Florian COPCEA: „EUGEN SIMION SAU MITUL EXISTENȚIAL AL SCRIITURII”
Cuvânt înainte de Paul Aretzu. Postfață de Mihai Cimpoi
(Editura Grafix, Craiova, 2019, 206 p.)
Mărturia Prețuirii și Contextul Academic
Încă din 1975, când îmi susțineam licența în filologie la Universitatea din București, avându-l coordonator științific al lucrării pe conf. univ. dr. Eugen Simion, recent întors după lectoratul de la Sorbona – Paris IV (1970-1973) urmat de o bursă de studii în RFG (1974), aveam față de acesta o prețuire aparte. Îi citeam cu interes deosebit articolele publicate prin revistele Uniunii Scriitorilor, îi consultam cărțile (figurând în bibliografia pentru examene).
Mi-am ales, de pe lista sa, „Temele poeziei lui Lucian Blaga”. La examenul din primăvara lui 1975, i-am înaintat lui Eugen Simion lucrarea încheiată, legată deja, fapt ce l-a surprins.
Țin minte foarte bine că, în discuția preliminară privind întocmirea lucrării, Eugen Simion mi-a spus că ar dori să nu merg pe o interpretare „călinesciană”, ci pe metoda noii critici franceze, indicându-mi și numele tematistului Jean-Pierre Richard, tocmai tradus la noi cu „Poezie și profunzime”. Mi-a fost îndeajuns recomandarea, rămânând să mă pun în temă cu „metoda” tematismului richardian.
Crezul Critic: De la Gust la Sistemul de Lectură
Tânărul E. Simion se instruise în Franța și nu numai în domeniul noii critici (Roland Barthes, Jacque Lacan, George Poulet, Marcel Raymond, Jean Rousset, Jean Starobisky), cunoscându-i pe Mircea Eliade, Eugene Ionesco, Emil Cioran. Despre toți aceștia va scrie în jurnalul „Timpul trăirii, timpul mărturisirii: jurnal parisian” (prima ediție în 1977) și mai apoi studii consistente.
Încă din anii ’70, „simpla critică de gust”, ca și „critica formelor”, nu-l mai satisfăceau pe tânărul universitar („mi se pare azi insuficientă”), el militând pentru „un sistem de lectură” („un mod personal de a te apropia de operă, un demers care, folosind mijloace variate, descoperă figura spiritului creator”). Această „Figură” trebuie să evidențieze atât „filosofia existenței și calitatea expresiei”, dar și „poziția față de obiecte”, deopotrivă cu „fantasmele care intră în operă”.
Regăsim în sinteză acest crez literar și în Bibliografia aproape exhaustivă „Eugen Simion” alcătuită de acad. Mihai Cimpoi la volumul de față, consemnând bogata operă a criticului literar și editorului de excepție.
🌟 Omagiu Academicianului și Editorului de Excepție
Recunoscute îndeobște, meritele academicianului critic literar, prof. univ. Eugen Simion, cuprind o plajă largă de preocupări și izbânzi dintre care am aminti:
-
Membru corespondent, vicepreședinte și președinte al Academiei Române cu două mandate (1998-2006).
-
Membru al Academiei Europene (Londra), al Academiei de Științe a Moldovei (Chișinău), al Academiei de Științe Morale și Politice a Franței.
-
Editor al impresionantei serii de opere eminesciene facsimilate, Manuscrisele Mihai Eminescu (38 volume).
-
Coordonator al Dicționarului General al Literaturii Române (7 vol.).
-
Director al Institutului de Critică și Teorie Literară „George Călinescu” al Academiei Române (din 2006) și organizator al unor Seminare Internaționale „Penser l’Europe”.
-
Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare a Franței.
În ciuda unor vehemente critici și contestări, să lăsăm istoriei literare astfel de controverse și să apreciem că, în totul, avem a face cu „Modelul de existență Eugen Simion”, conform exegezei semnate de acad. Mihai Cimpoi.
📚 Despre Volumul lui Florian Copcea și Poetică Jurnalului
Lucrarea dlui Florian Copcea, „EUGEN SIMION sau mitul existențial al scriiturii”, apare însoțită de un Cuvânt înainte de Paul Aretzu și o Postfață de acad. Mihai Cimpoi. Este o lucrare omagială dedicată academicianului.
Autorul își structurează lucrarea pe anumite direcții, rezervând un spațiu mai amplu interesului acordat de Eugen Simion jurnalului și, în general, diaristicii.
-
Autorul scrie despre Eugen Simion cutreierând „prin labirint, în căutarea timpului mărturisit”, reconsiderând acest „demers hermeneutic de recuperare a non-ficțiunii” și axându-se pe o anumită poetică a jurnalului.
-
Considerațiile lui Eugen Simion despre noile paradigme diaristice – precum „moartea și întoarcerea autorului”, „ficțiune-nonficțiune”, „eul profund-eul pur”, relația „Eu – Celălalt – Celălalt/Cititorul”, timp concret-timp mărturisit ș.a. – sunt de un cuceritor excurs interpretativ.
-
Dl Copcea consideră pe bună dreptate că din toate aceste cărți privind problemele diaristicii se poate desprinde cu claritate o „artă poetică” a jurnalului ca gen individual de mare expresivitate.
-
Pornind de la rezerva/ neîncrederea lui G. Călinescu asupra acestui gen marginal („o prostie”!) și evocând realizările genului, Eugen Simion ajunge la concluzia că jurnalul reprezintă un gen aparte, bine individualizat de o „poetică” proprie diarismului reconsiderat estetic, „un adevărat gen literar”, cum aprecia Eugen Ionescu.
Cercetătorul mehedințean remarcă marea vocație de estetician „moralist” a lui Eugen Simion, spiritul disociativ-sistematizant și talentul portretistic în cadrul exegezelor sale privind diaristica.
Concluzii Finale
În totul, cartea despre Eugen Simion vine să confirme viabilitatea estetică a jurnalului intim în literatura română, scrieri de gen ce pot fi citite nu numai pentru „interesul lor documentar” dar și pentru savoarea acestora de a constitui „scrieri literare subiective”.
„Meritul studiului lui Florian Copcea este, înainte de toate, nu încap discuții, acela de a demonstra, împreună cu analizele remarcabile ale academicianului Eugen Simion, revelațiile (splendoarea și mizeria) diarismului românesc”, conchide în Postfața sa acad. Mihai Cimpoi.
Subscriem cu remarca privind multitudinea de merite în plan cultural, literar și jurnalistic, deopotrivă cu modestia autorului, talentat si exersat critic și istoric literar, eseist, prozator și diarist din Șimianul Drobetei Turnu-Severin.
Zenovie CÂRLUGEA
Tg.-Jiu, 8 decembrie 2020