CV – Rodica FERCANA
Scriitoare, Membră a Uniunii Scriitorilor de Limba Română (USLR)
Născută: 27 Octombrie 1943.
Domiciliată în: România, Județul Bistrița-Năsăud.
Studii și Carieră: Absolventă a Academiei de Studii Economice (ASE) București. A activat ca economist (1970-1977) și ca profesor de discipline economice și matematică la Colegiul Tehnic „Grigore Moisil” din Bistrița (1977-1998).
Activitate Literară: Debut literar în 2010. Debut editorial în 2013 cu volumul „BRAZDA DE CUVINTE”. Autor a 29 de titluri (poezie, proză, romane memorialistice). Inclusă în lucrarea „Un dicționar al Scriitorilor Contemporani”, vol. 4 (2016).
Recunoaștere:
Premii: „În Siberii de gheață” (2023) a primit șase distincții (Meritul Literar și Virtutea Literară – LSR). „La porțile gândului” (2014) – premiat la Dundee (Scoția) și Fukuoka (Japonia). „Vârtejul vieții” – premiat la Oslo (Norvegia).
Traduceri: Lucrări publicate în ediții bilingve (engleză, germană, italiană).
Distincții locale: Cetățean de onoare al Comunei Telciu; Premiul Primăriei Bistrița (2023) pentru promovarea imaginii municipiului prin activitatea culturală.
Notă Editorială
Selecția de poezii patriotice, publicate în anul 2025 de Rodica FERCANA, invită cititorul într-un univers liric marcat de sinceritate și de o profundă legătură cu rădăcinile. Versurile dezvăluie arhitectura spirituală a autoarei, unde identitatea, dragostea de țară și memoria străbună devin pilonii principali ai discursului poetic.
Textele reflectă o „brazdă de cuvinte” onestă, prin care autoarea onorează valorile ce definesc spiritul românesc. Prefața semnată de Dr. Vasile Șt. TUTULA oferă girul critic necesar, așezând opera în contextul literaturii contemporane, ca mărturie a unei conștiințe conectate la trăirile și istoria neamului.
Această prezentare propune o lectură reflexivă, un dialog constant cu natura, eroismul și sacralitatea locurilor natale, oferind o perspectivă autentică asupra creației unei scriitoare care sfințește locul prin forța cuvântului scris.
Prefața „Un volum pentru spiritualitatea românească”
Poeta și scriitoarea Rodica Fercana este din nou pe „baricade”. De data aceasta cu un volum de poezii-poeme, intitulat simplu „Poezii Patriotice”. Totul pleacă de la satul bunicilor, Fiad, comuna Telciu, județul Bistrița-Năsăud, pe care-l cântă în versuri și poeme fermecate, cu dragoste de neam și țară. Rodica Fercana aduce elogii gliei străbune, a locului unde s-a născut și a copilărit, așa cum îl redă în poezia „Eu și glia străbună”, vatra copilăriei și adolescenței sale, care îi dau putere și tărie sentimentelor de prețuire și respect față de străbunici, bunici și părinții săi, frații și surorile familiei sale. Își iubește cu strășnicie plaiurile și cărările copilăriei și adolescenței sale, liceul de la Năsăud.
Trebuie știut că Rodica Fercana a fost nevoită să plătească tribut perioadei 1943-1945, când familia sa, era refugiată din Telciu său drag, la Făgăraș, urmând să-și uite pentru o vreme pragurile copilăriei. Nu întâmplător, ea acordă atenție întregii zone a Năsăudului și Bistriței, așa cum o face în poeziile: „Rebotezul României” – Hora năsăudeană – Guiness/2017, ori în „Ecou la „Un răsunet” – poem închinat poetului revoluționar Andrei Mureșanu (1816-1863), ori sentimentelor de profunzime pentru „Limba noastră cea română” sau „Poemului pentru Telciu (1245-2025)”, la 780 de ani de atestare documentară.
Rodica Fercana aduce un elogiu „Drumului Unirii”, presărat cu multe greutăți și suferințe, urmare a amestecului celor trei imperii vecine (otoman, habsburgic și rus), dar și a Imperiului Roman, interesat de aurul din Dacia Noastră românească. Sunt amintiți: regele-Erou Decebal (101-102; 105-106), marele unificator Mihai Viteazul (1595-1601), Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) și regele Ferdinand I Întregitorul (1916-1927),precum și miile de români – eroi, căzuți la 1877-1878, dar și în cele două conflagrații mondiale pentru glia românească.
La loc de cinste este pomenit într-un poem distinct generalul-erou Grigore Bălan, născut în 1896 la Blăjenii de Sus, județul Bistrița-Năsăud, decedat la 13 septembrie 1944, la Arcuș, lângă orașul Sfântu Gheorghe. Un poem distinct este dăruit „Generalului Ion Dragalina – Eroul de la Jii (1860-1916)”. Urmează un poem „Cruci de eroi”, consacrat în mod special ostașilor români căzuți în cele două conflagrații mondiale (1916-1919; 1941-1945).
Un loc aparte reprezintă poezia dedicată de Rodica Fercana tatălui său, veteran de război, care a luptat în Divizia 1 Munte, unde se afla la comandă și Generalul-Erou Grigore Bălan.
Poeta Rodica Fercana acordă un sens deosebit locurilor ce o încântă și acum, la vârsta de peste 80 de ani, prețuind: „Apusenii – un străbun pământ”, zona Năsăudului care a dat țării pe vestiții grăniceri năsăudeni (infanteriști la război), înfruntând la Arcole pe Napoleon Bonaparte în zilele de 14-16 noiembrie 1796. Aduce un elogiu instituțiilor de învățământ de aici, unde s-au pus bazele devizei „Virtus Romana Rediviva” și „Muza Someșană”. Se oprește și asupra „truditorilor neamului nostru – țăranii”, cu merite deosebite, care i-au înălțat pe piedestale pe: George Coșbuc, Liviu Rebreanu și Lucian Blaga. Nu minimalizează nici rolul schiorului de sub armia străină ce taie nămeții munților Carpați pentru a ajunge lângă ai lui frați – români.
Rodica Fercana este încântată de locurile natale, așa cum reiese din poeziile „La poale de Țibleș” – drumul de pe Valea Fiadului spre Țibleș, izvorul Borcut (apă minerală), de locurile de pe coasta casei părintești; Biserica Ortodoxă de pe Valea Fiadului; „Telciu – vatră străbună”, localitate atestată documentar la 1245; „Telciu-n sărbătoare” – 15 august – Ziua întâlnirii Fiilor Satului; locurile natale ale strămoșilor și moșilor ei de care-și amintește cu bucurie… dar și tristețe, căci satul Fiad s-a cam depopulat, multe familii de telceni fiind nevoite să lucreze în: Spania, Italia, Germania, Marea Britanie și-n alte țări, din lipsa locurilor de muncă.
Nu-și uită „Iarba verde de acasă”, mirosul fânului și florilor proaspăt cosite, mireasma poienilor pline de flori, cu albinele ce strâng nectarul pentru dulcea miere din faguri.
Anii adolescenței și maturității o poartă din nou spre orașul Năsăud, unde a absolvit liceul, dedicând poeziei și poeme lui Mihai Eminescu, George Coșbuc și Liviu Rebreanu, cu titlurile: „Cânt pentru Eminescu”, „Cascade” – o scrisoare imaginară lui Eminescu de la Veronica Micle, „Dor de Coșbuc”, „Rebreanu – titan universal (1885-1944)”.
Nu-i uită pe frații noștri din Republica Moldova, înghițiți de Imperiul Sovietic, – așa cum reiese din poezia „Prutule, sârmă ghimpată”. Revine din nou la Munții Țibleș și Carpații în general, în poemul „Tânguirea Muntelui”.
Sentimentele sale profunde, dorul de mamă și evoluția sa adolescentină și de maturizare (24 de ani), în poezia „Mama mea” de care-și aduce mereu cu nostalgie aminte, fiind ființa dragă ce mereu a povățuit-o în momentele vieții. Poezia „Mama mea” este un imn dedicat mamei sale dragi, care mereu a purtat grija tuturor copiilor săi.
Un poem interesant, intitulat „Puncte cardinale” se referă la hotarele României: la est, râul Nistru; la nord râul Tisa cu Cimitirul Vesel de la Săpânța, la vest și sud Crișurile și fluviul Dunărea.
O poezie intitulată „De la haraci la Tezaur” face referințe la Sabia lui Ștefan cel Mare, la corăbiile ce duceau fete și băieți pentru otomani, la tezaurul furat de Rusia bolșevică în 1917 (94 tone de aur), tezaur neînapoiat României de către Moscova, după 1918. Rusia ne-a adus numai nenorociri.
Spre finele volumului, Rodica Fercana se oprește asupra unui „Poem Rodnean”, consacrat Cetății Rodna, cucerită de tătari la 1241, în urma impresiilor pe care le-a trăit în 1975, când „la subsolul vechii biserici a văzut un morman de schelete umane”. În alt poem intitulat „Mirosul secolelor” este văzută istoria și viața din Dacia, până la România din 1918.
Volumul de poezii și poeme se încheie cu rememorări despre „A fost odată un sat”, „Poezii de atitudine” și poemul „Trezește-te, Românie! (Măcar în ceasul al doisprezecelea, 2025) în care își spune ofurile și problemele ce nu sunt rezolvate așa cum ar trebui, pentru a fi ordine, disciplină și un trai cât mai decent în țară.
Sincere felicitări pentru acest volum, care este și o sinteză a muncii Dumneavoastră din ultimii peste 20 de ani, răsplătite prin o serie de premii cu diplome speciale și elogii, la concursurile la care ați participat în Scoția, Japonia, România, Franța, Norvegia, Italia, Albania și alte țări.
Din nou se dovedește că poeta și scriitoarea Rodica Fercana rămâne un spirit tradiționalist puternic ancorat de istoria României, de istoria locurilor natale, de Telciu, Năsăud și Bistrița, pentru care s-a străduit să scrie cât mai mult și bine, în a se cunoaște tradițiile locale, bogata istorie literară și populară, cântecul, jocurile, portul și tot ce-i mai frumos în actualul județ Bistrița-Năsăud.
Cânt pentru Eminescu
Prin dansul fulgilor de nea
Te zăresc venind din lumi astrale
Emin, stea cu luciri de peruzea,
Noi, umbre-n pașii urmei tale.
De neputința acestui neam,
Ai chipul drag mereu înlăcrimat;
Printre flori de gheață de pe geam
Oglinda lunii ți-l strecoară-nsingurat.
Coroană de lauri pe fruntea-ți dalbă,
Înger blând din ceruri, ades, ivit;
Ești a inimilor noastre salbă,
Măria Ta EMINESCU, cel nemurit!
Dor de Coșbuc
…Pământul nostru-i scump și sfânt,
Că el ni-e leagăn și mormânt…
La
Cetatea Neamțului șuguie istoria,
iar
Oștirile lui Alah la Călugăreni și-au înecat misia
în
Scumpa Țară Românească,
trecând peste
Blestemul trădării din firea unora, mișeleacă,
dar
Un basm și-o Nuntă a Zamfirei
sunt prinse-n
Cântece, târziu în noapte, în românească glăsuire.
Coșbuc, inima ne-a pus-o-n palmă
Și-a zis nouă cu vorba lui calmă:
„Sânt suflet în sufletul neamului meu
Și-i cânt bucuria și-amarul”, mereu.
În joaca omătului pe uliță iarna
Se-mbrujesc copiii, de ger nu iau seama.
Sălăuța se atrecoară mai degrabʼ repezită
Printre firele de tort, dar mereu însoțită
De-un concert de primăvară și de-o blondă păstoriță
Ce-n auriu străluce-i despletita cosiță.
Vara ascult șipotul apei în vaduri curgând,
Ce-nvârte roata morii, din strânsura scocului ieșind.
Eu sunt doar un fir de iarbă
Dintr-un lung șirag de salbă,
Crescut din același suflet de neam,
Purtând același românesc hram.
„George Coșbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii române. Ardelean a rămas toată viața… A răsărit deodată, fără să-l știe nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor și bisericuțelor bucureștene. A adus lumină, sănătate, voioșie. Scrisul lui Coșbuc trăiește și va trăi cât va trăi neamul românesc”.
-Liviu Rebreanu-
ECOU LA „UN RĂSUNET” (Dedicată lui Andrei MUREȘANU)
Andrei Mureșanu dat-a românesc îndemn:
Deșteptarea din somnul mult adâncit,
Să ne despovărăm de orice consemn,
Să nu ducem lentoarea până-n asfințit.
Și vine iar o noapte lungă și grea,
Ca o noapte polară, apăsătoare
Ce-mpinge fiii la emigrare, aiurea,
Dar, cârmacii desfid a lor candoare!
Până nu-i prea târziu, deșteaptă-te ȚARĂ
Și ieși din somnul lung al neputinței!
Din morminte, strigă eroii iară
Să faci pași pe drumul biruinței!
(Andrei Mureșanu: 1816, Bistrița – 1863, Brașov; poet, jurnalist, traducător, tribun al Revoluției de la 1848, autorul poemului „Un răsunet”, imnul revoluționarilor de la 1848, Nicolae Bălcescu îl numea: Marseilleza românilor și a devenit Imn de Stat în 1990 cu denumirea „Deșteaptă-te române!”. A fost publicat în 21.06.1848, în gazeta cu poezii combative „Foaie pentru minte, inimă și literatură a lui George Barițiu, ca răspuns la poezia „Către români” a lui Vasile Alecsandri)
Eu și glia străbună
Tăria ramurilor întinselor păduri a crescut puteri în mâinile mele
ca să mă țin bine de barca vieții.
Roua limpede a dimineților
mi-a spălat ochii
să nu văd hidoșenia lumii.
Trilul păsărelelor a devenit un sublim concert
ce-l pot auzi,
estompând gâlcevile inerente.
Mirosul pădurii și-al câmpului parfum
m-au însoțit în al vieții drum ca să atenueze respirația neplăcută a răutății oamenilor,
Dar mai întâi, picioarele
mi s-au prelungit în rădăcini înfipte adânc în dacica glie, iar vânturile care au bătut cu putere m-au mlădiat, dar nu m-au smuls!
(Prima publicare a poeziei a fost în 2010, în cotidianul Ecoul, devenit ulterior Răsunetul BN)
Eu și glia străbună
Din colbul uliței ce-n soare se zbate,
Din mugurul fraged al salciei vii,
Eu vin să-mi adun amintirile toate,
Să pun în cuvânt ce-n sufletu-mi ții.
E glia aceasta, izvorul de dor,
Ce curge prin mine, prin neam, prin străbuni,
E locul în care, sub cerul de nor,
Am învățat drumul spre oameni buni.
REBOTEZUL ROMÂNIEI
Dacă ar fi să te rebotez, ROMÂNIE,
Ți-aș spune CHIHLIMBAR,
Provenit dintr-a rășinoaselor bogăție,
Îmbrăcând Carpații milenari.
Sau AMBRĂ GALBENĂ DE GLIE,
Ce aromitor își răspândește auriul
De porumb, de grâu ori de la vie
Pe mesele românilor, întreg anul.
LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ
Limba noastră cea română,
Giuvaier ținut în inimă
Care sufletul mi-a logodit
Cu cântecul din glas șoptit
Când la sânul mamei adormeam
Și tot la sânu-i cald, eu mă trezeam.
Ea, susur de limpede izvor,
Hrănită dintr-al vieții dor,
Din dor de-acest pământ sfânt,
Din dor de neam cu al său cânt.
Ea, din vremi, crăiasă întronată
În palat de suflet românesc;
Ea, zestre cu doruri țării dată,
Ce-n alese slove se-mpletesc!
(Poezie premiată în rev. Starpress Internațional, sub egida poetei-distinsa Ligya Diaconescu, răpusă nemilos de covid în 2020 și în Basarabia (RM) de către acad. dr. Valentina Moroșanu)
POEM PENTRU TELCIU
Telciu – așezare cu brazde ce se sprijină-n răzoare,
Cu stâne cățărate sub mângâieri de soare;
Eu te slăvesc, vatră în ținut năsăudean,
Ce înscris-ai pe răboj 780 de ani.
Privind cu nesaț spre zările alpine,
Simt mirosul secolelor, ce vine Încărcat de încercata noastră istorie milenară,
Când lacrimi, jertfe și nădejdi o împresurară.
Cu pana înmuiată-n inimă și-n suflet,
Înșirui cuvinte împletite-n cântec, din cuget,
Cântec venit din negura de vremi,
Din Dacia, de unde clepsidrele le cern.
Telciu-vatră dragă, străbună,
Pe frunte cu a martirilor cunună,
Te-au trecut prin foc și pară,
Vrăjmașii hămesiți, fără de țară
Ori stat-ai sub rapace gheară
Ce doar cu jertfe fost-a dată afară.
Ai dat fii telceni, mereu, tribut morții:
Tănase Todoran, Vasile Oichi-martirii sorții,
Cari s-au zbătut pentru ale grănicerilor drepturi
Și au pus stavilă imperialilor ale lor piepturi.
Gândul meu pășește-n Telciu iar,
Prin roua nescuturată din hotar:
Spre un fiu de aleasă marcă, telcean,
Cl.(rez) dr. Șt. V. Tutula telcișorean,
Care, din mulțime de arhive cercetate
Scos-a, acum, Telciu din pagini uitate,
Lăsând, cu trudă, pentru viitorime
Monografii cu anii din vechime.
Și ing. Valeri Toderici-scriitor telcean
Găsi pe file ‘gălbenite de atâția ani
Date de atestare ale celor două sate
Telcișor și Fiad pe lângă ape, așezate
Și le organiză cu autorități aniversare dorită,
Spre bucuria mândrilor săteni, împlinită.
Vlașinii telceni, gospodari harnici
Au revenit la părinți și la bunici
Au lăsat Madrid – capitală mare
Să fie, la obârșie, în Telciu-Tranzbordare.
Gelu-poet USR, soția-muzician, prof. minunat:
Pe elevi, în cor de cântece i-a implicat;
La pian ori la vioară, talente s-au afirmat.
Spre poetul Luca Onul al USR, tot telcișorean,
Ca și alții, metafore purtat-a-n versuri de alean.
La cântul Domnicăi și al Valeriei
Ori de la Sabadâș, prin muzica „vioarei”
Scoțând doru-n cântec din ardelean loc
Cu bucuria-n suflet pentru telcean joc.
Telciu drag, al tău mândru nume,
Rodica Fercana l-a călătorit în țară și în lume
Prin poezii și proze chiar premiate
Puse-n onorante pagini de carte.
Cântul doinei, portul și-o credință seculară
În Crucea Sfântă, nădejdea ne-o păstrară!