ALLA TONU
Poetă | Italia (Republica Moldova)
Născută la 23 iulie 1963 în Republica Moldova, Alla Tonu este o voce distinctă a diasporei literare, împletind în versurile sale dorul de casă cu rigoarea intelectuală. Licențiată a Universității de Stat din Moldova, a activat ca șefă de secție în cadrul Bibliotecii Universității Pedagogice de Stat „I. Creangă” din Chișinău, experiență care i-a marcat profund parcursul cultural.
ACTIVITATE EDITORIALĂ
Volume de autor:
-
„Ultima ninsoare”, Editura Labirint, Chișinău, 2013 (Prefață de Vlad Pohilă).
-
„Spirit liber”, Tipografia Centrală, Chișinău, 2019 (Prefață de Vlad Pohilă).
Prezență în Antologii (Selecție): Alla Tonu este o prezență constantă în antologiile de prestigiu, atât în România, cât și în Italia:
-
Iubirea, eterna poveste (Starpress, 2018)
-
Scriitori Români la început de Mileniu III (Starpress, 2019)
-
Poezia Iubirii (Concursul Național „Radu Cârneci”, 2019)
-
Dedicato a… Giornata Mondiale della Poesia (Italia, 2019)
-
Alessandro Quasimodo legge i Poeti Italiani Contemporanei (Italia, 2019)
-
Il Federiciano (Italia, 2019)
-
Îmbrățișări stelare (Cenaclul „Stele Căzătoare”, 2022)
REPERE CRITICE
Opera sa a fost analizată și apreciată de nume importante ale culturii române:
„Poezia dorului de-Acasă” – cronică în Biblio Polis, Vol. 49 (2013). Eseuri și cronici semnate de Vlad Pohilă în volumele de autor și în culegerea de texte Disecarea cărților.
PALMARES ȘI DISTINCȚII
De-a lungul carierei, a fost onorată cu numeroase premii naționale și internaționale, printre care:
-
Marele Premiu – „Toamna îmbrățișărilor fugare” (2022).
-
Diplomă de Excelență – Pentru promovarea culturii și poeziei românești (Proiectul „Parfumul clipei”, 2022).
-
Laureată – Concursul Național de Poezie „Radu Cârneci” (2019).
-
Laureată – Premio Internazionale „IL FEDERICIANO”, Italia (2019).
-
Premiul Radio Pro Diaspora – Concursul „Univers Românesc XXL” (2016).
-
Premiul III – Concursul Internațional „Dr. Nicholas Andronesco – Eternitatea” (2015).
AFILIERI ȘI COLABORĂRI
Alla Tonu este un membru activ al comunității literare internaționale:
-
Administrator: Cenaclul Mondial al Poeziei de Calitate „GÂNDUL TERREI”.
-
Colaborări media: Publică constant în reviste precum Confluențe Literare, Logos și Agape, Extemporal liric, Ofranda Literar-Artistică, și revista USLR Poduri de dor.
-
Membru activ: Uniunea Scriitorilor de Limbă Română (USLR), Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație, Societatea Scriitorilor Fără Frontiere și Cenaclul „Diaspora scrie”.
UN NOU POPAS PE DRUMUL POEZIEI
Cu șase ani în urmă, consemnam debutul editorial al dnei Alla Tonu-Coșcodan: placheta Ultima ninsoare, al cărei manuscris l-am citit cu interes, dar mai ales cu emoția generată de o reală satisfacție estetică. Și iată că în această vară toridă a anului 2019 devin marto- rul celui de al doilea popas al dumneaei, pe drumul sinuos, dar, în egală măsură, și ademenitor al Poeziei; popas marcat de o culegere mai complexă, numită semnificativ Spirit liber. Am zis semnificativ, deoarece Alla Tonu-Coșcodan vădea și în prima sa carte un spirit de creație liber, în culegea de față acesta accentuându-se, spre benefi- ciul autoarei, al poeziei sale, precum și al impactului ce-l va avea noua cartea asupra eventualilor cititori.
Și la acest nou ”popas liric”, autoarea noastră rămâne fidelă unor subiecte majore, predilecte în creația sa: dorul de patrie, iubirea pen- tru ființe apropiate, rostul existenței umane, relația omului cu Dum- nezeu, irepetabila frumusețe a naturii… Poeziile de dragoste, am im- presia, nu sunt compuse, ticluite, ”clădite”, ci, mai curând, sunt trăite la o temperatură înaltă a sentimentelor pe care le generează pasiunea femeii pentru bărbatul dorit, visat, așteptat. Deși scrise în alt regis- tru temperamental, merită a fi menționate aici și poeziile dedicate mamei, bunicii Natalia și tatei in memoriam și, să nu uităm – fiicei, cărei îi consacră un Cântec de leagăn care m-a purtat cu gândul la Cântec de-adormit Mitzura de Tudor Arghezi.
Noua plachetă include mai multe poezii cu tematică civică, patriotică, dintre care aș evidenția pe cele axate pe tema ocrotirii, prețuirii, iubirii limbii materne – aspect ce se simte, probabil, nu mai puțin acut la conaționalii noștri aflați în străinătate, decât la cei de acasă. Legătura indisolubilă cu baștina are o respirație proaspătă în lirica recentă a Allei Tonu-Coșcodan și prin cultivarea unor motive de factură folclorică, dintre care aș evidenția poemele Basarabia, Dacă aș fi… și Dac-aș putea…
Se face simțită în această plachetă de versuri o maturizare a discursului liric, o siguranță sporită în mânuirea uneltelor specifice creației poetice, ceea ce ne face să credem, o dată în plus, că Alla Tonu-Coșcodan a ales un traseu literar propriu, pe care-l străbate tot mai ferm, voind să demonstreze că îi stă în puteri atingerea unor culmi de la care nu va da îndărăt, ci va merge în continuă ascen- siune creatoare. Acest spor al căutărilor lirice ale autoarei noastre iese în evidență, poate cel mai pregnant, în ciclul pe care l-am numi convențional Ars poetica, în care includem vreo zece, poate chiar douăzeci de poeme, risipite la diferite pagini ale culegerii Spirit li- ber. ”Poezie, tu ești supapa ființei mele, / Să mă salvezi ai puteri divine. / Am murit de mii de ori, / Și de mii de ori am înviat prin tine”, se confesează într-un început de poem autoarea (Poezie), ca să continue: ”În toate rugăciunile mele te-am căutat, / De tine aveam nevoie vădită / Pentru-a da jos pumnalele / Cu care am fost lovită. // Poezie, m-ai scos din umbra-ntunecată, / M-ai ajutat să vin cu strigă- tu-n lumină, / Tu ești șoapta de mângâiere catifelată, / Dantela sufle- tului, cu iubire croșetată / Vreme de poveste, a mea rădăcină”. Într-o tonalitate similară, poate chiar și mai înaltă, se află și poemele: Cine- i un poet, Poezia adorată, Poezie (I și II), Prin vers ne renaștem etc.
Nimic de mirare că în registrul poeziilor cu subiectul artei poe- tice se înscriu și câteva creații dedicate lui Mihai Eminescu – marea dragoste literară (și) a Allei Tonu-Coșcodan. Mai surprinzător ni se pare faptul atașării în acest ciclu convențional a poemelor dedicate lui Emily Dickinson (1830 – 1886), strălucită poetă americană, pen- tru a cărei creație și personalitate autoarea noastră nutrește o puter- nică admirație. Ar fi riscant, deocadată, să facem niscaiva paralele între lirica Allei Tonu-Coșcodan și cea a lui Emily Dickinson, însă, pe viitor, nu excludem o apropiere de sensibilități, ceea ce ar avea un impact benefic pentru scrisul basarabencei noastre din Italia.
Deși, cu câțiva ani în urmă spunea că nu va scrie decât în stilul clasic, adică – va evita versul alb, iată că în noua culegere, Spirit liber, Alla Tonu-Coșcodan inserează mai multe poezii ce fac dovada unei mânuiri abile a versului liber, acest fapt conferind cărții un plus de diversitate formală, dar și o apreciabilă descătușare a gândului, a mesajului, a demersului. Meritul de a diversifica conținutul cărții de față îl au și cele câteva creații în proză care trebuie calificate mai curând ca niște tablete sau chiar eseuri lirice, pe care cititorul le va savura ca pe o firească dezvoltare sau continuare a demersului po- etic ce domină, numeric sau cantitativ, volumul. În acest registru se înscrie eseul reflexiv Farfuria zburătoare (în două secvențe) și două tulburătoare eseuri consacrate patriei adoptive a autoarei: Bella Italia! și Lacul Como ca o poezie. Alăturat – și nu întâmplător, cre- dem – acestor omagii aduse Italiei este emoționantul eseu Glasul sângelui, un imn de dragoste patriei primare, o sinceră și profundă declarație de dragoste Limbii Române… Este semnificativ faptul că aceste lucrări nu se exclud, nu se bat cap în cap, ci se completează într-un mod impresionant, armonios, logic și, posibil, legic, tot așa cum pare a fi și existența, ”între două patrii”, a unor conaționali de ai noștri plecați departe pentru a trăi și acolo cu dragostea și neliniștea pentru iarba verde-verde de acasă.
Între prima și a doua cărți de versuri, creații de Alla Tonu- Coșcodan, au fost inserate în diferite antologii și culegeri lirice, inclusiv: Iubirea, eternă poveste (2018), Scriitori Români la în- ceput de Mileniu III (2019), Eminescu… Eminescu… Eminescu (2019), Alessandro Quasimodo legge i Poeti Italiani Contempo- ranei (2019) etc. Publică poezii pe rețele de socializare, în re- viste literare electronice (“Confluențe Literare”, “Logos și Aga- pe”, “Orizonturile Bucuriei”), în diferite grupuri literare: USLR- Uniunea Scriitorilor de Limbă Română, “Academia de Poezie și Proză”, “Poeziile și Citatele lumii”, “Poezii din adâncul sufletu- lui”, “Poeții noștri” ș. a.
Deține o serie de premii și mențiuni pentru activitate literară: Premiul III la Concursul Internațional de Poezie “Dr. Nicholas An- dronesco – Eternitatea“ (2015), Mențiune la Festivalul Internațional de Poezie și Epigrame “Romeo și Julieta la Mizil”, ediția a IX-a (2015-2016), Diploma și Premiul Radio Pro Diaspora la Concursul de Creație “Univers Românesc XXL“ (2016), Premio Internazionale di letteratura Citta di Como, VI Edizione, Italia, – 2019 etc.
Este laureată a unor ”competiții” literare precum: Festivalul Internațional de Poezie “Renata Verejanu“ (2016), Concursul Național de Poezie “Dor de Dor“ (2016); Festivalul Internațional de creație literară “Vis de toamnă“, ediția a V-a (2017), Concursul de Poezie “Poeti e Poesia“, Italia (2018, 2019), Concursul “Peregrinări (Poezii și Proză scurtă)”, ediția a XI-a, Dublin, Irlanda (2018), Con- cursul Național de Poezie „Radu Cârneci”, ediția a II-a (2019).
În așteptarea noilor cărți ale Allei Tonu-Coșcodan, îi urăm au- toarei noi bucurii pe cărările creației literare, îndemnând-o să rămâ- nă mereu la fel de atașată de Limba Română, de valorile spirituale de Acasă, acest legământ fiind o garanție a împlinirilor în orice colț al lumii ne poate purta destinul.
Vlad POHILĂ Gustar (August) 2019
POESIS
REVELAȚII
Într-o zi am încercat să Te caut,
Mai mult din curiozitate,
Voiam să știu dacă într-adevăr exiști,
Și nu Te-am găsit…
Te-am chemat mai insistent,
Pentru a-ți pune întrebări
existențiale,
Dar nu mi-ai răspuns…
Te-am strigat disperată,
căutându-Te peste tot:
Prin seninul cerului albastru,
Printre lumini și stele,
Printre aștri și galaxii;
Apoi, am făcut un mănunchi
din gândurile mele,
Le-am rupt, petală cu petală,
lăsându-le să plutească pe vânt,
să te găsească și să-ți vorbească.
Și Tu ai venit!
Mi-ai revelat că ai fost,
Și că ești peste tot,
În cer și pe pământ,
În orice piatră și fir de nisip
În orice fir de iarbă,
Și în mine, dintotdeauna,
Iar Numele Tău este încrustat
în fiecare celulă a ființei mele
chiar de la-nceputuri.
FRATE ROMÂNE
Hai, frate române,
Așteaptă-mă mâine
Să trec rabdă, frate,
Hotare ghimpate.
De nu, frățioare,
Mi-oi crește-aripioare
Sa trec Prutu-ndată
Să-mi văd țara toată,
S-ascult vorba-ți dulce
Oriunde m-aș duce
Durerea să-mi piară
De dorul de Țară.
Hai, frate române.
De mână mă ține.
Nimic niciodată
Să nu ne despartă.
Cuprinși stând ca frații
Și-alături Carpații
Iar sus peste codru
Luceafărul nostru.
LUCEAFĂR
Ce frumos mai ninge, cum sclipește
Țara-ntreagă azi, ca-ntr-o poveste,
Dintre fulgi Poetul ne privește
Blând, ca din icoană, ne zâmbește.
Ne veghează din imensitate
Străbătând prin ani și universuri
Sfidând clipă și eternitate
Îmbrăcat în strai bogat de versuri.
Luminos Luceafăr azi apare
Întrupat din dor și amintire
Peste suflet de român răsare
Revărsând suava sa iubire
LUCEAFĂR
Pe Eminescu, Dumnezeul, bunul
L-a plăsmuit fără pereche, unul,
Desăvârșit, frumos precum un mire
Nu din pământ, din pura sa iubire
Turnându-i peste creștet nemurire.
Strălucitor Luceafăr luminează
Tot neamul românesc în veci veghează.
Incontestabilă dovadă este
Că Dumnezeu există, ne iubește!
EMINESCU
Când pleacă-n cer poeții,
răniți de prea mult dor
Se zice că acolo
au paradisul lor,
Și nu-i întâmplător
de ce-a ales firescu’
Ca Domn și Împărat
să fie EMINESCU
POETULUI
Să-i dați cobzarului o strună,
Pe-arcuș iubire-i presărați,
Cu foc, în nopțile cu lună
El la vioară-a cânta, frați.
La pictor, – pânză și-o scânteie
de dragoste-n pahar, să bea,
El, cu culori din curcubee
Pământ și cer va colora.
Poetului, – o blânda muză,
Iubire-n ochi de-i veți turna,
Pe-aripi de vis, spre dulcea-i buză,
Până la stele va zbura.
Iar de iubirea, ca o ploaie,
S-a scurge,- toată-o consumați,
Poetului să-i dați o foaie,
Tristețe, de-a rămas, să-i dați.
De-l veți iubi, va scrie rime
Va scrie vers, de-l veți răni,
Iar din a sale răni sublime
Doar flori de crin vor răsări.
El din dureri știe-a emerge
Știe-a iubi, fără-a trișa,
Poate zbura, pe ape-a merge
Tot universu-a-mbrățișa.
BASARABIA
Peste maluri de Prut, flori frumoase-nfloresc
Iar aroma se-mprăștie-n seară
Pe alt mal românesc, unde frații trăiesc
Mai având nostalgie de țară.
Sub raza soarelui cel sfânt
Flori și-au deschis petala blând
Pe mal de Prut cernând a lor mătase,
Parfumul lor împrăștiind
Pe râu de lacrime plutind
În pod de flori se prefăceau sfioase.
O maică dulce lângă râu
Cu păr cărunt, fuioru-n brâu
Pășește-ncet pe lângă apă-n seară
Petale albe presurând
Și peste pod de flori trecând
Ajunse-un mal cu nostalgii de țară.
O copiliță întâlnind
Se aplecă spre ea, zâmbind
Șoptind ceva și-apoi zicându-i tare:
-Bună, copilo, scumpa mea!
Mă recunoști? o întreba
Sunt maica ta, sunt România Mare!
Copilei creștet mângâind
Și-n ochi cu dragoste privind
Îi povesti că frații o așteaptă,
– Nu știu! copila-i răspundea
– Nu te cunosc, nu încerca
Să mă convingi, n-oi crede niciodată!
Atunci femeia-i zise: – Ai
Același port, același strai
Și cânți, și râzi și joci aceeași horă
Și-aveți același dulce glas
Și-același mers, și-același pas
Cum poți să spui că nu ai frați nici soră?
Aceleași ițe și catrinci
Și opincuțe, și șalinci
Căciuli aceleași poartă încă moșii
Aceeași doină, cântec ai,
Același mioritic plai
Cum poți să zici că nu-ți cunoști strămoșii?
Cum poți să spui că limba mea
Tu n-o cunoști și nu-i a ta?
Cum poți să crezi că-ți sunt străina încă?
Același sânge-al meu țe-am dat
Te-am ocrotit, te-am alăptat,
Cum poți să spui că tu nu ești româncă?
Te-am adorat și te-am iubit,
Când de la sânu-mi te-au răpit
Eu plâns-am nopți la rând până în ziuă!
Cum poți să crezi că te-am uitat
Când numele ți l-au schimbat?
Că te numești Moldova-ți bat în piuă.
Nu mă mai știi, nu mă cunoști
Nici vocea mea n-o recunoști
N-auzi cum cântă dulcea ciocârlie
Deschide ochii, fiica mea
Să știi, româncă ești sadea
Ești Basarabia! Eu, Maica Românie!
PRIN VERS VEI RENAȘTE
Zilele trec, ani se petrec, stele și lună,
Gândul pierdut, visul durut,zboară-mpreună,
Ape când strâng, ploile-și plâng, scurta lor viață,
Mor și se nasc, curg și renasc, ploaia-i speranță,
Totul în jur, ca-n abajur, se luminează,
Trist să nu fii, drumuri sunt mii, visu-ți urmează,
Uită de spini, arde-n lumini, viața e vie,
Tu-o vei privi, ea-ți va vorbi, ascultă, apoi scrie!
Eu vraja mea, mi-oi revărsa, -n cuvintele tale,
Scrie cu foc, viața-i un joc, – tainele sale,
Te-oi apăra, forță ți-oi da, gânduri ți-oi naște,
Scrie! prin vers, în Univers, tu vei renaște!
DACĂ-AȘ FI
Dacă într-o zi
Eu un cuc aș fi,
Cuib n-aș părăsi
Puii mi-aș iubi;
Dacă m-aș trezi
Și o floare-aș fi,
Nu m-aș ofili
Tot frumoasă-aș fi;
Dacă-aș fi cândva
Greieraș sadea,
Vesel aș cânta
La scripcuța mea;
Dacă-n zori de zi
Pasăre aș fi,
Tot aș trilui
Fără-a mă opri;
Dacă sus colea
Eu eram o stea,
Stinsă n-aș cădea
Ceru-aș lumina;
Dar sunt om și-atât:
Cuibu-am părăsit
Și m-am ofilit
Arcul mi s-a frânt
Și-am uitat de cânt
Gânduri mă-nspăimânt
Sufletu-mi frământ
Lacrimi mă-nfierbânt
Și mă stinge-un vânt
DE LA-NCEPUTURI
Dacă ne-am strânge într-o îmbrățișare,
am simți inimile noastre cum se ating…
Dacă ar fi să ne întâlnim întâmplător,
Mai departe de infinitul dragostei noastre,
Și ne-am putea vedea până-n străfundul
gândurilor noastre,
Am descoperi că iubirea noastră
era aici dintotdeauna,
Iar bătaia inimilor noastre se simte
până în centrul Universului.
PARADISUL TAINIC
În singurătatea care țipă tăinuit în mine,
Sunetul de clopot mă-nfioară -n amurg
Cu neliniști prelungi, tăceri profunde.
În templul sufletului meu
Mă retrag în ceasuri târzii,
În Paradisul tainic al lumii Tale,
Îngenunchez și Te caut în nopți de veghe,
La lumina stelelor nopții,
Fermecată de taina chipului Tău,
Sufletul îmi este mângâiat
de adierea dăruită a
Iubirii Tale nețărmurite
FECIOAREI MARIA
Te ating blând și în adorație mută
Cu privirea îți contemplez
Armonia sublimă și strălucirea
Îți aduc prinos de lacrimi
Stau așezată cu umilință
la nivelul tălpilor Tale
Pentru a fi botezată
în fluviul de aur și lumină
al Frumuseții Tale…
POEZIE
Poezie, tu ești supapa ființei mele,
Să mă salvezi ai puteri divine.
Am murit de mii de ori,
Și de mii de ori am înviat prin tine.
În toate rugăciunile mele te-am căutat,
De tine aveam nevoie vădită
Pentru-a da jos toate pumnalele
Cu care am fost lovită.
Poezie, m-ai scos din umbra-ntunecată,
M-ai ajutat să vin cu strigătu-n lumină,
Tu ești șoaptă de mângâiere catifelată,
Dantela sufletului, cu iubire croșetată
Vreme de poveste, a mea rădăcină
POEZIE
Ești inima mea,
rugăciunea mea,
lacrimile și zâmbetul meu,
durerea și respirația mea,
sudoarea, sângele meu,
ești viața mea… poezie
CINE-I UN POET?
E cel ce dă voce inimii sale,
Cel ce navigă fără busolă,
Și nu pune niciodată cuvântul “sfârșit”,
Care trăiește într-o lume îndepărtată și
departe de toți,
Poetul e cel ce înmoaie frazele în
sufletul său… și le redă vii și pline de speranță,
E cel ce reușește să captureze esența fiorului
poetic care atinge lectorul, transformând ceea
ce scrie în imagini și îl face pe cel ce citește
să călătorească în spațiu și timp acolo,
unde nu ar putea ajunge niciodată.
COMPETIȚIE
Gust poezia
fără grabă,
cu un vin bun în fața focului.
Poezia îmi ajunge la inimă
Prima..
POETUL
În vechiul cartier al unui orășel
Prin labirintul strâmt, cu inși bărboși,
Tot hoinărește-n van un bătrânel
Cu sufletul în anii glorioși.
Cu plete lungi ce-i cad pe umeri blând,
Prin nor de fum pășește rar, la pas
Din când în când din pipa sa trăgând,
Gând fără țel, drumeț fără popas.
…Îi stă în jur, ironic și pervers
O gloată, toți strigându-l insistent
Să le recite gloriosul vers,
Ieri, cel slăvit, azi, doar un biet poet.
Încet, el mișcă un pietroi din loc
Pe “piedestal” se urcă pe-ndelet,
Recită plin de patos și de foc
Stârnind ovații-n publicul “select”.
El prin magia tristă, praful sur
Prin tunetul de tobe, șuierat,
Prin strigătul și urletul din jur,
Declamă celor ce l-au insultat!
El brațele-și desface, dăruind
Lumină din fierbintele său vers,
Peste poet azi s-a prelins, sclipind,
Iubirea din întregul Univers.
Urcat pe culmi, cu părul răsfirat
În miez de vară, sub un cer senin
Poetul ține-n palme, -nflăcărat
O inimă și versul său divin
CE ESTE VIAȚA?
Ce este viața? strâns legate-n tis
Un râs și-un plâns ce-n veci ne răscolește,
Eternul val pierzându-se-n abis,
Și-albastre nopti ce inima-ți topește,
Ea e speranța, visuri mari și moi
Ce vii ne țin până-n clipa din urmă,
E pe zăpadă-o urmă de noroi,
Și muribunde flori pe recea brumă,
Ea e iubirea, primul tău sărut
Cu sacrul foc ce sufletu-nfioară,
Și-al sorții dur ciocan ce bate surd
Și-așteaptă să-i deschizi, a câta oară…
Ea-i dimineața, prima rază-n zori
Ce îți trezește geana tremurândă,
Și lame reci tăind plăpânde flori
Lăsându-le cu rana sângerândă,
Ea-i rugăciunea, urcă-n cer din noi
Trecând prin îngeri și prin pacea serii,
Când disperați ne pierdem printre ploi
Ori ne-ngropăm în colburile verii,
Ea este ziua, clipele ce curg
Și cruci visând sub ceruri învierea,
Și vânt ce-și bate aripa-n amurg
Tot așteptând ninsoarea și tăcerea,
Ea-i liniștea, și gânduri lungi ce tac
Plutind în jur prin nopti cum face fumul,
Și flori când iar sălbatic se desfac
Iar noi le pierdem obosiți parfumul,
Ea este noaptea, foșnetul de ram
În taină când pădurea plânge-n frunze,
Cuvinte sperioase pe la geam
Ce-n vise gem cu răcnetul pe buze,
Ea e durerea, plânsul tău și-al lui
Și un mănunchi de roze-nsângerate,
Trimise azi, dar nu se stie cui,
Petale-ascunse-n doruri sfâșiate.
Ea-i bucuria, sute de culori
Și-un zâmbet de copil în prag de viață,
Ani iuți zburând ca stolul de cocori
Spre-amurg târziu… și iar spre dimineață
SUNT…
Sunt o piatră de foc
Într-o palmă de gheață
Sfârâind lent pe loc
Mă preling printre viață.
Sunt un gând nerostit
Într-o minte tăcută
Încercând să imit
Tristă-a liniștii cută.
Sunt un zgomot venind
În gândirea târzie
Rațiunea trezind
Doar când sufletul scrie.
Sunt un logos, cuvânt
Într-un miez al esenței
Pe răboj încrustând
Verbul tainic al vieții.
HRISTOS A ÎNVIAT!
Azi cerurile-nalte în strai de sărbătoare
A noastre inimi iarăși la cânt le-au îmbiat
Pământul își îndreaptă privirea sa spre soare
Căci astăzi Domnul nostru Hristos a înviat!
Azi toți avem și fața și inima mai bună
Privind cum aripi zboară prin ceru-nvăpăiat
S-anunțe vestea-n lume toți îngerii se-adună
Căci astăzi Domnul nostru Hristos a înviat!
Azi se coboară pacea și sufletul străluce
În Cel ce omenirea cu dragoste-a salvat
Și cântă toată firea și laude aduce
Căci astăzi Domnul nostru Hristos a înviat!
E VINA STELELOR
E vina stelelor, să știi
De te aștept încă să vii
De caut iar în plans de ploi
Cuvântul ars de flăcări ”noi”.
Și tot a stelelor e vina
De-ncerc să caut iar lumina
Când visul mort la piept îl strâng
Iar simțul și ființa-mi plâng.
E vina stelelor șirete
De ți-a crescut uitarea-n plete,
Atât de lungă, ajunge-ncât
Din stele reci pân’ la pământ
FLOAREA SUFLETULUI
Din bunul vostru, când v-o cere,
Să vă-mpărțiți cu cel sărac,
Și pomul, când rodește mere
Cu voi se-mparte, cu mult drag.
Flămândului, din blândă mână
Cu pâinea, și iubire-i dați,
Doar pentru voi să vă rămână
Prea mult să nu vă ostinați.
Ea-i floarea sufletului, crește
Cu viața am primit-o-n dar,
De-o dărui, cerul ți-o-nmulțește
Îți umple-al inimii pahar.
De crești iubirea cu credință
Aripi de umblet ți se prind,
În zbor se înalță-a ta ființă
Lumini în suflet ți se-aprind
IDEI DE FRUMUSEȚE
Reinventează-ți ideea de frumusețe:
Pune-ți urechea pe pieptul pământului,
Ascultă bătaia zvâcnită a inimii tale,
Vibrațiile divine, suflărea sa tandră,
Ascultă-i șoaptele, dezmiardă-i
culorile multicolore ale pielii,
Răsfiră-i domol părul drumurilor,
apelor râurilor și grânelor,
privește-i splendoarea ochilor verzi,
Citește-i dorințele trupului său
Ancestral… de iubire eternă.
Să citim cărți! Deoarece cărțile au suflet, iar sufletul e o carte! O carte în care cineva îți încredințează gândurile lui, trăirile și o parte din sufletul său. Pentru că iată, citind, am putea să înțelegem măcar o parte din marea taină a omului. Căci, ce este conștiința? Ce este sufletul? Nu s-a găsit niciodată sediul sufletului. Au apărut multe ipoteze și teorii, în care s-a spus că, foarte probabil, starea de conștiență ar fi doar o lungime de undă. Poate unica din univers care vibrează cu lungimea de undă a Creatorului, care doar temporar este, poate, legată de un trup material, dar căruia, în mod cert, îi poate supraviețui, păstrându-și valorile pe care le acumulează pe parcursul întregii vieți, în eternitate. Pentru Tine, Suflete drag, asaltat de frământări intense!
Alla TONU
