De ziua Limbii Române, am compus o poezioară, dar nu am reușit s-o lansez, de această sărbătoare națională, când am lansat seria II a expozițiilor mele, pregătite pentru 2020, tot nu am reușit s-o lansez cu teamă că nu stăpânesc bine rima și topica cuvintelor, dar de data aceasta, înainte de Crăciun am hotărât s-o public, aducându-mi omagiile mele limbii române, Dulcii Românii, românilor din Țară și de pretutindeni, bineînțeles, și colegilor de la Uniunea Scriitorilor de Limba Română. Țin să mulțumesc Domniilor Acad.: Eugen Simion, Mihai Cimpoi, Domnului Acad. Președintele Academiei Române Ioan Aurel Pop, pentru îndrumarea și încurajarea acordată, precum și Domnului Vasile Bahnaru, directorul Institutului de Filologie al Academiei de Științe din R. Moldova, care, cred, mă iubește cel mai mult printre colegii Uniunii, și nu în ultimul rând, Dianei Ciugureanu care este sufletul și promotorul înflăcărat al Uniunii și un liant, care întărește și încălzește sufletele noastre.
Vă doresc tuturor colegilor mult entuziasm, multă inspirație în activitatea de creație în limba română, care este cea mai frumoasă limbă din lume, și totodată multă sănătate și Sărbători fericite cu pace!
Va îmbrățișez cu dor!
În pictura, ca și în poezia chineză, găsim mai multe simboluri, luăm exemplu „cele patru plante nobile” supranumite „Cei patru Junzi (om ales, om integru): floarea de Mei (floarea prunișorului), orhideea, bambusul, crizantema – motive principale în pictura si poezia chineză și în Asia Orientală, care reprezintă, în primul rând, cele patru anotimpuri, iar fiecare poartă anumite simboluri în parte. Simbolul celor „Patru plante nobile”, îndrăgit de chinezi, a devenit un simbol cultural și artistic cu efect nu numai estetic, ci și moral-pedagogic, care e strâns legat de viața din trecut și prezent, a chinezilor.
Iată versurile mele:
Visez să devin cele patru plante nobile
（Ce aș fi să fiu…）
Visez să fiu floarea Mei,
Zâmbești în frigul iernii și primăverii,
Noduros trunchi, vicisitudinii vieții disprețuiești,
în ciorchine, arăți plinătatea vieții
și speranța eternității.
Visez să fiu Orhideea,
În tăcere, pe crestele munților, printre stânci,
Crești liniștit și nobil,
Frunzele prelungite, florile modeste
Parfumul discret – modestia intelectualului.
Visez să fiu bambusul
Cu tulpinile zvelte și mlădioase, rafalele de vânt înfrunți
Dar mereu la verticalitate revii, spre cer, spre înalte și nobile idealuri,
