Despre „O mie de gânduri haikuiforme”
Cât privește partea a II-a a acestei cărți, se vede diferența uriașă dintre genul haiku – pe de o parte – și ceea ce rezultă prin haikuizarea unei idei, încât conținutul haikuiform rezultat este altceva -nu-i haiku, ci devine metahaiku. Acest experiment mi-a permis-pe de o parte- să reliefez valențele poematice ale genului haiku -și anume concizia, concentrarea, densitatea, adresabilitatea, , precizia, vigoarea, disponibilitatea, potențialitatea, originalitatea, nonprolixitatea etc.- și, pe de altă parte, să structurez un text într-o manieră haikuiformă -aerisită, ritmată, accesibilă, disciplinată etc. spre diminuarea gradului mare de neatractivitate acuzate de scrierile în proză.
În felul acesta, un text poematizat gen haiku este descifrat mai repede, valorificându-i-se mai bine conținutul și mesajul.
Astfel, cele peste o mie de versete tip haiku incluse în această parte a II-a cărții devin mai ușor de urmărit, trezesc interes și pot fi internalizate de o persoană interesată -mai ales de către un tânăr. Evident că aceste versete nu pot fi separate pe câte o pagină, ci ele sunt lecturate cursiv, ca un text obișnuit- deși nu au un anume titlu -pe care îl poate stabili cititorul.
Se subînțelege că separația între ele a construcțiilor haikuiforme este realizată de punctuație .În general revin aproape 2 versete -de câte 3 rânduri- la un metahaiku; lărgindu-i unui metahaiku spațiul de exprimare, el pierde din savoare, consistență și alte proprietăți, dar capătă accesibilitate și își conservă inventarul de idei și simțăminte care-l încarcă. În ceea ce privește tematica abordată, ea corespunde actualelor preocupări ale omului ca individ / personalitate : școală, integrare socială, recunoștință -apreciere socială, căsătorie, copii, job etc., precum și nivelurile supraindividuale – comunitatea și societatea, în interrelațiile cu noosfera, ecosfera , metanoietica etc.
Prezentul volum este al III-lea dintr-o serie de poeme nipone, subsumat și el acestei idei de-a fi trăitori pe planeta albastră, de -a ne bucura de apă ca leagăn primordial al vieții – și de-aici necesitatea prevenirii poluării, care tot la apă ajunge- și de a nutri speranțe îndreptățite spre mai frumos și spre mai bine. Autorul
UN TEMPLU DIN SILABE CU FAȚA SPRE RĂSĂRIT
Din ce în ce mai viguros, mai sprinten îmi pare domnul profesor Liviu Țâțan , în noul său volum ”Albastrul mării logodit cu speranța -vol. III, ”O mie de gânduri haikuiforme” – unde îl vedem cum construiește , cu dexteritatea unui vis, din cuvinte adânci și cu dublu sens , un templu al cunoașterii și al învățăturii, un templu plin de înțelepciune. ..
După ce parcurgi o seamă de haiku-uri clasice treci brusc la un altfel de haiku, unde ultimul vers pare desprins de trupul haiku- ului și fără nicio legătură. Dar nu. Pare că domnul profesor inventează un nou curent literar. Este cu adevărat , inventiv. Eu cred că domnul profesor vede construcția dumnealui ca pe un diamant – și așa și este- trecând brusc pe o altă față a prețioasei pietre, obligându-te să gândești. Pe alocuri presară flori… bijuterii, aliterații de genul ”Viața vedea-o-vei / Vrăjmașă, votând-o-n / Valurile-i vii.” Sau ”Viforu-n vise / Vălurește vremea și-ți / Vinde vedenii”. ..
În partea a II-a , volumul ”O mie de gânduri haikuiforme” devine și mai interesant. La suprafață vezi construcția unui haiku, pentru că, dacă-l citești separat, e haiku – se vede că a studiat mult-, apoi începe să curgă precum un roman, ca o epopee, încât nu te mai saturi de citit. E ca un fluviu de lumină, care-ți încălzește sufletul și te lasă să visezi, să zbori împreună cu fluturii prin înălțimea haiku-ului .
(Constantin Marafet – poet, editor, U. S. R.)
Din partea a II-a din „O mie de gânduri haikuiforme” publicăm primele poeme (nr.1- 100)
1. Pe arivist nu
Cartea, ci aspirația-l –
Aruncă-n luptă.
2. Pregătirea e –
Lăsată pe planul al
Doilea, iar primordial
3. Devine tupeul. –
Etica lui este să
Învingă, oricum.
4. Și având sprijin
Cointeresat -fie
Politic, șpagă
5. Rudenie etc. –
După caz – intră-n post și
Recuperează.
6. Nu poate nimeni
Să standardizeze o
Corelație
7. Generală în
Binomul profesie –
Morală, pentru
8. O aplicare
Universală; doar și
Etica intră
9. În analiză
Când evaluezi soarta
Unei persoane.
10. Verdele ierbii
E nivelul social
Inferior – un
11. Nivel ce-i pentru
Oricine; cel ce știe
A citi și/ sau
12. A înjura vrea mai
Sus – pe o cracă unde-i
Cu degetele
13. În borcanul cu Miere.
Opritorul lui
Pentru furat
14. E la capătul
Distal metacarpian
2-5, cel mult 1.
15. La alții acest
Opritor este la cot,
Iar cei înfipți -la
16. Articulația
Scapulohumerală –
Ori chiar și peste.
17. Se confundă o
Funcție temporară
Cu vreo valoare
18. Comparabilă
În piață, conferind preț
Acelei funcții.
19. Orice șef e zeu,
Uitând că-i supusul Lui
Dumnezeu Tatăl.
20. Toți cred în viață –
Chiar și-un neîncrezător –
Până în final,
21. Poate și după –
Dacă împărtășește
Vreo dogmă-a moirei.
22. Spiritul viu al
Omului se vede-n orice
Împrejurare:
23. Ăl cu torța – dă
Lumină-n târg, bețivul –
Butoi golit, un
24. Poet – un poem,
Dascălul -educații,
Preot -credință,
25. Medicul – viață,
Juristul -justiție,
Hoțul -hoție.
26. Portretistica
Literară – cui o faci?
Fermierului,
27. Unui ministru,
Enciclopedistului,
Ori unui gigolo?
28. Primăvara cea
Amnezică pleacă din
Nou- abandonând
29. Muguri înghețați,
Avortați, dorminzi sau chiar
Incomplet formați.
30. Amnezică-i și
Toamna- doar a colorat
Pomul și-n trecut
31. Și – zic unii – c-ar
Veni și anul viitor
Și-ncă la mulți ani!
32. Învățând, devii
Universitar, doctor
În științe, medic,
33. Inginer, I.T.-ist,
Cercetător, profesor,
Ofițer, jurist etc.
34. Cine-l învață
Pe român a prețui
Ce i s-a dat lui
35. Și de a nu râvni
La ce-i este, de fapt,
Inaccesibil ?
36. Zicea unu* că
Haiku-s fapte de viață.
Corect- așa e.
37. Iubirea, fulgii
De zăpadă, zâmbetul
Stelelor -nu sunt ?
38. Depinde de forma
De exprimare. Că tot
Poezie rămân,
39. Levitând printre
Ele pe aripi de vis,
Țesut din iubiri.
40. La copii, cu o
Experiență mică
De viață, neaua-i
41. Surprinzătoare,
Iar stratul de zăpadă
Devine suport
42. Pentru sporturi
Și acțiuni ludice –
Ca pentru copii.
43. Zăpada este
Întineritoare și
Revigorantă
44. Pentru un adult,
Care se refrișează la
Sporturi de iarnă.
45. Pandemia-i rea
Nu doar că-i planetară –
Ci dă buba sus.
46. Mulți neinstruiți
Devin specialiști în boli
Infecțioase
47. Și își exprimă
Temeri, luate ca sfat
De ăia zdraveni.
48. Ăia zdraveni, trecând
Și ei prin facultăți ce
Le-au dat diplome –
49. Justificate,
Dar de altă nație
– (specialitate) –
50. Nu își dau seama –
Ei doar nu sunt dumnezei –
Că sunt limitați
51. Și se fac de râs
Punând urechea la orice
Prostie media.
52. În psihozele
De masă nu avem nici
Specialiști buni,
53. Nici studii și nici
Mijloace sigure
Contracarare.
54. Vara nu îți sunt
Trebuincioase multe
Haine, că-s scumpe.
55. De-aia pe stradă
Ieși vara cu pieptul gol,
Cioareci conici și
56. Mulați etc. -să vază
Omul că ești purtător
Sau nepurtător.
57. E imitație,
Sau e marketing?
Dar tu unde ești ?
58. Ți-a murit bunul simț?
Sau poate croitorul?
Ori identitatea?
59. Dacă pe-afară-i
Așa, înăuntru-i tot
Imitație.
60. Cea mai veche din
Topul meseriilor
Lumii se menține
61. Vinovați sunt tot
Bărbații: s-a auzit
Că acelora
62. Care-s cunoscuți
Că au concomitent și
Amantă (deși-s
63. Căsătoriți), le
Dă primăria un cec, ca
Ajutor social.
64. Femeilor nu,
Că au cardul diferit –
Chiar la purtător.
65. Noi curente de
Relaționare între
Cei doi soți susțin
66. Eliberarea
Fiecăruia din lanț
Și cultivarea
67. Liberă, fără
Vreo altă restricție
A pasiunii.
68. Noi vedem și știm
Că fenomenu-i extins,
Și îl acceptăm,
69. Că doar vine pe-o
Aripă de – Apus și noi –
Ca europeni –
70. Acceptăm, apoi chiar
Aplicăm – și la urmă
Facem studiul de
71. Impact, care nu
Mai are nici un fel de haz –
Fiind răsuflat.
72. La noi metoda
Doi plus unu sau chiar doi
Plus doi se-aplica
73. De mult timp practic,
Fără teoretizări,
Simpozioane
74. Și alte Netflix-uri,
Ci – din vechime – atât
Sus, cât și mai jos –
75. Cu protecție,
Cât și cu rezultate.
Lipsesc teoriile…;
77. Ca noutate,
Rămâne – mai frecvent – doar
Șantajul afectiv.
78. Cum deșteptul nu
Votează, puterea va
Reveni invers.
79. Deșteptul e cum
E doar în găoacea lui,
În rest e la fel.
80. Electoratul
Preferă un om modest,
Dar sociabil,
81. Empatic, harnic,
Un bun organizator –
Și bun familist
82. Față de un ins –
„Deștept”, dar arogant și
Nesociabil.
83. Politica-i o
Artă fină, măiastră.
Inefabilă.
84. Mulți „analiști” de
Politici ne povestesc
Cum era-n trecut,
85. De care nu vom
Ști niciodată chiar cum
Era – decât cam
86. Cum era – în mod
Aproximativ, redus,
Imaginativ,
87. Subiectiv și
Incomplet, deoarece –
Este îngropat.
88. Mai bine, bazați
Pe fapte reale, facem
Educație.
89. Chiar nu sunt fapte
Pilduitoare-n viața
Glorioaselor
90. Personalități
Ale neamului nostru ?
Decât să urmăm
91. Fentele celor
Ce-au interpretat în mod
Subiectiv ,greșit
92. Chiar politizat
Evoluția noastră
Ca națiune,
93.Am urmări un
Filon sigur de aur al
Umanismului
94. Și-n context mai larg,
European – formarea
Conștiinței de neam.
95. Tinerii români –
Absolvind orice școală –
Să-și ia soarta în
96. Propriile mâini,
Să își ia răspunderea,
Să conducă și
97. Să fie șefi, – români,
Iubiți de țară , iubitori
Și apărători
98. De țară, precum și
Viteji întregitori de
Spirit românesc.
99. Fiecare când
Va fi reprezentativ
Undeva, la Tv etc.
100. Să nu-și uite glia.
Să glorifice țara,
S-o preamărească.