SUPOZIȚII

Încă avem nevoie de cuvinte
De verbe, de povești, de prepoziții
Subiecte, substantive indecise
Se sting încet ca niște supoziții…

Voi pomeni printre cuvinte datini
De parcă mi-ar fi dor de timpul tău
Comemorând azi ultimele patimi
O sărbătoare într-un rost al său

Ne-om contopi cu zeii și pământul
Printr-un bazar nestins de amintiri
Prin care vindem timpul și cuvântul
Pe bani puțini meschini și anonimi

Vom cumpăra cuvintele la kil
Și le vom folosi dar cu măsură
Când vom fi obosit de atâta chin
Reinventăm cu drag o tastatură

EROARE

Mă joc de-a viața printre cunoscuți
Prin zile care trec în pas de glorii
Prieteni care astăzi prefăcuți
M-ar fi vândut pe bani ca negustorii

Mi-am osândit încrederea-n supliciu
Dintr-o eroare veșnic inamic
Când nopțile de dragoste și viciu
S-au prefăcut în scrum și în nimic

M-am încurcat în pânza de regrete
Ca un păianjen hirotonisit
Ce își țesea pedeapse incomplete
Pe drumul ispășit fără sfârșit

Mă simt bolnavă de un sacrificiu
Când mă gândesc constant la descendenți
E doar un diagnostic de ospiciu
Rehidratat în termeni precedenți

Am coborât adânc în noaptea oarbă
Ca un proscris pe patul de spital
O fiică-a nimănui și mamă roabă
Până la polul lumii orbital

Voi fi pământ și poate doar atât
Și toamna îți va plânge după mine
Într-o uitare fiind nehotărât
Când viitorul nu-ți mai aparține

Îți las un testament boem din ceară
Când îmi înfrâng dorințele de zestre
În renegarea faptelor de seară
Semnez legal doar versuri din proteste

Cât încă viața îmi tot joacă feste

SINCERITATE

Sinceritatea ta se termină
Odată cu mine

Ca viața spânzuraților
Din Turnul Londrei

Doar sufletele atârnă fără
Să ceară voie cuiva
Sentințele sunt definitive

Vina este relativă
Triunghiul este imperfect

Neputința este un blestem

Nu-mi place să-ți văd tristețea

Obișnuința este mai grea decât dragostea

Nu ți-am fost mireasă
Niciodată

Locuiesc la altă adresă

STORURI

În camera cu storurile trase
E-o margine a lumilor nebune
Iubiri neoglindite dureroase
S-au perindat cu chip de goliciune

Pe canapeaua-ngustă ruinată
Ne întâlneam din când în când tăcuți
E o poveste veche nedatată
Dintr-un liceu al anilor pierduți

Am pus deoparte anii tinereții
Pe foi în cartea galbenă obscură
Voiam s-o dăruiesc în taină vieții
Dar toate amintirile tăcură

Prin camera cu poze și regrete
Iubiri s-au perindat și despărțiri
Aceleași alfabete și portrete
În nopți diverse printre rătăciri

Cu ochii goi și vorbele succinte
Nefericiți amanți cu vieți retrase
E frig în casă și îți cer veșminte
E iarnă-n mine , storurile-s trase

Credințele sunt stinse ca și glasul
E undeva o candelă aprinsă
Și văd oglinda tristă ca și ceasul
Când viața este scurtă și învinsă

CORD

Din cioburi mici de lună îmi construiesc o vară
Prea plină de legende și basme fără prinți
Și o montez cuminte în mozaic de ceară
Sub umbrele de flăcări ce luminează sfinți

Pe coji de nucă stau în colțul meu de rai
Păzită dinspre ceruri de veșnicul portar
Aștept să crească-n miez un vers ce n-are grai
Să îl depun pe praful neșters de la altar

Din cioburi mici de stea îmi desenez o iarnă
Cu iz de fericire în albul surdomut
În valuri de-absolut spectacolul se-ncarnă
Pe scena poeziei cu versul decăzut

Adun iubiri în claie din verbe muritoare
Și noaptea le dau sens din sursa cervicală
Prin vase sanguine e mică sărbătoare
Și-n cordul meu deschis mai faci câte-o escală

În mâna grea penelul pe fila procurată
Cerneala e o rană din sângele albastru
Cu degetele aspre mă-ndrept către durată
Impactul ei profund îmi pare un dezastru

Mă tem de intertexte cu gheara lor felină
Ca dracu de tămâie când fumegă ardent
Și îmi aprind cuminte țigara din lumină
Din care mai rămâne doar fumul transparent

SUFLET

La mine-n suflet stau poeții cu chirie
Și câteodată diavoli, nebuni și cerșetori
Ca-ntr-un altar în care depun o mărturie
Despre iubiri pierdute în versuri uneori

În gândul ce-mi colindă cupole prin biserici
Adun și risipesc poveștile de viață
Pe bancă stau în noapte trăgând de mână clerici
Le povestesc diverse cu firea mea glumeață

Plimb gândul pocăit pe căi rudimentare
Mă risipesc mereu în nopți cu nepăsarea
Atunci când stau pe brânci la slujbe în altare
Și ceara lumânării topită-mi schimbă starea

Lăcașul meu de cult descinde dintr-un crez
În care mă compar cu nudul din muzeu
Din gândurile rele mă reconfigurez
Și port mereu o cruce adânc în decolteu

La mine-n suflet stau și pictori cu chirie
Ce desenează veșnic frumoase siluete
Chiar dacă-s vii legende ce stau în vrăjmășie
Mi-e inima prea plină de vise incomplete

În suflet mai mereu e mare adunare
Și nici măcar de mine îmi pare că n-am loc
Așa că-mi pun paltonul și sacul în spinare
Și plec lăsând regrete pe scara de la bloc

MIEREA

Uneori mă refugiez în ecoul tău
Îngerii îmi sunt martori
Deși nu recunosc…

Mormintele sunt goale
Luceferii sunt tăcuți

Mă sprijin pe umărul tău

În orașul vecin este război
Primăvara asta nu vor înflori ghioceii

Pictorii au supraviețuit
Epavele întunecă lanul de maci

Albinele sunt prizoniere
Închisorile surâd incert

Îmi limpezesc mâinile

Mâine este o zi nouă

Vreau să gust mierea
Din ultimul borcan

Mă mut în alt oraș

ILUZII

Iluziile mele în haine diafane
Culmi ruginite-n zare apun serile blânde
Văd chipuri de fantasme prin lumile urbane
Cad faldurile grele pe nopțile plăpânde

Lumini tot mai puține în vechiul nostru burg
Prin draperii de gene se furișează norii
Îți văd privirea rece în semiclar amurg
Sumare simfonii și veșnice istorii

Păstrate-n portative de zeul demiurg
Ca visul lui Chopin pe clapele tăcerii
În drame rezonante , artistul dramaturg
Poartă iubirea noastră pe culmile durerii

Iluziile tale în haine diafane
Îmbracă lumi apuse, cu mâinile rigide
Fiori de elegie în valsuri melomane
Și liniști incolore ne-apasă insipide

Budoar de melodie sub colțul vechi de lună
Răsuflă greu retoric pe clape chinuite
Cu degetele aspre ce cântă împreună
Șterg notele de scame și riduri prăfuite

Ai mâinile penițe și versuri nedormite
Îmi dăruiesc iubirea și uneori migrena
În poezii rescrise prin nopți nelămurite
Trădarea e motivul când viciu-i poartă trena

Și toate au trecut prin versul complicat
Cu un penel stricat ce parcă-a ruginit
Vom merge mai departe în visul fabricat
Pe drumuri paralele cu pasul ostenit

GLOBALIZAREA

Ultimul drum rămas e fără de refugii
Când viața și dreptatea stau în genunchi la zid
Cultura s-a retras smerită-n subterfugii
Doctrinele triumfă haotic și perfid

Când ultimii-nțelepți aleși se sinucid
Stejari sunt schingiuiți și brazii torturați
Doar farisei mai umblă cu acte de partid
Planeta e azilul cu boli și sinistrați

Trădarea e motivul de ură între sfinți
Când nebunia lumii sărută poala crucii
Mormintele eterne dorm secole cuminți
Și cerul ne veghează cu dinții rari ai furcii

Cu legile-n vigoare dreptatea-i ștrangulată
Ne bizuim prea mult pe sfinții permanenți
Învinși de neputință, puterea-i exilată
Globalizăm pe rând și îngerii prudenți

Văd ciocuri ascuțite de păsări migratoare
Restricții de tot felul în loc să plece , vin
Când chinurile lumii devin legi în vigoare
Ne vom globaliza și noi puțin câte puțin

TRAFICANTĂ

Sunt doar o traficantă de iluzii
În lumea asta mare și inaptă
Incoerent globalizez concluzii
Precum o proastă într-o zi deșteaptă

Știi oare câte sacrificii am făcut
Ca să îmi văd constant de carieră
Știi câți prieteni pierd și am pierdut
Când m-am ascuns mințind din manieră

Copiii-și văd de viață, recunosc
Nepoții măricei mă tutuiesc
Părinții abia dacă mă cunosc
Și soțul mă evită din firesc

Nu îmi ajunge timpul mai deloc
Spațiul mi-e prea îngust și limitat
Muncesc în corporații într-un bloc
Cu mintea lipsă supralicitat

M-am tot restrâns în mine egoist
Ca într-o închisoare anarhiștii
Și-ți spun în versuri astăzi realist
Că am iubit mereu boem artiștii

Având statut de rob acreditat
Ca o vestală fără de vestigii
Din anii grei pe care i-am uitat
Într-un incubator de stat fără religii

21 grame

Lumea de dincolo este
Pe partea dreaptă a drumului

Tai cărarea
Scurtătura nu este pe hartă

Traversez câmpul de mere
Roșii
Toate sunt mușcate

Gustul nu poate fi pictat

Am gura uscată
Și limba ascuțită
Tăioasă

Ce știi despre mine?

Dragostea mea este povara
Unui semn de carte
Poveștile sunt mincinoase
Uneori
Tai paginile albe

Este o necuviință
Așa cred….

Nefericirile sunt bisecte
Îți plac merele?

DECRET 1967

Mă aplecam în gânduri pe o scară
Spre un coșmar de boală în esență
Sperând că mă voi naște-a doua oară
La un spital bolnav de existență

Voi fi doar pacient în cincinală
Un non-născut legat cu sfori la gât
Un fetus dintr-o datorie maternală
Născută din decretul hotărât

Din pântecul congresului născând
Doar legea și decretul au cuvântul
Ne naștem decreței prea mulți pe rând
Ce-n generații cresc recensământul

Legată prin cordon ombilical
De suferințe veșnic iminente
Vom cotiza procente sindical
La școli și instituții-n falimente

Banii din pensie se duc pe tratamente
Când e inflație la minți incoerente

RĂTĂCIRI

„Ne pierdem orbi în rătăciri bolnave”
Când totul ni se năruie-n iubire
Vom traversa tristețile ca sclave
Cu pașii aplecați spre mântuire

Cu firea adâncită în paloare
Descânt ca o nebună prin culori
Într-un banal al vieții trecătoare
Mi-aș vinde frici ca pe copii din flori

Încet încet icoana mă dezleagă
Din drumul rătăcit printre atei
Și dinspre bolta sacră ce se-ncheagă
Mă mângâie un vis trimis de zei

În fiecare gând de miruire
M-aș vinde rătăcirii într-un troc
La un taifas cu falsa nemurire
Citindu-i un poem compus ad-hoc

Aș vrea să ii plătesc tribut iubirii
În noima din fărâma de extaz
Ca-n ultima secundă a trăirii
Să pot mai scrie vers fără necaz

Dar mă complac în gesturi imprudente
Și încă scriu scrisori către destin
Speranțele rămân dar sunt scadente
Într-un apus al vieții clandestin

Cu mâna inocentă ca privirea
Îți scriu și ție azi la ceas târziu
Povestea e versetul din iubirea
Prins în decor de dramă timpuriu

Și dacă din pământ mă fac pământ
Cum viața e doar trecere-n revistă
Aș face reverență către-un sfânt
În fiecare zi ca o solistă

Aș da eternitatea clipei triste
Și aș fi preamărit-o pe altar
Ca D-zeu alături să-mi existe
Și „mâine” să nu fie în zadar

În disperarea gravă a neputiinței
Când mâna mi-a apus de-atâta vânt
Pe drumul meu și al făgăduinței
Rămân doar pânza albă și-un cuvânt

SPAIME

Bucuriile mă amăgesc
Botez fericirea cu lacrimi

Vreau să ating veșnicia

Adevărul mă face mai bună

În fiecare dragoste sunt diferită
Mă privesc prin ochii tăi

Azi ești tu

Mâine este o minciună

Spaimele vin noaptea
Mă cuibăresc în visul tău
Răgazul clipei îmi dă putere
Iubește-mă

Se face dimineață

ALADIN

Când seara se așterne pe praful de pe carte
Și duhurile dorm în forma lor primată
Mă cuantific iar într-un urcior cu toarte
Ca însuși Aladin în formă comprimată

Cu sufletul flămând fac haltă prin cămară
Să mai degust un vers montat anevoios
Și fără sens consum lichid din călimară
Într-un context în care poemul e cleios

Dar seara s-a ivit în clasicul miraj
Sunt gata să mă-așez la cina cea de joi
Și totuși mai compun poeme din sevraj
Când Aladin adoarme în lampa de apoi

Cu ochii tremurânzi m-ascund după un băț
Să recitesc versete cu calmul absolut
Dar bate în context un vifor șugubăț
În sursa mea aprinsă din versul revolut

CREDIT

E lumea plină de popime cu licență
Ca la un bal mascat cu muribunzi
Vin popi și lăutari de joasă speță
La nunți și parastase de flămânzi

E lumea plină de bancheri autohtoni
Ce calculează indicii la bursă
Și creditează lideri noi și vechi baroni
Sponsorizând partidele în cursă

Dar asta este țara mea frumoasā
Cu legile votate-n parlament
Băieți deștepți se joacă bridge la masă
Cu banii din factura de curent

Eu nu mai cred în dragostea de țară
Văzând că viața însăși are-un preț
Și într-un credit infinit ca o povară
Plătim la bănci dobânzi la suprapreț

Cum visul meu prea fraged endocrin
A devenit o pacoste seroasă
Ca un cadavru intrauterin
Mâncat de boala veche nemiloasă

Mă tot întreb dacă să fac iar un vaccin

CĂCIULA

Sunt iernile prea reci și persistente
Și cerul ne apasă mai mereu
Avem pe chip grimase exigente
Sau uneori doar liniști de muzeu

Văd ani grăbiți de zile maniace
Când trecerea prin lume încă doare
Și poartă taine-adânci ce nu-mi dau pace
În loc să fie mare sărbătoare

Simt clipa uneori când se dezminte
Și orizontul e ascuns în ceață
E poate o aducere aminte
Din visul cu potecile de gheață

Parcă-am pierdut lumina și veșmântul
Sunt doar penel avid într-un deșert
Când îmi usucă vântul pergamentul
Abia mai scriu timid versul incert

A mai trecut o zi și multe vin
Precum vise ieșite din tipar
Aș vrea să râd dar dacă nu beau vin
Scandez tristeți și versuri în amar

Și nu mai știu ce vorbe să adun
Plâng fără glas și râd fără umor
În ritm vrăjit de strofe ce compun
Poem nemuritor pentru popor

Un înger răvășit dintr-un surghiun
Veghează muza tot privind pendula
Când eu transcriu și mai degust magiun
E iarna grea și mi-am pierdut căciula

GARA ( pamflet)

La început în datina luminii
Când viața și doar ea era stăpâna
Noi ne iubeam ca la-nceputul lumii
Și visul nostru se credea ca zâna

Dintr-o poveste scrisă în principiu
De doi nebuni cu suflete plecate
Cu trenul vieții înspre municipiu
Din basme și povești falsificate

Iubirea ne era justificată
Eram frumoși bolnavi și fericiți
Pe calea noastră scurtă și ferată
Am coborât în gară la Fierbinți

La chioșcul de ziare era noapte
Am vrut să cumpărăm o lumânare
Să ne-ncălzim un pic la miazănoapte
Sub luna care se credea un soare (cu S mare )

Cum brusc mă apucase iar angina
Că îmi uitasem cocaina-n gară
Și mă durea un pic parcă și splina
Închei povestea că e frig afară

PICTOR

Sufletele se rostogolesc
Pe nepregătite

Goliciunea se rușinează

Întâmplările vin fără martori

Ziariștii scriu despre fericire

Nimeni nu mă cunoaște
Pictorul albit pare desprins
Dintr-un ziar

Parfumul uitării miroase
A rânced

Sunt derutată

Toate îmi par la fel

Viața a rămas în urmă
Urmele pantofilor
Sunt invizibile

SCRISOAREA ( poezie sinistră )

Miroase a colivă și-a praf de lumânare
În camera din care plecat-ai înspre zei
Și ți-a rămas doar umbra umbrela și-o scrisoare
Că n-ai avut a cere nici dreptul să le iei

Te-om plânge-n mod generic cu lacrimile ciunge
Că ne-ai lăsat la urmă doar nunta irosită
Și nu ne-ai spus din vreme spre care stea mai ninge
Și pleci fără cortegiu din viața risipită

Ti-am scris versuri bogate în nopțile sărace
Când poezia curge și sufletul arvune
Aprind o lumânare și două trei chiștoace
Să mai răscoacă fumul iubirile din rune

Oglinda stă cu teamă de vorbele stângace
Când îți păstrează chipul cu fața consimțită
Și zâmbetul durerii ce stă ca la soroace
În așteptarea doamnei cu coasa ascuțită

Și umbra ca fantoma ce bântuie capela
De mă ignoră poate mi-ar face o favoare
În cinstea ta și-a vieții o să-ți trimit umbrela
Scrisoarea la adresa cu îngeri oarecare

CUVÂNTUL

Pe vremea când cuvântul literar
Se ațipea la cald într-o cămară
Lângă dulcețuri fine temporar
Îl luară de pe rafturi și-l mâncară

L-au stors de conținut zemos și gata
Să-l dea de-a aruncata-n tomberon
Prea plină cu rugină fu găleata
În precedent umplută asincron

Am mai găsit pe jos umbra schelet
Când se năștea cuvântul la-nceput
Și stăpânea tot cerul violet
Dar nu știa că va fi fost vândut

L-am căutat pe rafturi în cămară
Dar i-am găsit amar doar umbra-n cui
Și am resuscitat-o să nu moară
Cu versuri agățate-n crucea lui

BLÂNDEȚE

Aș trece pe la poarta casei mele
Privind exagerat iarna din casă
Și parcă-aș rupe gardul de nuiele
Să fac un foc de tabără pe masă

Aș mângâia din ochi umbra fântânii
E apa rece pe o scală minus
Dacă ar bea ar răguși toți câinii
Și noi am crede că au luat un virus

Putem să îi tratăm antiviral
Cu paracetamol extras din sinus
Că noi le știm pe toate cultural
Și știm să calculăm cu plus și minus

Dar toate astea sunt în visul meu
Când rătăcesc prea singură pe străzi
Și uneori mă-ntreabă Dumnezeu
Dacă mai construim autostrăzi

În fine

Tot negăsind potecile răzlețe
Și nici podețe punți și alte căi
Întind spre tine mâna cu blândețe
Să te întreb timid, tu ce mai vrei?

PRIETENI

Sunt poate un proscris universal
Martor banal la teatru de revistă
Sau măscărici etern sentimental
De care râd prietenii din listă

Trăiesc iubirea veșnic iluzoriu
Posibil în sevraj sentimental
Când lumea toată ia în derizoriu
Dorințele născute postnatal

Din interese strict cotidiene
Prietenia e un vid paranormal
Azi ajustată-n fire pubiene
Tăiate cu o spadă-n mod formal

Pe vremuri se spunea convingător
Să ne-ajutăm de drag ca în religii
Dar astăzi se propagă prozator
Minciuni în gestiune la litigii

Vom delira confuziile-n vrie
Nechibzuit consens impersonal
Și vom semna în fals pe o hârtie
Câte un pact defect la tribunal

Când farisei și veșnici impostori
Se laudă că-ți fac viața divină
Îți iei o țeapă precum negustori
Pe drumul cu mătase arhiplină

Deci mă bazez pe mine singular
Și ard comod ca lampa de serviciu
Și dacă vreau îmi șterg din celular
Prieteni fără har și plini de viciu

MANUSCRIS

Eram doar umbră sinceră egală
Trăiam în ea ca într-un manuscris
Cu file locuite de cerneală
Fără să știu măcar că l-ai deschis…

Simt o tristețe care abia merge
Cu pașii zăboviți într-un tangou
Mă las ispită nopții ce se drege
Când mă retrag smerită în ecou

Și din mansarda ultimelor patimi
Cum ușile deschid spre nicăieri
Cinstesc doar neputința fără lacrimi
Și mă încurc în vise și-n tăceri

Cuvintele ce dorm în înșelare
Ca într-un pat sculptat de un artist
Colindă nopți în visuri și-n eroare
Trăind opac sfârșitul nostru trist

Cum vara mi-e și toamnă tot și iarnă
Aș vinde câte-un gând din manuscris
Să pot măcar a cumpăra o ciornă
Pentru un acatist creștin nescris

Să pot măcar a cumpăra o toamnă…
În iarna asta plină de dichis
Rămâne doar credința ce îndeamnă
Să fim doar file într-un manuscris…

SEVRAJ

În dimineți absurde recurente
Îmi otrăvești nesomnul cu transfuzii
Prin care curg simptome coerente
Cu amintiri sfârșite-n deziluzii

Din neuitarea tainică-a poveștii
Trăim iubiri născute vinovat
Și vise sinucise-n fața măștii
Pe chipul viu etern modificat

Mi-ai prefăcut dorința într-o cruce
Când m-ai râvnit în contul meu și-al sorții
Și mi-ai vândut pretins vise năuce
Într-o eroare fără de proporții

Am fost iubita ta necredincioasă
De-ar fi în preajmă sfinții simultan
Aș face-un salt prin lumea cuvioasă
Și-aș alerga nebună prin roman

Sau aș muri cu veșnica grimasă
Pe care-o au icoanele-n altar
Ca o paloare pudră vicioasă
Născută din sevraj elementar

Trăind o viață-n umbră complăcut
Sub felinarul viciului suprem
E dreptul meu născut și nenăscut
Să povestesc în versuri și-n poem

Cum poezia este viciul meu boem

ȘTII ?

Ar fi banal să ne îndrăgostim ca vii

Sau poate fi un vis de amatoare
Știi câți ani am sau dacă am copii
Știi că mai am o inimă ce doare
Și uneori mai fac endoscopii

Știi că trăiesc într-un atelier modest
Știi că cinstesc cu bani pe stradă șchiopii
Și că demult am vrut să fug în vest
Și știi că încă știu să număr plopii

Știi că visez în nopți scrâșnind din dinți
Când tu mi-ai spus că visele-s curate
Știi că te cred chiar și când mă mai minți
Și îmi vorbești cu vorbele în rate

Știi că aștept în nopți defecte muze
Și mă dezbrac de umbre și veșmânt
Și uneori îmi dau cu ruj pe buze
Să fiu frumoasă ca un vers în vânt

Nu știi că azi nu-mi pasă mai deloc
De ziua care trece în surdină
Mi-ai spus că am potențial și arde foc
În versul meu ascuns în gabardină

M-ai ridicat din versuri ruinate
Când încercam să mă adun din gheme
Și alții mi-au înfipt cuțite-n spate
Spunându-mi clar să nu mai scriu poeme

Știi că am scris de drag doar pentru tine
Volum de poezie într-o seară
Și încă voi mai scrie tu știi bine
Să mă lansez pe piața literară

Am fost o pasăre ținută-n colivie
Și cântul meu a fost neascultat
Dar uite-acum când toți avem tehnologie
Și pot să public versul exaltat

Dar știi că sper să nu m-apuce-o nevralgie
De prea mult „știi” în versul deprimat

HAVANA

Prin praf amar căzut din catacombe
Când se tăia curentul locator
Stafii domneau în carii printre plombe
Și-n râsul tău albit provocator

Prin pulberi din ruine ce mă dor
Am traversat palatul de cleștar
Ascunsă pe furiș în coridor
Să nu mă vadă noul proprietar

Și am ajuns un țap ispășitor
La ușa unui domn fanariot
Ce respira cu greu lingușitor
De parcă se credea un patriot

În praful de pe tobe la un loc
Cu har să cânte viața ca vioara
Dintr-un arcuș baroc fără breloc
Pe cer văd calul verde precum cioara

Spre care abator din film western
O poposi să-și mai scurteze blana
Că a trecut cu iapa prin infern
În zborul lui boem către Havana

REFUGIUL

Sunt ultimul refugiu-al deznădejdii
Și las în urma mea incertitudini
Chiar dacă sunt pândită de primejdii
Prin lumea plină de ingratitudini

Aș da putere neînfrântă vieții
Când îmi îneci speranțele la mal
Cu replici dramă scrise ca poeții
Este doar teatru mut paranormal

Într-o beție nejustificată
Ne amăgim în jumătatea nopții
Că am trăit iubirea fabricată
În disertații scrise din concepții

Voi dăinui nestins în sacrificiu
Precum ți-am scris în versul precedent
Neștiind să te iubesc cu prejudiciu
Ca inculpat fără antecedent

Las certitudini fără carantine
În voia sorții și în voia lumii
Sunt ultimul refugiu, știi străine…
Doar o redută-n gloria mulțimii

DERIZORIU

Poate-mi va apărea iubirea iară
Sau poate o voi căuta chiar eu… discret
Că am potențial ca bunăoară
Să mai iubesc și azi în mod concret

Că sunt născută trist și provizoriu…
Nu-i nici o îndoială bat-o vina
De când mă năuceam în derizoriu
Ca un tramvai ce deraiază șina

O căutam cu lumânarea într-un fel
Orbecăind ca orbul prin Brăila
Când căuta pieziș lumina-n portofel
„Punguța cu doi bani” zice găina

Și-mi pun mereu în orb o întrebare
De-o fi cu rost sau poate de folos
În lumea asta rea și foarte mare
Mai știți și voi vreun cânt religios?

Sau pribegesc ca pasărea pe mare
În care vis se lăfăie un pește
Când scoica și mumia or să zboare
Și visul meu abstract se prăbușește

Orbul găinii vede azi lumina

PERSONAJE

Ca într-un cuib de vise rotative
În care păsări dorm pe îndelete
Te mai visez în nopți copulative
Că nu mai porți șireturi roz la ghete

Și te-aș fi așteptat că-s retrogradă
Dacă mi-ai spune că te-ntorci la mine
Făcând șpagatul peste balustradă
Să îmi scrântesc piciorul drept în sine

Te-aș aștepta ca o mireasă vie
Care încearcă să nu șchiopăteze
Sau o Cenușăreasă în sclavie
Probând iubiri cu șubrede proteze

De-ar fi să nu mai ies deloc din casă
Aș sta într-o biserică vitală
Și aș gusta anafura nervoasă
Tot așteptând o nuntă din greșeală

Dar toate astea se întâmplă vara
Vis de Șeherezadă în silențiu
Ce povestea tâmpenii culte seara
În nopțile când își fenta consorțiu’

Deci te visez în somnul conștient
Care de fapt e un coșmar etern
Și parcă-aș vrea să fiu un pacient
În camera de (z)gardă la guvern

DEMERSUL

Deplâng din greu azi crezul și cuvântul
Când firea mi-e bolnavă de trecut
Chiar mă gândesc să-mi dau consimțământul
Și să admit că ieri ne-am
cunoscut

Ai fost izvorul versurilor mele
Când în declin cădeam neterminat
O dragoste permisă doar de stele
Eu ți-am purtat în gând contaminat

Și te regret , atâta vreau să știi
Să redevii din veac o primăvară
Ca o Geneză strânsă-n poezii
Ți le voi dărui doar ție mâine seară

Că te-am iubit secret ca pe un idol
Nu este glumă , nici joacă de copii
Ți-am dăruit cu drag întreg capitol
La vârsta mea , cu zeci de poezii

Cu gândul meu firav ca și cuvântul
Aș răsfăța de mâine Universul
Doar să te-ntorci la mine precum cântul
Din glasul tău mai dulce decât versul

Sunt unde știi și îți aștept demersul

SPITAL
(versuri nerecomandate minorilor)

Oglinzi bolnave-n noaptea de serviciu
(Mă-nchid în vers de sarcofag acum )
Vitralii decadente din oficiu
Într-un spital intermediar postum

Pereți murdari respiră noaptea largă
Tavanele crăpate-ascund lumini
În sălile de zi se moare-n targă
Pe coridor cresc ciuli și mărăcini

Eu am rămas o umbră-anticipat
Speranța e scadentă în destin
Proscriși fără culoare dorm în pat
Un ultim somn din visul clandestin

Sunt zgomote și furii în cadențe
Prin timpul orb resuscitat meschin
Ne țin în viață blândele valențe
Prelinse din perfuzii într-un chin

Prin nopțile sinistre ce măsoară
Durere boli și moarte la final
Se stinge lumea văd că stă să moară
Privesc opac spre punctul cardinal

La granița cu vamă pe pământ
Sunt cozile funeste deoparte
Grădinile cu flori pentru mormânt
Sunt tot aici dar parcă prea departe

Spitalul scoate viața la rapoarte
Ultima poartă ultima răscruce
Când trecem vama doar cu pașapoarte
Să ne iubim ca răstigniți pe cruce

CUTREMUR

Acopăr tăceri
Pardesiul este curat

Mă probez în fiecare vis
Fără oglindă

Toamnele sunt nepăsătoare
Anul ăsta este bisect

Sângele aleargă printr-un
Lan de porumb

Tinerețea este închipuită
Timpul este o noapte lungă
Caut vise

Trec strada
Aștept o minune

Cutremurul vine neanunțat
Sfiala îmi întinerește chipul