentru copii Bojdeuca ta-i un colț de rai –
Ce ar fi Iașul fără Tine și bădița Mihai?!

În Copou, lângă teiul frumos înflorit,
Generații de ieri și de azi vin la infinit.
De dor de voi și de graiul românesc
Azi, nu-i copil să nu rostească: „Vă iubesc!”.

ISTORIA NEAMULUI

Istoria este un roman al cărui autor este poporul.

A. de Vigny

Există două realități a căror imensă, zdrobitoare greutate nu o simțim, dar fără de care nu putem trăi: aerul și istoria.

L. Blaga

Cine nu și-a scris istoria cu sânge, acela sau n-a avut-o nicicând, sau crede că poate trăi pe contul istoriei altora.

Gr. Vieru

Firul vremii toarce istoria neamului meu,
Din care-ai venit tu, el, ei, geto-dacii și eu.
Văd aievea alergând pe mama lui Decebal
Într-o rochie de pânză albă, înaintând pe-un deal!

Cu ea transpare și geneza neamului românesc,
Zăbovește-un pic, apoi se retrage-n neantul ceresc.
De la ele, de la măicuțele geto-dacilor își are început
Istoria acestui neam mare, vrednic și-al său cult!

Istorie ce-a fost scrisă în timp cu sânge
Pentr-un ideal de neam, ce nu-l poate nimeni învinge.
Un început plămădit de la a noastră zidire,
De-aceea poate-am intrat ca popor în nemurire!

CARTEA – PRIETEN ADEVĂRAT

Cartea bună e ca și o conversație cu un om deștept.

A. Tolstoi

Dacă o carte este scrisă din inimă, va găsi calea de-a ajunge la alte inimi.

Th. Carlyle

Cărțile cele mai bune nu sunt tocmai acelea care ne învață, ci acelea care ne fac a cugeta peste cele cuprinse în ele.

B. P. Hasdeu

O carte îți poate deveni prieten adevărat,
Dacă citești foarte mult, ți-o faci aliat.
Ea te învață de bine, te ajută să crești,
Îți sugerează idei bune și cum să trăiești!

Și dacă o citești cu drag și admirație,
Ziua bună începe de dimineață.
Lectura face bine sufletului meu și al tău,
E un fel de magie, ce-ți alungă gândul rău!

O carte frumoasă e ca și mobila antică,
Respiră vieți și epoci, fă-ți-o amică!
Citește-o cu atenție și în profunzime –
Îți îmbogățești mintea cu idei și-aforisme.

Citind cărți bune, frumoase, a cugeta înveți,
Cu gândurile, ideile bune devii condrumet.
Să-ți faci cartea bun prieten este o onoare,
Te ajută să devii Om matur cu literă mare.

DOR DE CASĂ

În casa părintească, sufletul prinde o altă culoare.

Proverb

Folclorul este dorul de-a te întoarce acasă.

N. Stănescu

Casa părintească nu se vinde…

Gr. Vieru

Mireasma câmpului frumoasă
Și iarba verde mătăsoasă,
Codrul umbros, cu frunza deasă,
Te cheamă ca să vii acasă!

Marele Dor ce-l moștenesc
Îmi este CUIBUL PĂRINTESC!
Și cerul luminat de stele,
Și un mănunchi de albăstrele.

Și nu e un alt mare dor,
Decât dorul copiilor
De țară, de părinți, pământ,
De neam și de duiosul cânt!

Orișiunde ai pleca,
Să nu uiți de țara ta,
Căci mireasma de acasă
E ca floarea cea aleasă!

VORBA BUNĂ

Vorbele, ca și oamenii, nu valorează decât dacă sunt la locul lor.

A. Rivarol

Oricât de bine ai vorbi, când vorbești prea mult sfârșești întotdeauna prin a spune o prostie.

Al. Dumas-tatăl

Vorba bună și-nțeleaptă
Îți arată calea dreaptă.
Cea cu tâlc e o comoară
Și ne-adună grămăjoară.

Vorba bună e-o avere
Din gând curat și durere.
Celor mici când le vorbești,
Vezi cumva să nu greșești.

Vorba-i pasăre măiastră
Ce zboară sub zarea-albastră.
Solul dorurilor mele
De țară, de nemurele…

Vorba rea, nepotrivită
Doare, dacă nu-i gândită.
Vorba strigată și dură
Seamănă în lume ură.

Cea multă nu este bună,
Seamănă cu o furtună,
Iar cea dulce, mângâioasă
Îți face viața frumoasă!

Cuvântul lui Dumnezeu
Bine-i să-l cinstim mereu.
Și să facem legământ
Cât vom trăi pe pământ!

DORINȚA

Dorința supradimensionează ceea ce vrem să avem: ea crește chiar și prin neîmplinire. Cele mai mari idei sunt cele rezultate din dorința cea mai puternică și mai prelungită.

F. Nietzsche

Dorințele și aspirațiile oricărui individ omenesc sunt nemărginite, încât funcțiunea principală a vieții, a inimii sale este nu realizarea unei dorințe, ci dorința, voința ca atare.

M. Eminescu

Dorința este ca femeia frumoasă: chiar îmbătrânind nu-și pierde farmecul.

Gr. Vieru

De-aș fi, Doamne, iarbă verde,
În ochii mamei eu m-aș pierde,
Mare dor mi-aș alina,
Sufletul mi-aș lumina!

De-aș fi pasăre în zbor,
Spre cuibul părinților,
Aș bate în geam ușor,
Căci eu nu mai pot de dor!

Și de-aș fi un gând hoinar,
De mine n-aș avea habar.
Sufletul mamei i-aș da,
Că-i bătrână, singurea!

Dar nu sunt decât iubire,
Prea sensibilă din fire,
Sufletul amar mă doare
Pentru pasărea ce moare.

CINE-N PACE TRĂIEȘTE…

Pacea este cea mai de preț ereditate moștenită.

A. Clerici

Pacea e rodul fiecărei bătălii adevărate.

G. M. Ebers

Cine are pace are și sănătate.

Proverb

Celor ce n-au avut o copilărie fericită – copiilor de ieri

Gustul caramelelor ei nu l-au știut,
Din cauza războiului durut.
Foame mare și grea au suferit,
Tristă copilărie, Doamne,-au trăit!

Sărmanii de ei, câte-au îndurat!
Mizerie și frig neîncetat.
Cât și-au dorit un viitor frumos
Și-un trai mai bun și luminos!

Salvarea lor a fost CREDINȚA,
Curajul mare și voința.
Dușmanul hâd a fost învins,
De bucurie-o lume-ntreagă-a plâns!

Păcat, ei n-au știut ce-i fericirea.
Amară-i lacrima durerii – amintirea.
Azi pacea e din nou amenințată…
Ce soartă oare, Doamne, ne așteaptă?

Pacea a fost plătită scump pe pământ,
Cu ea ar trebui să facem legământ,
Ea este succesul lumii garantat,
S-o protejam și azi, și mâine, neîncetat!

CREAȚIA

Creând Universul, Dumnezeu a fost primul artist…

V. Duță

Nu cerul este promisiunea ce ni s-a făcut, ci creația.

L. Blaga

Nu poți crea un lucru în care nu crezi decât pe jumătate.

M. Eliade

E soare frumos și cer luminos,
Păsări pe ramuri cântă duios
Și-un vântuleț adie ușor,
Pe cerul senin – nici urmă de nor…

Pădurea deasă ce-n zare se vede
E un imens ocean cu-apă verde!
Iar grâul răscopt din câmpie
Pare să fie o mare-aurie!

Și florile gingașe,-n mii de culori,
Răsar din pământul cu multe comori.
Izvoarele limpezi, înrourate,
Toate-s creații profund inspirate!

Doamne, gând bun ne-ai dăruit
Și dragostea Ta noi am simțit!
Oricărui suflet nevinovat
Un nume și un destin Tu i-ai dat.

Adeseori, ne-am întrebat:
Sfintele daruri le-am meritat?
Doamne, îți mulțumim ne’ncetat
Pentru Lumină și tot ce ne-ai dat!

Și orice facem, orice cream,
Noi Ție, Doamne, ne închinăm!

ÎNVAȚĂ, SUFLETE,-A TE BUCURA…

Bucuriile cele mai mari sunt acelea care ne fac să plângem…

M. Codreanu

Durerea o poți suporta și în singurătate. Bucuria însă trebuie s-o împarți cu cineva.

M. Twain

Bucuria are uneori darul de a se declara singură, prin propria ei putere, fără vreun motiv îndreptățit.

L. Blaga

Hai, suflete, hai să ne bucurăm de-o zi cu soare
Și de-un copac ce dă acum în floare,
De iarba care crește-așa frumos
Și de cuvântul mamei cel duios.

Hai să ne bucurăm de boarea cea de vânt,
Dar și de-al păsărilor dulce cânt,
De o ploiță răcoroasă și curată-n vară,
De o vacanță petrecută la părinți, la țară…

Căci bucuria e un sentiment frumos,
Cei ce se bucură au chipul luminos.
Un suflet vesel trece mai ușor prin viață,
Iar un copil, dacă se bucură, mai bine-nvață!

Și dacă sufletul tău azi s-a bucurat,
Fii sigur, ai trăit o zi de neuitat!
Cu dragoste, cu tragere de inimă-ai lucrat,
Tot ce-ai simțit a fost un vis de nevisat!

Trăiește, suflete, trăiește-n armonie,
În pace să trăiești și-n veselie!
Te bucură de lucruri mici, neînsemnate,
Te bucură în gând de sănătate!

Dacă ai în suflet o mică bucurie,
Fă așa ca și ceilalți să știe.

CE-I FERICIREA?

Omul poate afla totul, cu excepția artei de a fi fericit.

Napoleon

Oricine are dreptul la fericire, dar nimeni n-are dreptul s-o întemeieze pe nenorocirea altuia, pe batjocorirea sau nedreptățirea altuia.

F. M. Dostoievski

Dacă vrei să ajungi la fericire, atunci pune-ți orice ca țintă, numai un singur lucru nu: fericirea.

L. Blaga

Fericirea-i vis sau e o cucerire?
E bucurie, e noroc sau împlinire?
E fericirea floare dalbă, rară?
Emoție profundă, trăire interioară?

Sau poate este un fior de vânt?
Izvorul printre pietre clipocind?
Poate-i surâsul pruncului în somn?
Sau poate fericirea de-a fi Om?

E foșnetul de frunze-n noapte?
E un cireș cu flori înmiresmate?
E licărul plăpând al unei stele?
Sunt poate zilele copilăriei mele?

E fericirea iarba de acasă?
Sau este pâinea coaptă de pe masă?
E chipul mamei bun și luminos?
Sau glasul tatei aspru, dar sfătos?

E fericirea poate-un legământ
Cu țara ta și cu al tău Pământ?
E poate neamul tău și limba ce-o vorbești?
Sau – cine știe! – însăși viața ce-o trăiești!

Luptă, fii îndrăzneț din fire,
Mai ai un pas până la fericire!

E OMENEȘTE SĂ GREȘEȘTI…

Înțelepții spun: nu judeca pe nimeni până n-ai fost pus în situația lui.

J.W. Goethe

Părerile pe care le avem despre alții nu sunt niciodată atât de temeinice, încât să ne putem îngădui să osândim.

Alain

Fără minimum de toleranță viața socială și viața umană devine un infern…

P. Pandrea

Un lucru bun se face cu îngăduință,
Cu suflet mare și cu chibzuință.

Dar nu-i de ajuns, mai e nevoie de inteligență,
De-ndemânare, de curaj și de clemență.

Dacă te-apropii de un copil cu-ngăduință,
Cu mare dragoste și cu credință,

Vei crește ce-ți dorești: copilul educat,
Cu inimă de aur și suflet tolerant.

Insuportabilul e suportabil până… deranjează,
Iar cel ambițios prea mare se visează.

Invidia și ura nu pot fi îngăduite,
Ele dau naștere la fapte și porniri urâte.

Și dacă-a fost de a plouat și case-a inundat,
Am suportat: natura-i de necontrolat!

Însă când omul nemilos natura pângărește,
Mai poate fi iertat doar dacă se căiește.

Fapta urâtă, dacă-i tolerată,
Va fi cu sutele urmată, repetată.

De-aceea se cuvine dintr-o dată
Să ne opunem cu ființa toată,

E omenește să greșești, să fii iertat,
Dar să te faci că nu pricepi este păcat!

Ce-i astăzi nenormal devine natural,
Crima devine caz cu un verdict banal,

Unii prea des greșesc și nu se corijează,
Iar lumea deocamdată-i tolerează!

CE E UMORUL?

Umorul este cea mai mare binecuvântare a omenirii.

M. Twain

Simțul comun nu poate lua proporții geniale decât sub forma umorului.

L. Blaga

Gluma să-ți fie ca sarea-n bucate; nici prea prea, nici foarte foarte.

A. Pann

Umorul poate fi semn al inteligenței,
O stare-a spiritului, în esență,
Este izvorul de lumină pentru unii,
Iar pentru alții e sămânța-nțelepciunii.

Un lucru-i cert: umorul, gluma, voia bună
În jurul mesei multe suflete adună.
Viața lor devine mai frumoasă,
Chiar dacă vremea este cam ploioasă.

Umorul este-un scut de apărare,
Un scurt răgaz la proba de-alergare.
E bine pentru cine se oprește,
Își trage răsuflarea și zâmbește.

Omul cu simțu-acesta înzestrat,
Deși nu umblă niciodată înarmat,
Cu vorba cea de spirit, cu umor
Îl pune la pământ pe orice agresor!

Cu gluma inspirată, la ceasul potrivit,
Pe lume se mai poate de trăit!

OMENIA

Omul este măsura tuturor lucrurilor.

Protagoras

Omenia nu se învață la școală, ci se moștenește din familie.

Proverb

A fi om e lucru mare, a fi om e o datorie.

Proverb

Un suflet cuminte și omenos
În viață-i ca pâinea – de mare folos.
Un om de-omenie, îngăduitor,
La nevoie-i prieten, la greu – de-ajutor.

Drag îmi e omul de omenie,
Cu el poți trăi în armonie,
Cui i-i sortit lângă el să fie,
Nu îi mai trebuie altă-avuție.

Căci omenia-i comoară cerească,
Este o lege nescrisă, firească,
Pe care o moștenim din străbuni,
Omenia e-un leac care face minuni!

E soră dreaptă cu bunătatea,
Ea nu cunoaște ce-i răutatea,
Luptă cu fel de fel de mișei,
Trufași, nesimțiți, bădărani și răi.

Omenia mai rar, foarte rar se învață,
E din născare, ți-ajunge pe-o viață,
Dacă știi bine s-o prețuiești,
Cu fruntea sus, printre oameni trăiești.

Nu cred să fie pe lume părinte,
Să-ndemne copilul la fapte urâte.
Iar dacă uităm de omenie,
Dumnezeu vede, pe toate le știe!

Se laudă unii că-s viță de domn,
Dar n-au omenie, doar chipul de om!

HARU-I SEMNUL DE LA DUMNEZEU…

A fi înzestrat cu har de la Dumnezeu.

Zicătoare

Oricare stare de har izvorăște dintr-o foame cultivată, voită…

E. Cioran

Darul e un har. Dar tot har este și să știi a trăi cu demnitate, în iubirea aproapelui și în muncă!

P. Coelho

Omul cel deștept și talentat
E de Domnul binecuvântat,
C-a avut noroc și-a moștenit
Harul care-l face împlinit.

Un băiat foarte frumos pictează,
O fetiță grațios dansează,
Altul are-un glas curat, divin,
Sau un simț artistic foarte fin.

Fără har sculptura nu-i sculptură,
N-ai ce căuta-n arhitectură,
Nu poți face nici o coafură
Pentru un concurs de anvergură.

Un învățător cu suflet mare
Are har, discipoli și răbdare,
Clovnul de la circ și când e trist
Iese-n scenă vesel, optimist.

Și tâmplarul – fără dibăcie,
Și poetul – fără măiestrie,
Și actoru-n scenă – fără har
Joacă rolul vieții în zadar!

Ce folos de harul moștenit,
Dacă nu te ții și de… muncit!

IUBIREA – FORȚĂ MOTRICĂ A VIEȚII… 

Iubirea mișcă sori și stele…

D. Alighieri

Numai acel ce iubește fără speranță știe ce-i iubirea.

F. Schiller

Atunci când iubim, vrem totdeauna să fim mai buni decât suntem…

P. Coelho

Iubirea-i forța motrică, ce „mișcă sori și stele”,
Răstoarnă munți, gonește gânduri grele.
Și cu iubire din iubire plăsmuind o lume,
Bun, Dumnezeu le-a dat la toate-un nume…

Să îl iubești pe omu-apropiat! –
Așa e de la Cel de Sus lăsat.
Să-ți fie gândul și în ceasul greu,
Și când ți-e bine, la părinți, mereu.

Iubirea e un sentiment frumos,
Cel ce iubește e un mare norocos.
Iubire poate fi de țară, de pământ,
Nu-i suflet să nu lege cu glia legământ!

Cel ce iubește fără de speranță
Știe ce preț are iubirea-n viață.
Iubirea n-are vârstă, iubirea e eternă,
Iubirea e maternă, paternă sau fraternă…

O mamă-adoră copilașul său
Și-l apără cu prețul vieții-n ceasul greu,
Îmbrățișează pruncul și mereu
Îl simte-n inimă pe bunul Dumnezeu.

Copii, și mai strengari și mai cuminți,
Oricum sunteți, iubiți-i pe părinți!

EROISMUL – ARTA NOBLEȚEI

Adevărata noblețe a omului, eroismul său cel mai mare constă în a ști să trăiască chiar atunci, când toate temeiurile vieții sunt distruse în el…

G. Papini

A nu vărsa sângele nimănui, a asigura liniștea lumii întregi și pacea veacului tău – iată cel mai înalt eroism.

Seneca cel Tânăr

Viața, nenorocirea, singurătatea, părăsirea, sărăcia sunt câmpuri de bătălie care-și au eroii lor, eroi necunoscuți mai mari uneori decât eroii celebri.

V. Hugo

Viața din plin trăită e-un act de eroism:
Să mergi spre orizont cu optimism,
Să ai un scop concret, măreț și luminos,
Să lupți cu mult curaj pentru un viitor frumos!

Copilul ager, care bine-nvață
Și-ascultă de-a părinților povață,
Dacă-i cuminte și e bine educat,
E pentru mine un erou adevărat!

Copilul se educă cu muncă și răbdare,
Se bucură părintele când fiul crește mare,
De-ar fi să i-se-ntâmple ceva rău,
Și-ar da și viața pentru pruncul său!

În viață, de ești mare sau ești mic,
E bine să fii Om, nu un nimic!
Să lupți ca un erou neînfricat,
Gata oricând s-ajuți un suflet disperat.

A-ți sluji Patria chiar și cu prețul vieții
E-un act de eroism și de noblețe!
A crede într-un ideal e mare eroism!
Așa dar, eroismul e-al vieții alpinism…

COPILUL ȘI BĂTRÂNUL

Copiii după părinți, ca poamele după pom.

Proverb

Munca e brățară de aur.

Proverb

Cine nu are bătrâni să-și cumpere.

Proverb

În mintea sa copilul se gândește,
Asupra unor vorbe auzite chibzuiește:
„Omul sădește-un pom, clădește-o casă
Un prunc și o fântână-n urmă lasă…”

Odată a-ntâlnit un moș pe drum,
L-a ispitit să afle: ce și cum?
Aceleași întrebări i-a adresat,
Cu ochișorii sinceri l-a fixat.

„Dragă copile, omul cât trăiește
Pentru copiii săi cu drag muncește,
Învață și ai să ajungi departe,
Căci cine are carte, are parte!

Unul sădește-un pom, sapă grădina,
Altul face o casă, o fântână,
Al treilea este un om cu carte,
Căci Dumnezeu la toți le face parte!

Să știi că munca-i binecuvântare,
Iar rodul muncii – bucurie mare!
Muncind, tu vei avea o viață fericită
Și-o soartă pe măsură, împlinită!”

Cine muncește doar acela știe,
Că munca îi aduce bucurie!

 

POMUL DACĂ-I BINE ÎNGRIJIT…

Bine faci, bine găsești.

Proverb

A fi recunoscător – înseamnă a fi mulțumitor.

Proverb

Recunoștința este o povară, și orice povară este făcută pentru a fi scuturată.

D. Diderot

Pomul dacă-i bine îngrijit,
El te poate răsplăti-nzecit.
Dacă nu lași roada de-azi pe mâine,
Ai și tu, și altora rămâne.

Casa reparată, cu olane noi
Te-apără oricând de vânt și ploi,
Dacă ești o gazdă primitoare,
Soarele, când nu te-aștepți, răsare.

Dacă știi să prețuiești un câine,
Moare dar fidel îți va rămâne.
Dacă ești om bun, la o adică,
Nu o să strivești nici o furnică.

Dacă-asculți de-a celor mari povață,
Sfatul o să-ți prindă bine-n viață.
Dacă aproapelui rău nu-i vei face,
Toată lumea va trăi în pace.

Dacă un prieten crede-n tine,
Vezi să nu dai cinstea pe rușine.
Dacă unui om i-i greu acu,
Nu sta, pune umărul și tu.

Binele e răsplătit cu bine
Și se-ntoarce înmiit la tine.

LENEA – PLĂCERE SAU POVARĂ?

Lenea nu e numai mama tuturor viciilor, ci și pierderea tuturor virtuților.

August von Schmidt

Lenea are un fiu – furtul, și o fiică – foamea.

V. Hugo

Lenea e cucoană mare, care cere de mâncare.

Proverb

Dacă-l prinde lenea pe Dominte,
De-abia deschide gura și-ngână trei cuvinte,
Se mișcă-alene, se târăște, doarme-un pic,
Te uiți la el mai bine și chiar nu vezi nimic!

Greu e de tipul cel lenos, pus pe trândăvit,
El are multe pofte, dar nu și de muncit,
Ieri a dormit, s-a-ntins, azi n-a făcut nimic,
I-i foame și cerșește mereu ca un calic.

Lenea e pentru el un viciu și o boală,
Aude-ntruna: „Culcă-te!” în loc de „Scoală!”
Mereu se plânge că e leneș din născare!
Ce rost să se trateze dacă totuna moare?

Pentr-un lenos e lenea plăcere sau povară?
Oricum ar fi numele lui e-același: „Pierde-Vară”!
Tot sforăie de dimineață până-n seară
Și țipă că de n-ar fi el s-ar pierde-ntreaga țară!

Dar lenea e-o cucoană foarte mare,
Care cu greu se ține pe picioare,
Din orice zi ea face sărbătoare
Și doarme pe cuptor sau la răcoare.

Lenea e boală?! Îi găsim noi leac!
E timpul ca să îi venim de hac!

CE POATE FACE OMUL LA MÂNIE?…

Consecințele mâniei sunt cu mult mai grave decât cauzele ei.

Marc Aureliu

Stropește focul mâniei cu apa răbdării.

Giami

La mânie nicio treabă nu se face, decât doar cu izbândă și cu pace.

Proverb

Dacă din fire ești cam mânios,
Nu vorbi mult, e periculos,
Un pic chibzuiește, mai stai puțin,
Mânia-ți va trece, uita-vei de chin.

Fii calm, degajat, cu rațiune,
Și nu te pripi, stăpân fii pe tine,
Atent fii la vorbele care le-arunci,
Căci ale mâniei răni sunt adânci.

Cuvintele-s dure, ele mocnesc,
Urăsc ca și oamenii, dar și iubesc,
Sunt vorbe cu flăcări și mii de săgeți,
Nu spune ce-ți vine, c-apoi să regreți.

Cu chibzuință și cu răbdare,
Înfrunți și furtuna, și valul cel mare.
Nici vântul cel aprig nu te oprește,
Ba, dimpotrivă, mai mult îți priește.

Căci la mânie nimic nu se face
Cu rost, cu izbândă, cu drag și cu pace.