

CAISUL
Când sufletul tu mi-ai atns
Cu pana gingăşiei tale
Am devenit un alb cais
Abia-nflorit, plin de petale.
Şi parcă oricare petală,
Simbolul pur de gingăşie,
Era o notă muzicală
Dintr-o superbă simfonie.
Speranţe-n flori întruchipate
Deja se şi vedeau caise
Zemoase dulci şi aromate
Ca nişte împlinite vise.
Dorind să văd şi eu minunea,
În loc de-un cais înflorit
Oglinda clar îmi arăta
Un om bătrân cu păr albit.
IN LOC DE PREFAŢĂ
Am preferat ca în loc de o prefată “clasică” să trec in deschiderea acestui volum câteva aprecieri făcute, în mod public, de către unii dintre confraţii de condei sau de către unii cititori pentru care de fapt au fost scrise aceste poezii. Evident le-am ales pe cele convenabile, vanitatea omenească nefiindu-mi străină.
Autorul

DIANA CIUGUREANU-ZLATAN, poetă Chişinău, preşedintele Uniunii Scriitorilor de Limbă Română:
Trăim timpuri frumoase și din perspectiva oportunității de a lumina autentic și divin, prin eforturi continue de iluminare spirituală. Ne poate susține și lectura poeziilor izvorâte din suflete nobile, alese. Ne permitem și o colosală deschidere spre genialitatea fiecăruia dintre condeierii afirmați sau în proces de triumf al harului acestora. Ei bine, versurile din poezia „Eu, caisul”, din creația colegului meu drag, Costache Nastase, de la Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă Română , vine să ilustreze cu lux de argumente, această inaripare, pe care o mărturisesc. Tropi inspirat plăsmuiți, blândețea unui filosof nativ, setea de perfecțiune, armonie – redată feeric, purificator și un final mai puțin așteptat și totodată cutremurător, spre înălțarea prin durere, precum și prin resemnare. Învăț enorm din această lucrare, savurând cu precădere straturile: imagistic, ideatic estetic, lexical. Avansând în subtextul al doilea sau chiar al treilea, eroul liric ne zâmbește împlinit de fapt, deoarece în calea spre esențialul mesaj poetic, reușim să-l descoperim în ipostaza de cais înfloritor și aparenta stare de neîmplinire evoluează în una a vieții coapte, a fericirii de a crea adevărata frumusețe – poezia. Dacă îl percepem drept un cais nins-înflorit, lectura a reuțit, cred. Mă felicit pentru antiteza profund operată și cu o subtilitate de maestru al cuvântului, al românului nobil de la Dumnezeu. Multe, aș adăuga ca impresii despre aroma spirituală a caiselor suculente din grădina sufletului cultivată cu responsabilitate de creștin, de prietenul meu duios, Costache Nastase. Te iubesc, frate scump de peste Prut! Felicitări și Doamne, ajută! Abia aștept noua carte cu autograful tău!

ION APOSTU,poet,Focşani.
“Bogăţie nene Costache şi nu una venită cine ştie de unde ci una venită din trăiri, una trecută prin vârf de peniţă”.
ROMEO TARHON – poet, jurnalist, editor, directorul editurii “Natiunea” Bucuresti
“O versificaţie fluentă, mesaje directe, limpezi, cuvinte care valorifică imaginarul, o problematizare individuală, matură în raport cu lumea complicată, o desfăşurate a filozoficului cu întrebări mature…”
DĂNUŢ DEŞLIU, poet, cantautor, directorul editurii “Dandes Press”
“Poezia lui Costache Năstase ne readuce în atenţie frumuseţea versului clasic, ritmat, cantabil cu rime originale, bine alese. Ca tematică abordată regăsim în versurile lui dragostea fată de femeie, faţă de meleagurile natale, faţă de neam şi valorile fundamentale ale acestuia. Nu-i este străină nici abordarea filozofică a problemelor esenţiale ale vieţii pe care le trateaza cu o anumita detaşare dată de înţelepciune şi expieremţa de viaţă.”
BĂDIŢĂ DUMITRU, poet, Bucureşti.
“Cu militarul florilor de frază am ajuns buni amici urmare întâlnirilor la manifestări literare. Ne-a unit poezia! Spiritul ușor ironic, dar accente umoristice au cimentat prietenia! Poezia sa are, în profunzime, această tentă plăcută de culoare atrăgătoare. Este și o pezie meditativa. Unele versuri au aspect tineresc altele cu sfaturi chibzuite! Se vede în autor tendinta ascunsă de mentor dar si de șlefuitor al stilului propriu Scrie din suflet pentru suflet. De aici atracța de ai citi versurile cu drag în afara de interesul de a studia condiția umană pe care pune accent. Dar si poeziile de dragoste au un farmec special! Aproape ca dojenește șăgalnic si împăciuitor iubita din vers, dând o savoare specială construcției lirice De la pasiunea în dragoste față de tot ce ne înconjoară pâna la pasiunea pentru vers este doar un pas! Acest pas este făcut ferm, militărește de acest „soldat” bine instruit pe câmpul literaturii! Este un scriitor prolific: iată că a ajuns deja la a noua carte! Îi dorim succes să apară mereu cu alta nouă!”
MARCELA STRAUA, poetă Montreal.
Cand il citesc pe maestrul Costache Nastase imi vibreaza fiecare coarda a sufletului, Are un stil metaforic deosebit care creeaza efecte surprinzatoare, iar mesajele pe care le transmite sunt tulburatoare.
DIANA IORDAN, economist, Bucureşti
Versurile lui Costache Năstase sunt ca o ploaie calda de vară care primeneşte atmosfera, mângâie sufletul, aduce prospeţime în gânduri şi în trăiri. Uneori ridică şi dă sau nu răspuns în problem esenţiale ale vieţii, cu harul său de poet de netăgăduit.
NOTĂ BIOGRAFICĂ
Costache Năstase s-a născut in data de 5 ianuarie 1949
în comuna Călieni, judeţul Vrancea din părinţii Pavel şi Catinca fiind al şaptelea copil al acestora. A urmat cariera militară trecând prin toate gradele militare de la elev intr-un liceu militar până la gradul de colonel inclusiv. Este căsătorit cu Năstase Alina (fostă Ciocoiu) , au o fiica Andreea si un nepot Adrei de 6 ani.
A debutat cu poezie in ziarul Milcovul din Focşani in anul 1977.
Volume de poezii publicate:
Gânduri, rânduri , 2002
Adieri lirice, 2015
Dansul rimelor, 2015
Poemele înserării, 2015
Punţi sufleteşti, 2016
Prietenie, 2016
Căldura din cuvinte, 2016
Ecouri din adâncuri. 2017
A mai publicat poezii, in 11 antologii colective
precum şi in reviste literare tiparite sau electronice.
În prezent este pensionar, locuieşte în Bucureşti.
Din 2016 este membru al Uniuni Scriitorilor
de Limbă Română