Volumul de versuri „Iubiri de rezervă”. Autoare – Rodica GROSU, USLR

MĂNUNCHI DE CUVINTE

am prins cuvintele-n mănunchi
și le-am legat
cu șnurul dragostei
și al iubirii
apoi
le-am dăruit naturii.
vântul suflă
ca un cavaler
din rărunchi
presărâdu-le
cu dor
în cele patru
anotimpuri.
primavara prin câmpii
vara-n tril de ciocârlii
toamna-n struguri aurii
iarna-n colind de copii
iar într-o noapte fierbinte
unui poet visător
rămas fără de cuvinte.

ICOANA

pânza universului
pictată divin, redă
explozia culorilor,
cazută din curcubeu.
mâna pictorului,
cu inima
încărcată de iubire
aruncă tone
de zâmbete.
culorile calzi surâd
în ochii mamei
emanând dragostea
necondiționată universului.
mama,
icoană vie și
,,Altar Sfânt,,
prin naștere
de prunci!

UNIVERSUL IUBIRII

gândurile transparente
rătacesc prin univers,
taina lor prinsă
în plasa dorințelor
nasc cuvintele
formănd versurile
care plutesc
prin cele patru stihii
șoptind iubirii,
dragostea unei muze
în zorii dimineții
cucerind turnurile cetății.
mirosul de brad
trezește muntele
de milenii adormit
în ,,Universul iubirii,,.

CIREȘUL

ninge cu flori de cireși.
primăvara înmiresmată
îmbată îndrăgostiții de iubire.
grădina copilăriei,
înflorește în suflet.
bucuria mă leagănă
pe razele calde ale soarelui.
dorințe, vise, agățate
în ramurile de cireș.
cu bobițe roșii, dulci
asemeni buzelor
fecioarelor neprihănite
așteptând sărutul divin al zeiilor.
în ciresul iubirii găsesc mereu
amintirile atârnate
încă din copilăriei.

SUFLETUL

clipele dau buzna
în sufletul meu.
zâmbetul însoțește
gândul la comandă
inima șoptește calmă
răbdare, răbdare viață!
în mici fracțiuni de secundă
ura, minciuna și mândria
lasă răni adânci,
făcând jurăminte strâmbe
uitate în zorii zilei.
sufletul cade pradă
dulcegăriilor spuse cu șarm
crezând tot ce auzea.
speranța surâde într-un colț
luminând sufletul.
bucuria, dragostea și iubirea
ridică sufletul căzut,
ocolește prietenii mincinoși
lacomi, mândri
și plini de ură!

ISPITA

amintirile
năvălesc nechemate.
luciul apei captiv în versuri,
reflectă oglinda
arătând cărări neumblate
ecoul repetă într-una…..
iubireeeee! iubireeeeeeeeeee!
te-aștept!
trupul înfășurat în jar
tremură la închipuitele atingeri.
dorințele nasc dorințe.
ispita frenetic dă târcoale
în labirintul infinit
plăcerii carnale
prezente în trup.

CAFEAUA

razele soarelui
pătrund luminoase
prin despicătura perdelei.
dimineața avea
miros de cafea.
un El, trezit mai devreme,
aștepta o Ea la o cafea.
parfumul florilor din grădină
se contopea cu
priveliștea minunată
acompaniată de ciripitul pasărilor.
zațul din ceașcă avea
diferite forme.
imaginea unor lucruri
dădeau prilej de distracție
între EL si EA
vântul duce firul de fum
al iubirii dansând
povestea iubirii
din ceasca de cafea..

CULOAREA

covorul catifelat al omenirii
face o reverență curcubeului.
vântul ghiduș zburdalnic
îi deranjează liniștea.
în ochii cerului citești bucuria.
curcubeul scapă verdele.
firul de iarbă s-a înverzit.
fericit și bucuros aleargă
să dea de veste suratelor ei.
brotăcelul de pe malul bălții,
verzui și el sare în apă
toata balta s-a înverzit.
cuvintele evadate din curcubeu
formau idei plutitoare
radiografia frunzelor vrajite
completează covorul
verde mătăsos.
culoarea doarme în Carul Mare
așezată confortabil,
bucură sufletele fericite
iubind ,,Culoarea,,

IUBIREA DIN POVESTE

soarele se ivește
prin perdeaua transparentă.
ochii vibrează de fericire
slovele se așează pe un nor
lăsându-se purtate de vânt..
iubirea rătăcită
hoinărește în noapte
cuvintele strălucesc ca o feerie.
razele soarelui
transformate în condeie
fermecate, scriu iubirea
luminând sufletul.
privirea ta apare ca prin vis
dezvelindu-mi trupul
cu iubiri tainice.
amândoi trăim
,,iubirea din poveste”

AM ÎNVĂȚAT

am învățat să iert,
să iubesc când viața
îmi biciuia fața.
valurile vieții
au ținut piept furtunilor
pline de răutate,
lovind cu bolovanii urii.
trântită la pământ,
am învățat să mă ridic,
mai puternică cu
farmecul iubirii.
mi-am pus tot viciu
sub tăișul dălții
iar neîmplinirile
le-am agățat în pom
să trăiesc încrezătoare.
am învățat să descifrez
misterul vieții
,,am învățat”!

PROMISIUNI

versurile pictate tainic
trăiesc în altă lume,
umplând cupa
cu licoarea viselor.
amintirile promise
se trezesc,
întorcându-se în prezent.
imaginea clară lăcrimează.
tristețea stăpânește trupul.
clipele sărută în grabă
buzele cu aromă de fragă.
promisiunile plutesc în derivă.
forma lor veșnic deformată
dispare…reapare…
ca prin ceață în fiecare noapte
promisiunea sărută fierbinte
trupul dornic de iubire
buzele mirene roșii ca macul.
Așteaptând în fiecare noapte
promisiuni deșarte.
doar promisiuni!

DESTINUL

pământul inelat
amețește universul.
vămile iubirii
sunt cuprinse de dor.
valurile leagană infinitul
care apare din imperii.
misterul din candelă
luminează speranța veșniciei.
roșul din curcubeu,
colorează macii
din lanul de grâu,
umplând cupele cu dragoste.
în războiul nevăzut al timpului
zânele țes
destinul îndrăgostiților,
pecetluit
încă de la naștere destinul.

LINIȘTEA CUVINTELOR

sufletul obosit
își potolește setea
din cupa
clipelor frumoase.
clepsidra cerne
cuvinte dulci
și amare.
vremea trece în tăcere,
cu ninsori, cu ger,
cu ploi mohorâte.
firele argintate
strălucesc la
tâmplele mamei.
aud bătăile inimii
pline de iubire,
în liniștea cuvintelor.

TĂCERE

noaptea pleacă obosită
în tăcere.
dimineța sărută zorii
lângă malul mării.
pânza întunericului se ridică.
soarele arde în flăcări.
tăciunii nopții încă mocnesc.
luna sfioasă plânge.
Luceafărul dispare.
toți trei iubesc liniștea serii.
priviri cu săgeți de foc
străpung inima îndrăgostiților
sub clar de lună,
iubindu-se în tăcere.

ÎN CERUL DIMINEȚII

cerul dimineații
mereu dă șansă vieții.
în zâmbetul frumos
aud glasul duios.
în lacrima mamei
vad colțul năframei
stergând căte-o lacrimă
plânsă cu patimă.
în fiecare copil
văd floarea de april
găsesc înțelepciune
bucurii împliniri
am pofta de a trăi.
,,În cerul dimineții,,
descopăr
sensul vieții.

ZBORUL DORULUI

sufletul zboară cu dorul.
clipa prezenta
sărută florile.
vântul înalță dorul
prin locuri neumblate
semănând dor
unde nu este dor.
fără dor nu există
culoarea și nici iubire.
lacrima mamei-i plină de dor,
zborul dorului
se înalță ca firul
de tămâie către cer
,,of, măi dor, măi dor,
zbori prin galaxie ușor
dorul, dragostea oricând
se-nalță divin
spre cer rug.

VREMURI GRELE

vremuri grele, stări febrile.
rătăcită în mirosul diluat
frică și spaima
stăpânesc momentul.
gustul se evaporă
prin gânduri, cuvinte, idei
care umblau prin întruneric.
sedate nu găseau
locul în fraza poemului.
cădeau la întâmplare
într-un haos total.
în parg de primăvară
inima era amară
de la vaccin dar rezista,
sa nu-și piarda identitatea.
în lumina blândă a dimineții
speranța învingătoare
zâmbește
bucurându-se de viață
în vremuri grele.

PÂNZA

pânza țesută filigranată
așteaptă victima.
vicleanul păianjen
aștepta sărutul
nefericitei vietăți.
senzorii plasei subțiri,
face invizibilă capcană.
orizontul sărută munții
prins în plasa tăcerii.
capcana dispare
odată cu ivirea zorilor.
soarele zâmbește strengărește
îmbrățișând florile.
zorii zilei rup
pânza vicleniei.

AMĂGIRE

chipul șters de timp
amețit rezistă urii și minciunii.
luna în două culori
negru-cenușiu
prin voalul vizibil,
reflectă o slabă
licărire de lumină.
să fie amăgire?
gândurile dau târcoale planetei.
marea dansează spumegând,
visele pecetluite cu speranță,
descătușează curucubeul
încătușat în nori.
ploaia dansează ignorând natura.
somnoros, sufletul întreabă…
a trecut un veac? Nu!
șoptește inima!
doar un minut de amăgire!

SUNT VIE

ce să iau, ce să dau
alerg, nu înțeleg.
plâng, respir, beau apă ușor
din izvor îmi vine câte-un dor.
gândul zboară la țară
urlu prin lacrima amară.
lupt printre patimi,
zâmbesc printre lacrmi,
doina mă cheamă,
prin dorul de mamă.
văd anii prin ceață,
amari cu dulceață.
muncesc alerg, culeg
ostenită ,iar plâng.
sunt vie. Doamne slavă Ție!

GÂNDURILE MELE

prin gândurile mele
bat alizee.
crivățul îngheață cuvântul,
literele urlă.
în toate colțurile minții,
silabele sunt despărțite prin cratime.
încet, încet, leagă cuvinte
apoi fraze,
apoi prin gâdurile minții
pătrundea lumina celestă.
imaginea devine însorită
plină de culoare.
Edenul emană iubirea
îmiresmată.
versurile iau forma inimii
vindecând rănile durerii.
cuvintele dezertează
lasând în urmă
poemul iubirii
în gândurile mele

ÎMBRACĂ-MĂ ÎN VISUL TĂU

mi-ai promis
un poem albastru.
doresc iubirea ta din vis.
citește-mi
versurile-n noapte.
cu pana minții,
sufletul scrie
taina dulce a iubirii.
sărută-mi buzele cireșe
coapte-n pârg
cu mangâieri ușoare.
sărută-mi fruntea,
fă cu inima un târg.
citește-n ochii mei iubirea.
cu florile de liliac
îmbracă-mă în visul tău.
să mă iubești cu drag.
e visul meu n-ai nici un gand
tu nu ai vise.
ești muritor de rând.

TĂCERE

ai gheață în inimă.
nicidecum căldură.
cu voia ta,
durerea-i la cârmă
în privirea-ți rea,
săgeți se înfing
în inima mea.
ca geru-n amurg
cuvântul mă doare
așteptând iubirea,
ești surd și mut
câd sufletul meu topit
îndură prea mult..
orizontul este ravașit, grizonat
ca pletele tale mereu răsfirate.
curg lacrimi amare
sărate amăgiri
ca marea învolburată,
nu mai vedeam zarea.
iubirea mă doare
liniștea-i alinare în
tăcere

TĂMĂDUIRE

neștiința și mândria,
nasc ura și prostia.
uitând divinitatea,
grăbești moartea.
prin virtuți câștigate
mergi mai departe,
rugăciunea și postul
gasește tuturor rostul.
conștiința curată
naște dragostea adevărată.
aduce tămăduire
sufletului la pieire
pentru viața toată
tămăduirea-i câștigată.

CUVÂNTUL

cuvântul scripturii
rămâne viu scris
în biblie.
cuvântul rostit
fără conștiință,
naște sabia
cu două tăișuri.
rănești sufletul
în lupta nevăzută.
Dumnezeu cântărește
bine gândul și cuvântul.
Omul să nu uite
că viața este o luptă.
Scris este….
,,Cerul și pământul vor trece,,
cuvântele mele nu vor trece.

PUSTNICIA

pustnicia,
convorbirea directă
cu Dumnezeu.
păzirea minții curate
tratează gândurile ascetice.
căldura rugăciunii,
izvorăște din expierența
minții treze.
legătura divină
dintre Dumnezeu
și om naște liniștea sufletului.
mereu într-o comuniune
cu divinitatea
departe de lume
liniștea sufletului
o aduce pustnicia

CRESC FLORILE

răsună văile,
cresc florile.
le-aud cântările
ciobanii cu doinele.
vântul adie pe deal,pe câmpie.
câte flori cu mii petale
se închină către soare.
toate mulțumesc în cor
dând mărire tuturor.
dacă floarea se închină
omul de ce mai suspină?
să crească-n sufletul lui
numai floarea dorului.
să cânte cu bucurie
ca si floarea din câmpie
Slava Doamne
și Mărire Ție!

MARGINEA

oglinda reflectă
muchia cuvântului.
marginea oscilează
în tăcerea nopții
și forfota zilei.
norii trec liniștiți
peste orașul pustiu
fără viață.
timpul compartimentat
în pătrățele colorate
trece izolat pe margine suspendată în orizont.
noaptea apare la
marginea oceanului
sărutând valurile dantelate.
lumina candelelor
arde cu sfințenie pe cer
în fața icoanelor
dumnezeirii.
orice clipă depașește
marginea cuvântului.

DUREREA

anii țipă disperați
prin cuvântul albastru.
aripile iubirii se frâng
atinse de durerea
adormită la capăt de lume.
farul luminează
granița sentimentelor.
stelele dispar în zorii zilei.
inima aleargă prin gând,
zbuciumată simte durerea.
anii rup tăcererea durerii.
armura cade
topită de iubirea fierbinte
răscolită de un vis
plin de dor,fără durere.
cu putere,cu iubire
cu dragoste,dorul învinge
cu mângâiere
durerea.

FOCUL

zăpada se așterne
pe alocuri.
pătimașă,iubirea arde mocnit.
scânteia din pietrele
de cremene aprinde focul,
amândouă dansează
în ținuta de seară
ignorând frigul.
ard pe altare
scânteiele iubirii.
mii și mii se prind
în dansul romantic,
topind zăpada,
potolind gerul
din inimile omenirii.
focul divin cucerește
universul.
numai în inima curată
arde veșnic focul iubirii.

ACUM

în minte, în suflet
apar forme imaginare.
noaptea se artă
încă somnoroasă.
stelele, luna apar timide.
valurile se zbat agitate.
clipele înoată grăbite
în oceanul vieții,
străbândt văzduhul
ca renii în seara de ajun.
zilele, orele, clipele
trec, cucerind munții iubirii
lumina albăstruie
plină de speranță, de iubire
dansează acum.
Universul strigă…
vreau iubire!
mâine-i prea târziu
acum, o clipă, un minut.
dar acum!

RANA

sentimentele rănite
strigă prin cascada uitării.
Liniștite se cațără
pe zidurile plângerii
mângâind malurile oceanului
pe întuneric, vântul
geme puternic
rănit și înghețat.
durerea fără armură,
fără scut plânge
rana din suflet.
lumina apare
pe-o rază de zoare.
speranța vindecă
sufletul plin de iubire,
dragostea atârnă pe ramurile
de cireși înmuguriți.
cerul se roagă și plânge.
rănile sufletului sunt vindecate,
din dragoste și prin dragoste,
din iubire și prin iubire.

APĂSAREA

ghemuită sub pernă
supărarea stă ascunsă.
ziua se ivește la ferestră
veșnic în calea dimineții.
lumina din adâncuri
dă năvală în sufletul stins.
visele se pierd în noapte
izbindu-se de trupul
dezamăgit de apăsare.
sufletul robit de iubire,
hoinărește prin gând
trăind trecutul dimineții.
apăsarea poartă colier
din mărgele imginare
la gâtul trupului neprihănit.
energia,frecvență înaltă
a ideilor mărețe.
mâinile întinse spre cer,
alungă apăsarea
închisă în metaforele
din roua dimineții.

VISURI ALBASTRE

norii bucuroși
trezesc cuvintele
uitate în silabele
înghesuite în fraze.
pe frunzele crude
de un verde primăvăratec
atârnă boabele de rouă.
soarele sărută natura.
visul albastru,
zboară prin univers
prin culori pastelate
fremătând duios,
doina munților.
albastrul fierbinte
dizolvă stânca în culori.
Iubirea sărută marea
în visuri albastre.

DANSUL

icoana iernii, amintire vie
e prinsă-n visul tău, copilărie.
verdele smarald
invită la dans, cântecul
frenetic al copacilor.
iubirea dansează în poemul
uitat într-un ungher.
gândul așează
cuvintele pe portativ
creând melodia dragostei.
sufletul hoinărește
prin univers.
pe aripile vântului
pornind dansul
celor patru anotimpuri.

IMAGINEA

răcoarea tristeții,
mă înfioară.
culoarea aleargă
cu fluturii.
stelele sclipitoare,
pictează
imaginea din oglindă.
valuri de vise alunecă
arzând de iubire.
rai de culori e primăvara
Iisus renaște-n seara de-Înviere
lumina cerului coboară, sfântă
imaginea la toți cuvântă.
într-o clipă
versul iubirii cântă dragostea
în multe culori,
în clipa sederală,
imaginea vie
în orice petală.

LUMINA

să cauți lumina
pâlpâind în fereastra dorului.
să cauți bâjbăind
prin intunericul sufletului,
dus către zări departe,
plimbându-se prin singurătate.
tu mergi pe al vieții făgaș
și rămâi golaș,
de durere dezbrăcat,
de haina grea a iubirii,
să te închini ca o floare
în zorii dimineții
dezmierdată de lumină.
lumina cu raze aurii
vine să-ți cânte în gene,
lenea nostalgică
din visul nopții ascuns
pe o cărare a cerului,
să-ți tresară inima
voioasă de dor.
să vezi noaptea albastră
trage colțul nopții de la fereastră
să intre speranța
și lumina în glastră.

DURERE

figuri apar în noapte.
tonuri de gri înfășurate
pe siluete mișcătoare.
figuri somnambule
se prind în plasa ceții
cuprinse de sentimente poetice
care dau frâu liber imaginației.
iubirea roșie doare
în cuvintele dezbrăcate
ce dansau în umbrele grii,
speranțele purtau voal imaginar,
zâmbetul încătușat
tainic iubește în amurg.
gândul fugar, figurile durerii,
indeile îmbrăcate în aur
intră în ,,Palatul Iubirii,,.
inima plină de dor
așteaptă sa filtreze durerea
prin clepsidra vieții
transformând-o în
boabele de rouă ale iubirii.

DORURI, IUBIRI

visele vibrează în iubire.
păcatul cuibărit în gând
adulmecă mirosul
fânului cosit.
plăcerile trăite
pâna-n răsarit
ascude iubirea
în ceața dimineții.
speranțele coboară în abis,
bucuria zilei plutește pe un nor
în asfințit coboară luna.
dorul veșnic treaz
visează la iubire
doruri și iubiri
udate cu lacrima dimineții
păstrează taina nopții.

ADEVĂRUL

inima bate
tic-tac, tic-tac.
rugul uscat al rugăciunii
înmugurește în adevăr.
lacrima mângâie obrazul,
trupul suferă, inima îndură
mușcătura veninoasă a minciunii.
inima puternică
încurajează sufletul să lupte
cu amândouă aripi.
prin post și rugăciune
adevărul alungă
durerea din suflet,
clipele de iubire cern gânduri.
adevărul dansează
în secundele iubirii,
în ritmul inimii,
tic-tac, tic, tac.
cele doua jumatăți ale inimii
iubesc în adevăr.

INFINIT

clopotul dăngăne cristalin.
fereastra sărută lumina.
stelele se fac nevăzute
la ivirea zorilor,
orizontul dispare.
aripa de vânt
purtată în visele nopții,
sărută cerul
infinit de stele.
sunetul clopotului
în timpul rugăciunii
căntă cu îngerii la unison
alături de mireni
la infinit
Doamne miluiește!

MINTEA ȘI SUFLETUL

mintea și sufletul
nasc puteri divine.
energia comandă
prin telepatie gândurile.
teleportarea ideilor
în univers emit visuri.
clipele rătăcesc prin locuri uitate
la poalele pădurii,
la iubiri de o vara.
potecile tainice
știute doar de ciobani
de brazi și păsări.
secretul unor iubiri,
doar mintea și sufletul
știu taina iubirii.

NATURA

natura,
înlocuiește
fiecare celula pierdută.
spațiul diluat de vânt
contopește orizontul.
îndepărtarea se așează
pe un sentiment necunoscut,
înlocuind realitatea
într-un unghi
natura divinizează
universul,
renașterea,
iubirea.
dragostea divină,
lăstărișul sufletului
se trezește din hibernare.
natura prinde viață și
culoare în pragul
primăverii.

TRĂIRI

privirea prinsă în ecou,
transformă timpul în Cameleon.
visele buimăcite dansează
aievea dansul amintirilor
tristețea ruginie plânge.
susurul izvorului
cantă vesel pădurii.
lutul ars de soare învie.
culoarea trandafirie,
acoperă ceața din poiană.
culorile timpulului,
pune în mișcare
viața prin lanțul A.D.N.
amintiri uitate
apar în prezent.
sufletul vibrează
alimentat de vise
imaginare.
doar trăiri.

PICTORUL

Bucuria rătăcește
prin culorile pastelate
hrănind sufletele toamnelor.
vântul fură frunzele
ușor purtate pe aripile de dor.
le așează pe șevaletul pictorului.
frunzele verzi, ruginii, galbene,
inspirația culorii
cristalizată în iubire,
ridică valul mării
descoperind povestea tainică
pictată de Dumnezeu
fără pensule și culori.
doar pictorul înțelege
secretul divin al naturii
redând cu maestrie
muzica din adâncuri,
în culorile sufletului,
tabloul vieții universale
idei, gânduri, vise,
le știe doar pictorul.

VIAȚA

Primăvara, mugurii
sărută soarele
plini de încredere.
floarea prinde viață.
poetul trimite gândurile
să culeagă inspirația.
universul recepționează
numai iubirea
compatibilă cu el
rezistentă în anotimpuri.
frumusețea vieții
zidește trepte spre cer
ce scaldă universul
în culorile curcubeului
plin de ,,Viață”

DORUL

dorul încearcă evadarea
din clepsidra vremii.
filtrează ultima
boabă de lacrimă.
aleargă cu sufletul
plin de iubire găsind
dragostea mamei
uitată într-un colț.
râuri întregi de speranțe,
prind viață.
inima mamei mereu prezentă
în inima mea
se legănă în asfințit
,,DORUL”
scară tainică a mântuirii
între cer și pământ.

ZEUL IUBIRII

zeul iubirii
venit de pe alte tărâmuri,
așează în brațele vântului
iubiri înșirate
pe razele soarelui.
noapte dasează în
pletelele stelelor.
nopțile de vară
luminează gâtul zeițelor
cu salbe strălucitoare
prinse în hora eternității.
în ziuă, Zeul iubirii
se scaldă în roua florilor
sărutând clipele si cuvintele
zeițelor imaginare.

NUANȚELE UNIVERSULUI

orizontul plantează
flori în culori multicolore.
rugul înmugurit
legat cu funii de stele,
veghează valurile involburate.
soarele încălzește
cu bunătate clipele
din zorii zilei.
vântul pictează
universul dorințelor.
ochiul magic
veghează magia iubirii.
în valurile transparente
legănate pe albastrul turcuaz,
amurgul desparte
prin fâșia de foc
cerul de pământ
în curcubeul iubirii
odihnesc
,,nuanțele universului”

IUBIREA

iubirea filtrată
prin clepsidra vieții
trăită simplu
fără legi
o înțelegi.
iubirea-i soare și cuvânt
e cer și mare și pământ.
iubirea este legământ.
trăiește-o dar
fără condiții
iubirea
n-are definiții.

FRUMUSEȚE ȘI CULOARE

în orice floare
frumusețe și culoare
dragoste,
iubire,
simbolul fericirii.
armonie și dor
din flori tricolor
jertfă deplină
în ruga divină.
splendoare,
candoare
se vede în zare
zbor spre eternitate
speranță în toate.
lumina apare
în
frumusețe și culoare.

PRIMĂVARA

primavara
coboară pe plai
cu toate florile
în frumos alai.
cântecul pasărilor
hiptnotizează natura.
gândurile dau buzna
în mireasma florilor.
speranțele vrăjite
pline de iubire,
dansează fericite
în hora florilor
primăvara cântă
în sufletele noastre.
inima saltă de fericire.
iubirile se nasc
primăvara.

SEGMENTE

razele îndraznețe
sărutau argila.
cipuri călătoare
scanează clipele.
punctul localizat
de soare
prin razele fierbinți
descoperă virușii.
surogații neosteniți
manipulați de minți bolnave
de la pupitru de comandă.
gândurile se reazămă
de clipa timpului.
lumina osciliază
între frecvențețe
înalte și joase
ale universului.
clipe, gănduri, idei,
microcipate execută mișcări teleghidate în segmente.

DEODATĂ

vântul s-a oprit.
gândul galopează nestingherit
prin poarta sufletului deschisă.
albastru coboară prin
visele care emit sunete tainice.
florile zâmbesc fericite.
drumul gol și pustiu
așteaptă pașii călătorului
descifrându-i gândurile.
universul învârte pe degete
globul pământesc.
noaptea face o reverență zilei.
mirosul primăverii
hoinărește prin culori.
timpul măsoară clipele.
deodata..!
zâmbet, bucurie și lumină!

GLASUL UNIVERSULUI

glasul universului
zboară necontenit
colindând galaxia.
puterea minții
penetrează stânca.
rana lăcrimează în izolare.
farmecul stelelor
luminează noaptea.
glasul universului
aude chemarea,
inimii pline de dor
dansând cu sufletul
în fața oglinzii.
partitura vieții perfectă
este cântată în galaxie
pe notele muzicale
glasul universului.

NATURA

fără legi omenești
libertatea naturii
colindă după bunul plac.
Natura aleargă neobosită
prin toate poienile
stârnind trăiri
uitate din trecut.
vântul sărută văile
încărcate cu flori.
într-o clipă, bucuria
înconjoară planeta,
prinzându-se
în dansul fecioarelor,
în hora primăverii
invintând toate suflarea.
fără legi omenești,
lumina plină de iubire
ajută natura necondiționat.
legea firii și legea divină
stâpânesc natura
prin si cu iubire.

SIMT FRUNZE CARE CAD

simt frunze care cad
plângând către pământ
și fără de cuvinte
se leagănă în vânt.
zorii apar fără de rostire
tăcerea liber și-o aștern
în orice zămislire.
surăsul rătăcit
geme sub pas strivit
simt iubirea din frunze
simt inspirația unei muze.

MENIREA

trimite un cuvânt
și mi-e de ajuns
să simt iar fericirea.
mă rănești doar privind
stingi și tăcerea
ce-mi arde pe jar durerea.
ești secat de cuvinte
dar faci juraminte
să-ți cad iar în plasă
deși inima-i arsă.
petale de flori udate de rouă
ești menirea. rupi inima-n două
cuvântul te iubesc
ar deschide zăvoare
dar ești prea mândru
să oferi alinare.
nu cerșesc iubirea.
tu ești doar menirea.

ILUZII

am alegat
în plină noapte
să nu mă prindă luna
rătăcită,mintea
poate să viseze.
mă strecor prin deziluzii
te complaci n-ai nici-un scop
dar la orizont
numai eu zăresc
luminița sfântă.
visez numai confunzii,
nu mai astept nimic
toate sunt iluzii.
închipuitele vise
sunt doar abise.

VARA

în pragul înserării,
nisipul îmi frige
inima în clipa visării.
de dor mi se frânge
sufletu-n bucăți,
zidind cetăți
cioplite cu dălta răbdării.
zâne, sirene se-arată în larg
vântul adie pe-naltul catarg.
vara cerul și norul
poartă prin univers dorul,
prin soare și stele
prin gândurile mele.
iubirea de-o vară
o cânt într-o seară
pe strune de vioară.

STEAUA

pe cerul nopții
prima stea este agățată,
într-un colț de lună.
cortina sorții transparentă,
mă poartă ușurel,
mă plimbă prin galaxie.
aud glasuri de lumină
cântate din inimă,
pe file galben prăfuite,
odihnesc versuri uitate.
cântecul răsună în eternitate.
steaua veghează
în liniștea astrală.
mă simt o zână
cu coroniță printre sfinți,
sunt fericită și-mpăcată.
când eram fetită
eram mică steluță.
flori de romaniță în cosițe
steaua m-a călăuzit
de când m-am născut

CONȘTIINȚA

Dumnezeu știe tainele
ascunse în sufletul omenirii.
îndreptarea o primești
prin osteneala ta
dar nu fără ascultare.
doctorul Dumnezeu
trezește conștiința
în orice suflet.
fie bogat sau sărac.
sufletul se păcălește singur
când adună în zadar
făra Dumnezeu.
dreptatea sufletului
este amăgire.
conștiința trezită
găsește
calea dreaptă.
chiar de viața ți-ar zâmbi,
întreabă conștiința
și nu vei greși.

DUȘMANII

dușmanii sunt
propriile noastre gânduri.
Inima caută doar pacea.
gândurile dau năvală
la ispita desfrânării.
lăcomia, mândria
ura și indiferența
nasc proprii dușmani.
gândurile zbuciumate,
pornesc războiul subconștientului.
înrolați-vă în armata dreptății.
gândurile dușmănoase
dispar daca lupți
cu virtutea
semănând în jurul tău
dragostea și iubirea
în gândurile tale
gândurile pozitive,
aduc liniște.

BUCURIA

iubind viața și oamenii,
primești iubire.
soarele trimite lumina
și căldura în trupul tău.
bucuria întregii planete
nu renunță la viață.
fii un luptător ambițios,
gândește pozitiv.
mâine este o altă zi
bucuria, bucură sufletele.
zâmbește în fiecare zi.
timpul și Dumnezeu
vindecă orice rană
cu tine și prin tine.
viața este bucurie.

GÂNDUL IZOLĂRII

gândul prinde avans în timp.
ziua devine mohorâtă.
jalea răsună puternic.
clopotul înalță vibrația
morbității.
glasul clopotului,
încurajează sufletul
să creadă în speranță.
cuvintele-s rătăcite
în marea sărată de lacrimi.
clipele agitate provoacă
auzului, frecvențe înalte.
vederea urcă și coboară
rătăcită prin labirintul nevăzut.
intersecțiile străzilor
sunt goale de cuvinte
gândurile izolării așteaptă dezinfectarea societății pentru
o viață normală.
speranța,luminița
de la capătul tunelului.

COPILĂRIA

aripi de dor, aripi de iubire
pe raze de soare
sunt binecuvântare.
cu mamă, cu tată,
lumea-i a mea toată.
copilărie dulce din trecut
fără griji, nevoi, dureri,
ai fost, ești, si-mi vei rămâne
în viață scut.
nopți cu praf de stele
alergând prin luncă
cu gândul de ducă.
mireasma primăverii
și arșița verii.
prin toamna târzie
cu vin de razachie,
cu mere pârguite,
cu oile pe munte.
frumoasă copilărie
mereu, veșnic vie.

BRAȚE

brațele stau întinse
cuprizând imaginea sonoră
a timpului
căutând destinația perfectă.
prin visele imaginare
lumina dansează cântând.
amintirile rebele dau năvală
în brațele călduțe ale mamei.
în univers tăcerea e sfântă,
trupul dornic de iubire
dansează prin lumină,
cuibărindu-se liniștit
în brațele materne.
clipele păreau o veșnicie.
sfintele brațe muncite
dăruiau alinarea
și liniștea
sufletului, în brațe.

CERUL

soarele dansează
pe cerul cenușiu.
frunzele de aramă
formează poemul toamnei.
târziu se aud pași în noapte.
gândul aprinde steaua iubirii.
cerul strălucește
sclipind intermitent.
ultimul sărut de toamnă
ruginiu, este acoperit
cu voalul alb al iernii.
vântul spulberă cuvintele
așeazându-le în curcubeu.
norii senini, pufoși,
dansează cu iubirea.
poeții scriu pe fila cerului
gânduri și iubiri pierdute,
amintiri cântate
pe portativul vieții
în game melancolice
pentru veșnicie.

IZVORUL DE DOR

fântâna, ascunde
dorul nevăzut.
frunzele cad lin
una câte una
dansând spre pământ
încărcate de dor
de iubiri parfumate.
curg lacrimi înmiresmate
în izvorul de dor.
clipele trecătoare se adapă
bucurându-se de iubire,
cuvintele prind aripi de dor.
viața se îmbată
din izvorul nemuririi.
o clipă din icoana sfântă,
curge izvorul de dor
vindecând orice trecător.

REALITATE

trupul gol se topește
în spațiu.
rezemat de iubire
sufletul aleargă prin univers.
ochii se scaldă aievea
plini de tandrețe.
durerea nemișcată
blochează fereastra luminii.
urmele flămânde pline de iubire
îmi iau vlaga zâmbetului.
făptura întreagă
prinde aripi.
ocrotită de tine
suferința nu e mare
când dragostea
izvorăște din
privirea ta plăpândă,
din vorba dulce ca mierea
din fagurii iubirii.
în orice clipă
trăiesc realitatea.
lângă tine
întunericul este lumină.
greul este ușor
când amândoi
împreună dansăm.
ne iubim în poeme.
zburăm pe un nor,
pe aripi de dor
cred în iubire
nu în vise deșarte.
cred în realitate.

APA ÎNVIERII

curge izvorul vieții
șerpuit printre munți.
susurul lui cântă
doina iubirii
reflectând imaginea
primăverii
venită prea devreme.
vântul geme ușor
cu un gust de pelin.
secunda fugită din timp
stă pe un crâmpei de dor.
apa învierii izvorăște
din sufletele curate
spălând păcatele
tuturor aprinzând
în suflete lumina speranțelor
apa invierii, izvor de viață.

CĂLĂTOR

dorul călător
se întoarce în suflet
după o vizită în infern.
se așează liniștit
în cămara inimii.
adună literele dintr-un poem
respiră încet și privește
print-o ferestră aurie.
gândul transformă dorul
călător în iubire.
ca și visul, dorul
călătorește
odată sufletul
care-l iubește.
odihnindu-se liniștit
în brațele iubirii.
noaptea visător,
ziua călător.

CRINUL

bucuria respiră prin flori
cireșii cern cuvinte albe.
crinul este regele nopții.
mirosul divin,răcoarea
e ca unui vers melodia,
vibrând în lumini astrale,
visând fericit.
Petalele albe devin răsfirate,
imaginea iubirii
poartă dorințe despletite,
alergând sub clar de lună.
crinul domnește
imaculat încă mai visând
un crâmpei încărcat
de doruri cuibărit
în cupa lui plină de iubire
îngerii din rai
au aripi albe de crin.

SUNT BINE

iartă-mă, iarbă orfană.
din grădina de lumină,
tu nu ai deloc vre-o vină.
când se coace câte-o poamă,
lacrimile sunt sărate.
cănd plâng florile în câmp,
mi-au secat și visele
iubind și plângând.
dar sunt bine, mă odihnesc
la rascrucea de la drum
gustând doar dorinte-n suflet
și rugi înălțate-n umblet
chiar sunt bine, mulțumesc
nu-ți fă griji, eu te-am uitat,
sunt mult mai bine
acum când nu te iubesc.

ZIDIRI NEPENETRATE

trec peste infinitul dintre noi,
neprigonit și neimpus de nimeni,
savurez clipe faste și nefaste
fugind cât mai departe,
spre zidurile înalte.
trec peste ele
cu un mic poem în suflet,
o singură conexiune
cu două inimi legate.
furișată pe străzi
intr-un oraț cu umerii aurii,
cu flori scufundate în ceată,
mă odihnesc pe zidiri nepenetrate.

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: FASCINAŢIA RITMURILOR

(prefața la volumul „Iubiri de rezervă” de Rodica GROSU)

             „Întâmplare” este cuvântul cu care noi oamenii dorim şi încercăm să definim un eveniment aflat într-o perfectă legătură de cauzalitate cu cele anterioare lui ori cu viitoarele, toate aparţinând însă unei logici superioare, aceea la care conştientul nostru nu are acces în mod firesc, voluntar.

            Aceasta ar fi, cred, explicaţia faptului că în urmă cu aproximativ zece ani la şedinţele publice ale Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi a început să participe şi doamna Rodica Ioniţă Grosu, o talentată interpretă de muzică populară, textieră, cantautoare, dar şi o neobosită culegătoare de folclor. Şi cum această participare nu a fost deloc sporadică sau secvenţială, ea pare a fi cauza atracţiei subtile spre un alt gen de univers poetic, cel încorsetat de reguli stricte, universul poeziei în formă fixă gen: sonet, rondel, epigramă, etc… sau spre cel reprezentat de versul numit liber care evoluează strunit doar de vibraţiile ritmurilor interioare…

            Cert este că alchimia secretă a poeziilor a izvorât acea atracţie aproape mistică, iar aceasta a determinat o adevărată explozie creativă reprezentată în foarte scurt timp de cele trei volume editate: Flori de alean şi dor (2008), Poezii pentru copii (2017) şi Calea Gândului (poeme bilingve, 2020) aduse în atenţia publicului de criticul Ioan Holban cel care le-a prezentat într-un studiu inspirat, fiind intitulat: Dansul frenetic al sângelui în vene.      

            Respectivul titlu, prin el însuşi, relevă fiinţa profundă a celei care se afirmă recent cu un nou volum intitulat Iubiri de rezervă, universul poetic al autoarei, acela dominat de obsesia ritmului, de măreţia sa atotcuprinzătoare fiind omniprezent în cartea de faţă. Firesc, desigur pentru un om care, putem afirma cu încredere, s-a născut şi a crescut în vibraţiile cântecului străvechi, cele care au sădit în frageda făptură a începutului de drum prin viaţă seminţele armoniilor universale, cele care, la rândul lor vor fi născătoare de noi şi noi armonii puse la rândul lor în cânt sau vers.

            Doamna Rodica Ioniţă Grosu se înscrie astfel în rândul celor care oferă cu generozitate tuturor celor din jur frumuseţea greu de descris în cuvinte a metaforelor aflate în ritmuri cosmice, a sunetului mângâietor sau truda plină de bucurie a căutării sensurilor în care cuvintele devin mult mai mult decât simpla lor descifrare aflată în dicţionare.

            Ninge cu flori de cireşi. Primăvara înmiresmată/Îmbată îndrăgostiţii cu iubire… (Cireşul). Aparent simplu, foarte direct şi parcă la îndemâna oricui. Cam la fel cu vestitul ou al lui Columb! Sau: Sentimente rănite/Strigă prin cascada uitării/ Liniştite se caţără/Pe zidurile plângerii/ Mângâind malurile oceanului/Pe întuneric, vântul/Geme puternic/Rănit şi îngheţat./ Durerea fără armură,/Fără scut plânge/Rana din suflet. (Rana). Îţi vine greu să crezi că nu ar fi vorba de tine, cititorul, cel care, împreună cu majoritatea semenilor tăi, ai trecut la rândul tău prin acest pustiu al disperării. Există însă şi remediu pentru durerile sufletului: Mâinile întinse spre cer,/Alungă apăsarea/Închisă în metaforele/Din roua dimineţii. (Apăsarea). Şi da, remediul este în indestructibila legătură dintre noi şi tot ceea ce ne înconjoară. Este de ajuns să credem, cu multă tărie în Cel aflat în totul şi în toate cele văzute şi nevăzute, iar vindecarea vine de la sine.

            Am remarcat şi undele de umor din poeziile distinsei autoare, unele aş pute spune fireşti având în vedere contactul prelungit cu umoriştii Asociaţiei înainte amintită: Chiar sunt bine, mulţumesc/Nu-ţi face griji, eu te-am uitat, /Sunt mult mai bine/Acum când nu te mai iubesc. (Sunt bine).

            Recunosc, m-am lăsat răsfăţat de frumuseţea poeziilor din acest volum, cu jocurile metaforelor sau de subtilitatea cuvintelor, de profunzimea ideilor, dar şi de trăirile emoţiilor atât de omeneşti. Sunt însă un biet om, iar tot ce am simţit în timpul lecturii, pe care o recomand totuşi a fi administrată în doze homeopatice, devine atât de personal încât prezentarea de faţă este doar o încercare, sper cu succes, de a incita la lectură. Iar tu, cititorule, dacă te vei simţi mai înţelept după ultima filă a cărţii dăruieşte-i autoarei un surâs şi fii sigur pe acele căi numite ca fiind de nepătruns surâsul tău va ajunge la inima autoarei, cea care a ars în focul sacru şi pentru tine.

Ioan HOLBAN: Dansul frenetic al sîngelui în vene

(cronica volumului de versuri „Calea gândului” de Rodica GROSU) 

Între cele trei cărţi de poezie, tipărite de Rodica Ioniţă Grosu, Flori de alean şi dor (2008), Poezii pentru copii (2017) şi, acum, în urma, Calea gîndului (Editura Princeps Multimedia, 2020), într-o ediţie bilingvă, română şi italiană, cea mai aproape de paradigma stilistică a poeziei care nu transferă realul, ci îl distilează prin filtrul poetic, rămîne, fără îndoială, volumul cel mai recent. În poezia sa, Rodica Ioniţă Grosu se interesează, înainte de toate, de vibraţia înaltă a sentimentelor şi stărilor fiinţei, modul de conectare a acesteia la fluxul impulsurilor care vin pe o cale firească, a activării simţurilor de impact imediat sau sînt căutate în natură şi în vis, în cupa mereu fierbinte a iubirii: „Focul arde în inimă şi,/ fărîmă sentimente./ gîndurile dau năvală,/ fiorii sunt purtaţi/ în noapte tremurînd/ într-un raft uitat./ Clipe arzătoare/ pun inima în mişcare./ poarta iubirii este deschisă./ noaptea se bucură de/ parfumul teilor înfloriţi./ văd anii prin flori zburînd./ inima saltă bucuroasă./ visul frumos de dor/ înmiresmat cu mir/ din candela iubirii/ formează/ covorul de stele./ visele mele/ au sălaş în ele/ cît poate îndura/ inima, săraca, fără/ dragoste, fără iubire?” (Inima). Tot ceea ce e impor-tant în preajmă se fixează în energiile vitale, regăsite peste tot, în flori, cîntec, lumină, în zborul acesteia, în clocotul sîngelui „dansînd frenetic/ cu fiorul iubirii”, cu trupul brăzdat de „mii de suliţe” şi durata fiinţei, secunda ce i s-a dat, comprimată în cli¬pele vieţii ce ard: „mii de suliţe/ brăzdează trupul/ răscolind vi¬se uitare de timp./ ochiul ascunde culori/ împrumutate din curcubeu./ flacăra arde prin vene./ zborul rămîne fără aripi./ clipe din ţărm aşteaptă/ imagini şi cuvinte/ ale zilei de ieri./ clipe minunate/ stau zîmbitoare/ ca jertfă de iubire./ între lună, pămînt şi soare/ ard «Clipe» arzătoare!” (Clipe). Fiinţa din poezia Rodicăi Ioniţă Grosu caută mereu libertatea dorinţei de a zbura, în starea de bine („noaptea se aşterne./ aleea intră în acţiune./ ard gînduri şi clipe/ în trupul argilos./ stelele vrăjite/ ezită arătarea./ alfabetul morse descifrează/ tăcerea nocturnă./ starea de bine/ dă năvală în inima/ îndrăgostiţilor care/ trăiesc iubirea/ sub clar de lună./ stare de iubire/ sub clar de lună!”, scrie poeta în Stare), iar în lupta dintre lumină şi întuneric, noapte şi zi, cîştigă me¬reu ziua, lumina soarelui şi a iubirii. Rodica Ioniţă Grosu (re)compune în Calea gîndului un univers luminos, al iubirii şi stării de bine, vegheat, „de la poartă”, de salcîm, simbolul rezistenţei ce¬lor dinlăuntrul casei pe care o protejează: „păstrez zîmbetul pur/ din fragedă copilărie./ salcîmul de la poartă/ sărută versul primă¬verii./ frunzele zboară prin vise/ apoi, obosite odihnesc pe un/ orizont răstignit,/ colorat, roşiatic, arzînd./ soarele pleacă la culcare/ invitînd frumoasa lună/ în paşi de dans, să-i ia locul,/ luminînd noaptea în poeme/ pentru îndrăgostiţi./ versul cîntă prin/ vise, gînduri şi cuvinte,/ iubirea, pe aripile dragostei” (Versul).
Poezia din Calea gîndului creşte dintr-o subtilă, dar atoatecuprinzătoare religiozitate; numai că lirica sentimentului religios este abordată altfel de Rodica Ioniţă Grosu decît în majoritatea cărţilor de acest fel, de azi, poeta renunţînd deliberat la pivotarea textelor sale în jurul unor simboluri consacrate; şi chiar atunci cînd, în cîteva poeme, întîlnim figuri biblice cunoscute, cum se întîmplă în Ecoul, unde apar Maica Domnului „împreună cu îngerii”, apoi, Sfînta Liturghie, Grădina Raiului, slava cerească şi „Iisus Hristos în Altar”, în Zarea şi Naufragiu, simbolistica religioasă se fixează prin sugestie: semnificativă, din această perspectivă, e scara lui Iacob, pe care îngerii urcă şi coboară în povestea biblică din Vechiul Testament: „văzduhul răsună de cîntec/ pasărea luminează ca argintul/ pe-o rază de lună./ secundele se îmbracă în vise/ cu aripi filigranate/ să nu fie frînte de ceaţa dimineţii./ văzduhul visează în amiază./ răsună de cîntec şi dor./ pe aripile vîntului, dorul/ cîntă iubirii./ scara de vise duce spre cer,/ unde îngerii coboară şi urcă/ ducînd faptele/ bune sau rele Judecătorului./ văzduhul ascunde/ tainic, misterul divin” (Văzduhul): în astfel de texte, poezia e văz-duh. Religiozitatea din Calea gîndului cuprinde universul întreg în ceea ce poeta găseşte aici şi numeşte divinul, cuvîntul, probabil, cel mai frecvent în poeziile cărţii; Rodica Ioniţă Grosu exploatează semantica diversă a termenului care semnifică o calitate a tuturor lucrurilor – lumina, mirosul, pacea, misterul, liniştea, bucuria, dragostea, copilul care zîmbeşte, plantele, raza de soare, inspiraţia etc. -, totul e divin, potenţînd (mai) banalul minunat. Uneori, divin trimite la divinitatea însăşi: „mă scald în lumina divinităţii./ în liniş¬tea legănată de vise./ timpul aleargă prin ploaie,/ zburînd prin unghere, abise./ ochii mei plîng la durere./ ai ales să-ţi fiu iubită./ fericirea mea este liniştea ta./ frunza dansează cu vîntul./ tu dansezi cu mine/ valsul iubirii./ cînd rîd, cînd plîng,/ cînd sufăr, sufletul se bucură/ sau se întristează./ înseamnă că exist./ viaţa prinde aripi în doi./ Exist!” (Exist). Iubirea, sentimentul dominant e, înainte de toate, divină; ceea ce se vede prin ochii iubirii este un tărîm vrăjit, al tuturor culorilor, al diafanului şi suavităţii. Desfătarea eternă a iubirii, cum se spune în Zeul e primul semn al universului care „prinde viaţă”, trecînd proba labirintului nopţii, al haosului pentru că, iată, raiul divin(ităţii) se adapă „cu sete din cupa iubirii”: natura însăşi e o catedrală în care dominant este mirosul de tămîie: „mirosul divin se aşază/ prin cuvinte şi flori mirositoare./ vremea lină, sineala de sus,/ coboară sărutînd izvorul,/ viorelele, ghioceii, brebeneii,/ toate strălucesc în lumina soarelui./ zborul petalelor coboară uşor./ lumina nu doarme nici noaptea./ primăvara, stelele transformă orele în dor./ visul pierdut îl aşez într-un colţ,/ într-un eseu, capcană înserării./ cerul sărută orizontul./ primăvara înmiresmată,/ împreună cu mirosul ei de tămîie/ coboară în suflete./ vioara cîntă în surdină/ «Primăvara»” (Primăvara).
Rodica Ioniță Grosu e și o distinsă folcloristă – textieră, cantautoare şi interpretă – care se întoarce, în beneficiul poeziei sale, spre „vatra satului” de unde culege lumina, florile, parfumurile şi iubirea divină pentru a le trece în lirică şi în cîntecele pe care le interpretează.


Profil Biografic Complet: Rodica Ioniță Grosu

 

Personalitate Complexă: Poetă, Rapsod Popular, Interpretă și Promotor Cultural

Rodica Ioniță Grosu reprezintă o voce autentică în peisajul cultural românesc contemporan, reușind să unească în parcursul său creativ rigoarea cuvântului scris cu sensibilitatea muzicii folclorice și cu o pasiune profundă pentru conservarea tradițiilor.


I. Origini, Formare și Competențe Diversificate

  • Locul nașterii: Satul și comuna Țibănești, județul Iași — o vatră istorică legendară, locul de origine al unor personalități precum Petru P. Carp și Petru P. Brânzei.

  • Domiciliul actual: Vânători-Popricani, Iași.

  • Studii artistice: Absolventă a Școlii Populare de Artă „Titel Popovici” din Iași, specialitatea Canto.

  • Alte competențe și studii:

    • Studii de medicină în cadrul firmei „UNITA” (Chișinău, 1992).

    • Cursuri de stenodactilografie (Casa Sindicatelor Iași, 1992).


II. Activitatea Muzicală și Folclorică

Ca rapsod și interpretă, Rodica Ioniță Grosu și-a dedicat cariera conservării și promovării tezaurului folcloric moldovenesc, fiind recunoscută pentru autenticitatea stilului său.

  • Afiliere: Solistă a Ansamblului „Busuioc Moldovenesc” (Sindicatul Liber – S.T.C.P. Iași).

  • Discografie: În anul 2013, a lansat primul său C.D., cuprinzând 20 de melodii folclorice, înregistrat sub egida Uniunii Interpreților, Compozitorilor și Muzicologilor din România (UICMR).

  • Prezență publică și Recunoaștere: Participantă activă la numeroase festivaluri și concursuri muzicale, atât în calitate de interpret, cât și ca membru în juriile de specialitate, fiind laureată cu numeroase distincții de valoare.


III. Activitatea Literară și Publicistică

Este o prezență constantă în viața literară, fiind membră a Uniunii Scriitorilor de Limbă Română (USLR) și a Ligii Scriitorilor din România. Opera sa explorează teme universale precum dorul, dragostea și credința, fiind remarcată pentru muzicalitatea versului.

  • Crezul Artistic (extras din foto): „Poezia este terapia necesară poetului, ca sursă de inspirație pentru a scrie dragostea în poeme, a cânta iubirea în slove și a dansa valsul speranțelor până se stinge!”

  • Bibliografie Editorială:

    • 2008: Flori de alean și dor (debut editorial, poezie);

    • 2017: Poezii pentru copii (versuri);

    • 2018: Gândurile unui suflet păcătos (proză);

    • 2020: Calea gândului / Il cammino del pensiero (ediție bilingvă română-italiană, apărută la Editura Princeps Multimedia, Iași, 2020);

    • 2021: Iubiri de rezervă (volum de versuri ce reprezintă nucleul actualei selecții critice).


IV. Pasiunea pentru tradiții și management cultural

Rodica Ioniță Grosu este recunoscută și pentru activitatea sa asiduă de culegător de folclor și promotor al valorilor tradiționale românești.

  • Roluri cheie: Solistă, poetă, rapsod popular, culegătoare de folclor.

  • Lider cultural: Președinte al Asociației Culturale „DOR DE-ACASĂ”.

  • Colecționar: Pasionată de achiziționarea costumelor populare și a lucrurilor tradiționale, care sunt expuse în cele două muzee personale.


V. Selecție poetică 

mănunchi de cuvinte…

„cu fiecare pas de dans există o grădină c-un răsplin de crini

din loc, în loc. doar ochii neacoperiți înregistrează locurile marcate din doi, în doi metri, ca un vultur. curcubeul, plânge, secătuit după culoarea albă furată de coronavirus. teama și frica poartă mască, pășind necontrolabil. sufletul vibrează în culorile curcubeului dansând cu fiecare culoare în parte. clipele, gândurile, dau navală la poarta inimii, fără mască de protecție, panând răbdarea la încercare. visele sunt teleghidate în somn de pandemie. speranțele, seduse de verdele cromatic fără corona, plutesc pe norii pufoși. bucuria trăiește în fiecare celulă. sufletul zboară prin vise, câmpiile, în loc de flori, erau pline cu măști și mănuși multicolore. iubirea cu ochii ca mura, avea ca, trandafirul gura, libera ca ciocârlia, cânta prin văzduh „Bucuria”” (din volumul Calea gândului, Ed. Princeps Multimedia, 2020)


VI. Notă Editorială (Poduri de Dor, 2026)

Republicarea acestor date și a creațiilor aferente pe platforma „Poduri de Dor” (martie 2026) constituie un act de recuperare a excelenței editoriale după restaurarea arhivei site-ului, readucând în fața publicului o operă marcată de sinceritate, muzicalitate și o profundă trăire românească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *