Abstract : Heidelberg of the exiled Cuza
Following the coup d’etat of February the 11th 1866, prince Al. I. Cuza was forced to leave the country and go into exile. During his seven years of exile, he visited various locations in Austria, Germany, Belgium, France and Italy. His request to return to the country was rejected in 1867 by prince Carol and in 1870, when he was elected as a representative in the Parliament, Cuza refused the position, in order to avoid creating any internal political difficulties.
In May 1873, while traveling from Florence to Heidelberg, he caught a strong cold, which combined with older heart and liver problems, led to his death on the 15th of May 1873, in Heidelberg. In his death certificate issued by the City Hall of Heidelberg, the place of birth was initially Bucharest, but at the correction made by Lady Elena Cuza, it was changed to Bârlad, which is a very valuable argument in favor of the paternity of the city.
The body of prince Cuza was brought back to Romania and buried at Ruginoasa estate. In present days, the old connections between the two cities, Bârlad (Cuza’s place of birth) and Heidelberg (the place of death) are renewed in order to accentuate the political and diplomatic personality of prince Al. I. Cuza, the builder of modern Romania.
Lovitura de stat din 11 februarie 1866 a avut drept consecinţă abdicarea forţată a domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi plecarea acestuia în exil. Cuza părăsise Bucureştii sub escortă, călătorind cu diligenţa prin Braşov, Sibiu până la Timişoara, unde a făcut un scurt popas în zilele de 7 şi 8 martie 1866. Publicaţia „Temeszavaret Zeitung” consemna: „Astăzi după-amiază, la ora trei şi jumătate, a sosit aici fostul prinţ Cuza însoţit de prinţesa Elena şi de cei doi copii adoptivi Alexandru şi Dimitrie, precum şi de adjutantul colonel Pisoţchi şi apoi de trei cameriste şi doi valeţi într-un poştalion special format din trei trăsuri şi a tras la Hotelul Der Trompeter”[1].
În seara aceleiaşi zile de 8 martie 1866 Alexandru Ioan Cuza, cu familia şi suita sa, a părăsit Timişoara plecând cu trenul la Viena[2]. Convins că prezenţa sa în capitala habsburgică nu era indicată în condiţiile în care relaţiile internaţionale erau defavorabile intereselor româneşti, Cuza a întreprins un scurt voiaj în Italia, la Milano şi apoi s-a îndreptat spre Paris, în aprilie 1866[3]. Ziarul parizian „La Presse”, din 20 mai 1866, sublinia că „Principele Cuza sosit de câteva săptămâni, nu face nici o vizită oficială şi nu primeşte decât pe amicii săi intimi. Locuieşte … în Avenue de l’Impératrice şi face zilnic scurte plimbări în Bois de Boulogne şi excursii în împrejurimi”[4]. O scrisoare adresată de Cuza principelui Carol, din 10 noiembrie 1866, solicita restituirea corespondenţei şi arhivei sale personale care fusese sechestrată din Palat la 11 februarie, o dată cu lovitura de stat şi detronarea acestuia. Restituirea i-a fost refuzată[5].
În vara anului următor îl găsim cu familia în staţiunea balneară de la Ems, din Germania, unde îşi continuă tratamentul pe care îl întrerupsese, tot aici, în 1865, când, în timpul absenţei sale din ţară, izbucnise tulburările din Bucureşti ( 3/15 august). După revenirea de la cură, Cuza achiziţionează o vilă într-un frumos cartier rezidenţial din apropierea Vienei, Ober-Döbling[6], pe care generalul I. Em. Florescu o califica drept „fermecătoare”[7]. Revine, spre sfârşitul anului, la Paris, tot mai preocupat de posibilitatea reîntoarcerii în ţară. În primăvara anului 1867, Cuza, prin intermediul lui Baligot de Beyne, fostul său secretar, trimite o scrisoare, datată 20 aprilie 1867, principelui Carol, care i-a fost înmânată de colonelul Pisoţchi, la 14/26 mai, prin care solicita revenirea în ţară pentru rezolvarea unor probleme personale, rămase nerezolvate datorită plecării sale precipitate. Şi menţiona că „redevenit simplu cetăţean în ţara mea, aspir la fericirea de a găsi în ea, împreună cu familia mea, existenţa pacinică şi rezervată care convine deprinderilor şi poziţiunii mele”[8].
Carol nu a dat curs acestei cereri, din motive demne de înţeles, amintirea fostului domnitor fiind încă vie în memoria colectivă. Cuza scria împăratului Napoleon al III-lea, la 27 mai 1867, despre aceeaşi doleanţă: „[…] Starea treburilor mele, neglijate forţat de plecare, trebuinţa de a urmări un proces născut de pasiunile politice şi care ameninţă modesta avere a copiilor mei, mă sileşte să intru în Principatele Unite[…] Revenit simplu cetăţean, nu am altă ambiţie decât să-mi duc în Moldova viaţa liniştită şi retrasă pe care o duc în apropierea Vienei în mica localitate Ober – Döbling”[9].
La 24 aprilie 1868 ducele de Grammont, ambasadorul Franţei la Viena, a sosit la Döbling pentru a sonda poziţia lui Alexandru Ioan Cuza în cazul în care tronul Principatelor ar reveni vacant, prin înlăturarea prinţului Carol. Fostul domnitor a ştiut să arate aceiaşi demnitate şi aceleaşi simţăminte patriotice, refuzând să se preteze unor jocuri politicianiste ale unor puteri străine : „[…] Nu voiesc cu nici un preţ să reîncep misiunea de altă dată, dar dacă aş vedea ţara mea ameninţată de o mare primejdie, dacă un mare interes românesc ar cere colaborarea mea, dacă ar trebui să plătesc cu persoana mea în acea zi aş fi gata, orice s-ar întâmpla”[10].
Scena politică internaţională era dominată de alte interese, aşa încât acest deziderat nu s-a putut realiza. În timpul şederii la Döbling, Cuza a fost vizitat de foşti colaboratori şi politicieni, precum Iancu Alecsandri, Constantin şi Alecu Hurmuzachi, Alexandru Cantacuzino şi generalul I. Em. Florescu, şi chiar de un grup de studenţi români, printre care se număra şi Mihai Eminescu, aflat pe atunci la studii în Viena (1 ianuarie 1870)[11]. Interesantă este şi corespondenţa primită de Cuza din ţară, din partea generalului Florescu, Alexandru Cantacuzino, fostul său ministru şi vechiul său prieten, August Treboniu Laurian, preşedintele „Societăţii Academice Române”, Dim. Cariagdi, ultimul său ministru de justiţie[12].
Detronarea, exilul, aducerea prinţului străin, campania denigratoare n-au reuşit să-l discrediteze pe domnitor şi nici să afecteze simpatia de care se bucura în rândul poporului. Ca să nu încurajeze vreo aventură politică provocată de întoarcerea sa în ţară, Cuza a preferat să trăiască printre străini. Dovada de recunoştinţă din partea poporului său s-a demonstrat cu ocazia alegerilor parţiale din judeţul Mehedinţi (1870), când fostul domnitor a fost ales deputat al Colegiului IV şi apoi senator la Colegiul II din Turnu Severin. Mandatul a fost validat de Cameră şi în acest caz însuşi principele Carol l-a invitat să revină în ţară[13].
Izbucnirea războiului franco-prusac, declanşarea unor acţiuni interne, antidinastice (august 1870 la Ploieşti, martie 1871 Bucureşti[14]), redeşteptarea pasiunilor politice nu au creat condiţii favorabile revenirii lui Cuza. Prudent, moderat, dar cu demnitate Cuza răspundea printr-o scrisoare lui Carol: „ Patriotismul meu, Principe este deopotrivă cu a mea demnitate. El îmi interzice un demers care ar putea crea, este loc de a se teme, serioase încurcături Alteţei Voastre şi loialitatea mea mă osândeşte la surghiun. Nu pot da scumpei mele ţări o dovadă mai reală a iubirii adânci ce am către ea şi Alteţei Voastre o mărturisire mai curată a simpatiilor mele pentru fericire şi dăinuirea ei”[15].
În vara anului 1872, Cuza a intenţionat să se întoarcă şi să se stabilească la Ruginoasa, mărturie stau două scrisori întocmite de Baligot de Beyne, la indicaţiile fostului domnitor, destinate, una lui Carol[16], cealaltă Consiliului de Miniştri al României[17], dar care nu au mai fost expediate.
Refuzul lui Cuza de a veni în ţară nu a împiedecat creşterea curentului de simpatie faţă de fostul principe. Îngrijorat de această atmosferă, consulul austriac I. Hanswenze scria la 27 ianuarie 1872 contelui Andrassy, ministrul de externe al Austro-Ungariei: „ Adepţii lui Cuza sunt numeroşi în România, în cadrul armatei, printre boierii deveniţi militari precum şi în rândurile unei mari părţi din populaţia rurală. Cuza este de neuitat şi nu este întâmplător că se vorbeşte atât de des de el; acest lucru se datoreşte faptului că multe inimi îl doresc iarăşi domnitor”[18].
Starea sănătăţii lui Cuza îl determină, după 1870, să alterneze între Florenţa unde clima era mai caldă, Paris, Reichenhall, o mică localitate în Franţa, şi Biarriz (Bayonne). Va reveni anual în Reichenhall până în 1872. La 25 ianuarie 1873, Alexandru Ioan Cuza trimite o scrisoare de condoleanţe, prin ducele de Grammont, văduvei împăratului Napoleon al III-lea, pentru care avusese o simpatie şi mai ales un sprijin permanent şi eficace în realizarea Unirii Principatelor şi modernizării statului român în timpul domniei sale[19]. În încheiere, Cuza sublinia că „Românii, fără nici o îndoială vor şti să ridice amintirii împăratului un monument care să arate recunoştinţa lor”[20].
Din această perioadă datează şi întocmirea testamentului de către principele Cuza. În primăvara anului 1873, Alexandru Ioan Cuza şi familia sa au hotărât să părăsească Florenţa pentru a se stabili la Heidelberg, unde dorea ca fiii săi să-şi continue studiile[21]. În 1873, prin vrerea destinului, după o perioadă de exil petrecută în ultimii ani ai vieţii, s-au stins din viaţă, „ cei doi făuritori de istorie”: împăratul Napoleon al III-lea ( 10 ianuarie la Chislehurst, în Marea Britanie)[22] şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza (15 mai, Heidelberg, Germania)[23].
Publicaţia locală „Heidelberg Zeitung” îi menţiona în 13 mai 1873 prezenţa la Hotelul Europa: „Prinţul Cuza împreună cu familia şi urmaşii”[24]. Contractarea unei puternice răceli în timpul trecerii Munţilor Albi, la care s-au adăugat unele tulburări de inimă „ ale cărei efecte – după mărturisirea Doamnei Elena – surprinseseră pe medicii cei mai experimentaţi”[25], cât şi ale ficatului au determinat grabnicul sfârşit al lui Alexandru Ioan Cuza. Pentru noi, românii, oraşul Heidelberg din Germania va fi mereu asociat cu decesul neaşteptat al principelui Alexandru Ioan Cuza, care încheie tragic cei şapte ani ai exilului.
Vestea tragicului eveniment a fost relatată în paginile aceleiaşi publicaţii: „Heidelberg, 15 mai. Azi a murit aici, în vârstă puternică de 53 de ani, în urma unei răceli contractate, pare-se în timpul călătoriei prin tunelul Mont Cenis, principele României, Alexandru Ioan Cuza, care şi-a pierdut tronul în 1866. Trupul lui Cuza, după ce va fi îmbălsămat, va fi dus în patria sa. Decedatul însoţise aici cei doi fii ai săi în vederea viitoarei lor instrucţiuni şi sosise abia de curând în oraşul nostru”[26].
Pe 20 mai 1873, Doamna Elena Cuza a ajuns din România la Heidelberg pentru a se ocupa de formalităţile necesare transportului în ţară a corpului neînsufleţit al fostului domnitor. Pe 21 mai 1873 „Heidelberg Zeitung” informa cititorii că „ întreaga presă română dedică prinţului Ioan Cuza un necrolog omagial şi îi relevă meritele în legătură cu România”[27].
Corpul neînsufleţit al principelui a fost transportat la capela cimitirului din Heidelberg pentru îmbălsămare şi oficierea unor slujbe de către duhovnicul lui Mihail Sturdza, venit de la Baden-Baden, la rugămintea Doamnei Elena Cuza. Din conţinutul scrisorii, datată 28 mai 1873, cu mulţumiri pentru sprijinul acordat de Mihai Sturdza, fostul domn al Moldovei, din perioada 1834-1849, stabilit la Paris, reiese că Doamna Elena Cuza se afla tot la Heidelberg. Motivul întârzierii se datora faptului că „fiul ei cel mai mare a fost serios bolnav şi câteva zile i-a dat o vie îngrijorare. Va pleca îndată ce el va putea suporta drumul, spre a primi rămăşiţele pământeşti ale soţului ei la Ruginoasa”[28]. Răspunsul lui Mihail Sturdza nu s-a lăsat aşteptat, el sosind printr-o scrisoare cu data de 30 mai 1873[29].
Arhiva Primăriei din Heidelberg păstrează actul de deces al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, document de o deosebită valoare, deoarece ne indică locul naşterii acestuia – la Bârlad, vârsta avută în momentul decesului, data exactă şi ora în care a survenit tragicul eveniment.
„La 15 mai 1873 s-a prezentat în faţa ofiţerului stării civile al localităţii Heidelberg, chirurgul Gustav Dobelmann, domiciliat în Heidelberg, care a comunicat că este o cunoştinţă a celui decedat şi declară că în ziua de 15 mai a anului una mie opt sute şaptezeci şi trei, dimineaţa la ora unu şi jumătate, a murit la Heidelberg, Alexandru Ioan Cuza, născut la Bucureşti, cu domiciliul la Florenţa, în Italia, în vârstă de 53 de ani, Prinţ al României şi soţul Elenei Cuza, născută Contesă de Rosetti, domiciliată la Florenţa. După citire şi încuviinţare, acest document a fost semnat de către declarant (G. E. Dobelmann), de ofiţerul stării civile (Krausmann) şi de către secretarul primăriei ( N. V. Schmidt – pentru secretarul absent din motive profesionale). În partea stângă s-a făcut următoarea completare, la cererea Doamnei Elena Cuza, ceea ce pune în evidenţă că localitatea unde s-a născut domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost Bârladul şi doar din necunoaşterea medicului Gustav Dobelmann s-a trecut greşit Bucureşti.
„Cu aprobarea Judecătoriei de primă instanţă a Palatinatului de Heidelberg, din 23 mai una mie opt sute şaptezeci şi trei, anexa nr. 32, se rectifică înregistrarea alăturată, în sensul că în loc de Bucureşti să se citească Bârlad, iar în loc de contesa de Rosetti numai Rosetti”[30].
Actul de deces reprezintă o nouă confirmare a faptului că domnitorul s-a născut la 20 martie 1820 la Bârlad, infirmându-se astfel vechile supoziţii privind originea gălăţeană[31] sau huşeană[32] a acestuia. Trecerea lui Alexandru Ioan Cuza prin localitatea Heidelberg este amintită astăzi de o placă comemorativă fixată pe poarta Hotelului „Europa”: „În această clădire a locuit în ultimele zile ale vieţii sale marele om politic şi patriot român Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite Române, militant de seamă pentru făurirea statului român modern, stins din viaţă la Heidelberg la 15 mai 1873”.
După efectuarea formalităţilor necesare, corpul neînsufleţit al fostului domnitor, Alexandru Ioan Cuza a fost urcat într-un tren mortuar care a sosit în ţară. De-a lungul liniei ferate, se strânsese zeci de ţărani, veniţi, unii, de la mari depărtări să mai vadă o dată pe cel care-i împroprietărise cu pământ, făcându-i oameni liberi şi cetăţeni. Când trenul mortuar s-a oprit în gara Ruginoasa, pe 11 iunie 1873, o mulţime imensă era de faţă. Sicriul de metal, a fost coborât din vagon de şase ţărani, care, aşezându-l pe o năsălie neagră, îl purtară în biserică. Aici, la cele patru colţuri ale catafalcului, făcură de strajă doi ţărani şi doi ostaşi. După slujba de înmormântare, oficiată de un numeros sobor de preoţi, a luat cuvântul Mihail Kogălniceanu, principalul său colaborator în opera de reformare şi modernizare a statului român[33]. Au fost subliniate meritele de necontestat al domnitorului Cuza, cel care a simbolizat „renaşterea României” şi „conştiinţa naţională” , cel care „era gata a-şi sacrifica tronul şi persoana sa, numai să-şi apere ţara de orice pericol”, cel care e binecuvântat de „trei milioane de locuitori pe care i-a făcut cetăţeni” etc. Pe drept cuvânt credinciosul său sfetnic a afirmat, că „nu greşelile lui l-au răsturnat” pe Cuza, „ci faptele cele mari”… „Alexandru Ioan I nu poate să moară”; o dovedesc „lacrimile unui popor întreg, lacrimi ce se varsă de oriunde se vorbeşte româneşte […] Veşnica lui amintire […] nu se va şterge din inimile noastre şi ale fiilor noştri; şi cât va avea ţara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină […] va fi aceea a lui Alexandru Ioan I”[34].
În vuietul de jale ale mulţimii, trupul neînsufleţit al domnitorului fu coborât în mormânt; după şapte ani rămăşiţele pământeşti au fost strămutate în cavoul din interiorul bisericii de pe domeniul familiei Cuza, pentru ca după Primul Război Mondial să fie înhumate în Biserica „Trei Ierarhi” din Iaşi.
„De fapt, când zilele i se sfârşiseră departe de ţară, pe care n-a putut s-o revadă, domnitorul intrase în legendă. Naţiunea nu-l va uita şi faptele sale aveau să-l afirme nemuritor în sufletul românilor. Dincolo de veac, amintirea sa se impune cinstirii şi respectului postum, ca unuia care a binemeritat de la Patrie!”[35]
Iniţial, domniei lui Cuza i s-a atribuit „un înţeles aproape subversiv; trecutul ţării, închizând paranteza scurtei sale domnii, părea mărginit la barierele oficiale ale tribunei de la 10 Mai”- comenta istoricul Gheorghe Brătianu[36]. În 1903, Al. I. Xenopol a realizat prima, şi încă cea mai valoroasă, monografie consacrată domniei lui Cuza. Posteritatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost pusă în evidenţă la sfârşitul secolului al XIX-lea şi pe parcursul secolului al XX-lea, după intrarea în circulaţie a documentelor aflate în Arhiva Cuza (1928).
În contextul intensificării acţiunilor dedicate domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ca fiu al Bârladului, din partea Societăţii de Ştiinţe Istorice, filiala Bârlad, a altor instituţii culturale locale, în 1992 lua fiinţă Societatea Culturală „Alexandru Ioan Cuza” ca o replică a Societăţii omonime din oraşul german Heidelberg[37], sub conducerea dr. Nicu Botezatu. Printre obiectivele propuse era înfrăţirea şi colaborarea cu Societatea culturală din oraşul Heidelberg[38]. După câteva acţiuni bine coordonate, cu colaborarea şi a altor factori culturali dedicate Unirii Principatelor şi domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a unei medalii jubiliare şi a unei emisiuni filatelice[39], celelalte proiecte au rămas nefinalizate, pe de o parte din cauza dificilelor probleme de sponsorizare, pe de altă parte scăderea forţei şi a entuziasmului primelor impulsuri.
Din iniţiativa oficialităţilor administraţiei municipale şi a filialei Societăţii de Ştiinţe Istorice s-a încercat reluarea contactelor cu primăria Heidelberg, în contextul aniversării a 185 de ani de la naşterea domnitorului Cuza. Redăm conţinutul mesajului:
Către Primăria oraşului Heidelberg,
Locuitorii municipiului Bârlad sărbătoresc anul acesta 185 de ani de la naşterea principelui Alexandru Ioan Cuza, întemeietorul României moderne (1859-1866), cel care a legat în istorie, prin momente definitorii ale existenţei sale, două oraşe: Bârladul (naşterea la 20 martie 1820) şi Heidelbergul ( moartea la 15 mai 1873).
Ediţia XXIV omagială a manifestărilor culturale Zilele „Alexandru Ioan Cuza”(18-20 martie) la Bârlad ne oferă prilejul de a vă adresa mesajul nostru de cordialitate şi de a vă invita să participaţi la Sărbătoarea noastră.
Vom fi onoraţi să avem ca oaspeţi reprezentanţi ai oraşului Heidelberg, în vederea unui parteneriat cultural pentru cunoaşterea evoluţiei istorice şi spirituale a celor două localităţi. În speranţa începutului unui dialog, îmi exprim deplina gratitudine.
1 martie 2005 Primar
Inginer Constantin Constantinescu
Deoarece, din motive obscure, acest mesaj nu a ajuns la timp, oficialităţile din Heidelberg nu au putut onora festivităţile cu prezenţa. Acţiunea a fost reluată în martie 2011, cu ocazia aniversării celei de-a XXX-a ediţii a Zilelor „Alexandru Ioan Cuza” la Bârlad, şi în martie 2013, în contextul comemorării a 140 de ani de la trecerea în nefiinţă a domnitorului României moderne. O delegaţie, în frunte cu primarul municipiului Bârlad , din care au făcut parte şi profesori, membrii ai Filialei Societăţii de Ştiinţe Istorice, s-a deplasat, în luna mai 2013, la Heidelberg, pentru a comemora o mare personalitate, domnitorul Unirii Principatelor, militant fervent pentru afirmarea naţiei sale în marele conclav european.
„Istoria universală l-a situat în rândul făuritorilor statelor moderne. Cea naţională, recunoscătoare, l-a înscris, pe drept, în seria celor mai înalte spirite care au reprezentat interesele româneşti şi demnitatea naţională. Şi-a îndeplinit mandatul încredinţat de naţiune trăind bucuria împlinirii unui mare deziderat românesc, la realizarea căruia a contribuit din plin; a trebuit să suporte, însă, dificultăţile guvernării, amărăciunea detronării şi neajunsurile actelor de contestare care au urmat. A rămas credincios interesului naţional, pe care l-a reprezentat şi l-a apărat ca nimeni altul, poate, în istoria românilor. Iată de ce, astăzi, ni se pare drept şi oportun să-i mărturisim, din nou, sentimentul respectului şi al recunoştinţei noastre”– conchidea acad. Gheorghe Platon[40].
* Prof. Oltea Răşcanu Gramaticu, preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Istorice, Filiala Bârlad.
[1] Biblioteca Academiei Române ( în continuare B.A.R), Arh. Cuza, LIX, fasc. Extrase din ziarele străine (1866).
[2] C. C. Giurescu, Alexandru Ioan Cuza la Viena, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, p. 139.
[3] B.A.R, Arh. Cuza, LIX, fasc. Extrase din ziarele străine („La Patrie” din 23 aprilie 1866).
[4] Ibidem, „La Presse” din 20 mai 1866.
[5] A. D. Xenopol, Domnia lui Cuza Vodă, 1859-1866, II, Bucureşti, 1903, pp. 471 – 476.
[6] C. C. Giurescu, op. cit., p. 142.
[7] Scrisoarea gen. I. Em. Florescu din 30 august /11 septembrie 1867 către fostul domnitor Cuza, în BAR, Arh. Cuza, L, f. 356-357. Pe locul acestei vile şi pe locurile vecine de la numerele 26 şi 30, pe fosta Hirschengasse („Uliţa Cerbului”), azi Billrothstrasse, s-a ridicat un imobil ce adăposteşte două unităţi şcolare (C. C. Giurescu, Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p. 452).
[8] D. A. Xenopol, Domnia lui Cuza Vodă, p. 479; copia din B. A. R. Arh. Cuza, L, f.340, poartă data 20-25 aprilie 1867, Paris (cf. C. C. Giurescu, op. cit., pp. 453 – 454);
[9] Textul scrisorii către împăratul Napoleon al III-lea a fost scris de mâna lui Baligot de Beyne, la Paris (BAR. Arh. Cuza, L, f. 348-349). Aceeaşi scrisoare, de mâna lui Cuza, dar fără iscălitura lui care a fost ştearsă, este datată 12 iunie 1867, Viena. Scrisoarea a fost trimisă împăratului prin ambasadorul francez la Viena, ducele de Grammont (ibidem, f.351 – 352).
[10] C. C. Giurescu, Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, pp. 452-453; vezi şi D. Vitcu, Alexandru Ioan Cuza. Anii exilului, în vol. Cuza Vodă. In memoriam, Editura Junimea, Iaşi, 1973, p. 560.
[11] V. Gherasim, Eminescu la Viena, în „Junimea literară”, 1923, p.375.
[12] „În ţară lucrurile merg tot mai rău; numai revenirea lui Cuza ar putea pune capăt nenorocirii”(Scrisoarea trimisă la 12 ianuarie 1872, din Neapoli, de Dim.Cariagdi , în Arh. Cuza, LVI, f.196-197).
[13] A. D. Xenopol, op. cit., p. 247.
[14] Gh. Cristea, Conspiraţia „republicană” din august 1870, în „Studii”, nr.2/1969, pp. 231-247.
[15] A. D. Xenopol, op, cit., p. 250; Principele Alexandru Ioan Cuza, Scrisori din exil.1866-1873, ediţie de Virginia Isac, Iaşi, Editura Junimea, 2007, p. 86.
[16] BAR, Arh. Cuza, L, f. 369-370.
[17] Ibidem, f.366.
[18] D. Vitcu, Alexandru Ioan Cuza . Anii exilului (1866-1873), în vol. CuzaVodă. In memoriam, p. 563.
[19] C. C. Giurescu, op. cit., p. 458
[20] Ibidem.
[21] La 14 aprilie 1873, Cuza scria cumnatului său, Iordache Lambrino, despre intenţia sa a-şi trimite pe cei doi fii la Heidelberg pentru instruire.
[22] Vezi G. I. Brătianu, Napoleon III et les naţionalités, Paris-Bucureşti, 1934; Philippe Séguin, Ludovic Napoleon cel Mare, Bucureşti, 1994.
[23] Vezi I. G. Valentineanu, Alegerea, detronarea şi înmormântarea lui Cuza Vodă,1859.1866.1873 Bucureşti, 1898, pp.131-134; D. Vitcu, Alexandru Ioan Cuza – anii exilului (1866-1873), în vol. Cuza Vodă. In memoriam, p. 565 şi urm.; idem, Unicitatea lui Alexandru Ioan Cuza, în Oltea Răşcanu Gramaticu (coord.), Posteritatea lui Alexandru Ioan Cuza, Editura Sfera, Bârlad, 2008, pp. 74 – 92; Al. Zub, Posteritatea lui Cuza Vodă, în vol. Cuza Vodă. In memoriam, p. 584 şi urm.; idem, Domnul Unirii – prezenţa postumă, în Oltea Răşcanu Gramaticu, op. cit., pp. 103-115; D. Ivănescu, Alexandru Ioan Cuza în conştiinţa posterităţii, Editura Junimea, 2001, p. 208 şi urm.; Gh. Cliveti, Românii la moartea lui Cuza Vodă şi la cea a lui Napoleon al III-lea, în 1873, Iaşi, în Oltea Răşcanu Gramaticu, op. cit., pp. 93 -102.
[24] „Heidelberg Zeitung”, din 12 mai 1873.
[25] Scrisoarea Doamnei Elena Cuza către principele Mihail Sturdza din 28 mai 1873 ( B.A.R, Arh. Cuza XLIX, f.377).
[26] „Heidelberg Zeitung”, din 15 mai 1873.
[27] Ibidem, din 21 mai 1873.
[28] B.A.R, Arh. Cuza, XLIX, f. 377.
[29] Ibidem, f. 379
[30] Ibidem, XLVI, doc.67.
[31] I. G. Valentineanu, op.cit, p. 25; Dictionaire encyclopedique Larousse, , Paris, 1968; Le Petit Larousse. Dictionaire encyclopedique, Paris, 1993; The New Encyclopedia Britanica, vol.3. Micropaedia. Chicago, 1993.
[32] Lucia Borş, Doamna Elena Cuza, ediţia a III-a, Bucureşti, 1940, p.28; D. J. A. N Vaslui, Fond Primăria oraşului Huşi, dosar nr. 17/ 1940, f.1; Istoria Huşilor, volum îngrijit şi coordonat de Theodor Codreanu, Editura Porto Franco, Galaţi, 1995, p. 269; Gheorghe Melinte, Cuza şi Huşii, ediţie îngrijită, schiţă bio – bibliografică, note şi addenda de Constantin C. Donose, Editura Timpul, Iaşi, 1998, pp. 13-14, 27-29 şi urm.; Costin Clit, Cuza şi Huşii, în „Jurnal vasluian”, 2 februarie,1999, p. 6; Vasile Calestru, Huşii de ieri şi de azi, Iaşi, Editura Demiurg, 2010, pp. 243 – 244; Vlad Odobescu, Domnitorul Unirii dezbină astăzi două oraşe, în „Evenimentul zilei”, nr. 6088, din 24 ianuarie 2011, pp. 16-17.
[33] Dintre asistenţii la înhumarea domnitorului Al.I.Cuza la Ruginoasa, pe 11 iunie 1873, se numără şi alţi colaboratori: Vasile Alecsandri, Costache Negri, Petru Grădişteanu ( I. G. Valentineanu, op. cit., pp. 131-134; „Curierul de Iaşi” din 11 iunie 1873; „Românul” din 3/15 iunie 1873; C. C. Giurescu, op. cit, pp. 460 – 462; D. Ivănescu, op. cit.,pp. 208 – 209).
[34] B.A.R, Arh. Cuza, XLVI, doc. 67; C. C. Giurescu, op. cit., pp. 460 – 461.
[35] Dan Berindei, Locul lui Alexandru Ioan Cuza în istoria naţională, în Oltea Răşcanu Gramaticu, coord., Posteritatea lui Alexandru Ioan Cuza, Editura Sfera, Bârlad,, 2008, p.12.
[36] Gh.I. Brătianu, Politica externă a lui Cuza Vodă şi dezvoltarea ideii de unitate naţională, în „Revista istorică română”, vol. II, fasc.2, Bucureşti, 1932, p.113.
[37] Statutul Societăţii culturale „Alexandru Ioan Cuza”, în „Păreri Tutovene”, IV (55), 22 ianuarie 1993.
[38] Ibidem.
[39] A fost bătură o medalie jubiliară cu figura lui Alexandru Ioan Cuza şi plicuri filatelice dedicate aniversării a 170 de ani de la naşterea domnitorului Unirii Principatelor (vezi Istoria Bârladului, editat de Oltea Răşcanu Gramaticu, ediţia a II-a, Editura Sfera, Bârlad, 2002, vol.II, pp. 305 – 306).
[40] Gh.Platon, Gând despre Alexandru Ioan Cuza, în Oltea Răşcanu Gramaticu, coord., op.cit., pp. 20-21.
Oltea GRAMATICU
I Date biografice. Studii
Profesor,istoric, scriitor, publicist, preşedinte al filialei Bârlad a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România (n.24 noiembrie 1942, Bârlad, jud. Vaslui, România). Studii preuniversitare la Bârlad (Şcoala Generală nr.3, Complexul Şcolar„Gh.Gheorghiu-Dej/ Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”); Facultatea de Istorie-Filosofie, secţia Istorie – Română, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iaşi (1961-1966), teza de licenţă Marile Puteri şi recunoaşterea independenţei României la prof.univ.dr. Gheorghe Platon
II Activitate profesională:
Profesor de istorie în municipiul Bârlad: Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu” (1966-1970), Liceul Pedagogic „Al. Vlahuţă” ( 1970- 2005) din Bârlad. Director al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad (1984-1987). Examenul de gradul I didactic cu lucrarea Corelaţia intra şi interdisciplinară în procesul de predare–învăţare a istoriei (1979) la prof.univ.dr. Vasile Cristian, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi; susţine lucrări de istorie locală la cursuri de perfecţionare organizate de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului în centrul universitar Iaşi (1973, 1978, 1983, 1992, 1996), dar şi la cele iniţiate de Societatea de Ştiinţe Istorice din România (Suceava, Constanţa, Braşov, Cluj, Sibiu, Timişoara, Craiova, Iaşi, Arad ş.a.); rezultate meritorii în activitatea didactică cu elevii ( concursuri pe discipline, olimpiade, simpozioane, sesiuni de referate şi comunicări, excursii în ţară etc.). A sprijinit activitatea metodico-ştiinţifică a profesorilor de istorie în vederea prezentării unor lucrări de grad, masterat, doctorat, cât şi a unor studii în cadrul sesiunilor ştiinţifice, simpozioane, conferinţe, mese rotunde etc
III Activitate ştiinţifică şi culturală
Preşedinte a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, Filiala Bârlad cu cea mai mare vechime din ţară (1974-2022); membru în Consiliul Naţional al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România (1974-2022). A iniţiat în 1981 „Zilele Alexandru Ioan Cuza”(18-20 martie), cu sprijinul autorităţilor locale şi colaborarea unor instituţii culturale şi de învăţământ, singura manifestare de acest gen din ţară care omagiază naşterea la Bârlad a domnitorului Unirii Principatelor, făuritorul României moderne. În cadrul „ Zilelor Alexandru Ioan Cuza”, ajunse la ediţia a XLI-a, şi a „Zilelor Culturale ale Bârladului” a participat la organizarea unor prestigioase manifestări ştiinţifice cu invitaţi de renume naţional şi european: acad. Dan Berindei, acad. Dinu C.Giurescu, acad. Gheorghe Platon, acad. Alexandru Zub, acad. Victor Spinei, universitari: Ion Agrigoroaiei, Vasile Cristian, Vasile Rusu, Ioan Scurtu, Nichita Adăniloaie, Radu Ştefan Vergatti, Gheorghe Cliveti, Mihai Cojocariu, Dumitru Vitcu, Gheorghe Buzatu, Dumitru Ivănescu, Nelu Zugravu, Cătălin Turliuc, Nicolae Creţu, Alin Spânu, George Enache, Cristian Ploscaru; din partea CNSAS Bucureşti: dr. Florian Banu, dr.Liviu Ţăranu, dr. Silviu Moldovanu ş.a.; a colaborat cu istorici, economişti, ziarişti din Republica Moldova: Anatol Petrencu, Facultatea de Istorie, Universitatea de Stat Chişinău, Ion Negrei, Institutul de Istorie, Chişinău, Vasile Şoimaru, Universitatea de Stat Chişinău, Gheorghe Mârzencu, ziarist ş. a. S-a implicat, în mod deosebit, în organizarea Simpozionului Naţional dedicat aniversării a 70 de ani ai Societăţii de Ştiinţe Istorice, Filiala Bârlad, 6 iunie 2021, cu invitaţi din centrele universitare Iaşi şi Bucureşti, cercetători, muzeografi, cadre militare etc. Cu această ocazie s-a lansat ediţia a IV-a a Istoriei Bârladului, 3 volume ( 3000 pag.), lucrare primită cu interes de specialişti, media şi de public.
Participă la al XV-lea Congres Internaţional de Istorie de la Bucureşti (1980), la Primul Congres Mondial al refugiaţilor şi descendenţilor acestora din teritoriile româneşti ocupate de fosta Uniune Sovietică, Iaşi (1995); la cel de-al doilea Congres Internaţional al Istoricilor din România, Iaşi (2019), la Conferinţa Naţională a Istoricilor, Bucureşti (2019). Prezentă cu studii şi comunicări ştiinţifice la Lectoratele de vară organizate anual de Societatea de Ştiinţe Istorice din România în diferite centre universitare (Iaşi, Braşov, Cluj, Sibiu, Arad, Timişoara, Craiova, Constanţa, Suceava, Galaţi, Piteşti ş.a.). Continuă colaborarea la numeroase emisiuni de Radio şi Televiziune, locale, judeţene şi naţionale cu o tematică variată pe teme istorice, politice, culturale. A colaborat la realizarea unor proiectele municipale: „Monumentul lui Alexandru Ioan Cuza”(2008), „Monumentul Eroilor Neamului” (2019), „Casa Cuza”, „Centrul de studiere a totalitarismului comunist /Casa Gh. Gheorghiu –Dej”(2020).
A vizitat peste 70 de state din Europa, Asia, Africa, Australia, America de Nord şi de Sud, Indochina, Noua Zeelandă, printre care: Egipt, Maroc, Tunis, Alger, Zambia, Uniunea Sud-Africană, Israel, Iordania, Liban, Iran, India, China, Tailanda, Vietnam, Cambodgia, Japonia, Coreea de Sud, Indonezia, Filipine, S.U.A, Canada, Mexic, Cuba, Haiti, Venezuela, Columbia, Ecuador, Bolivia, Peru, Chile, Brazilia, Argentina, Arhipelagul Galapagos, Hawai, Insula Paştelui etc., impresiile de călătorie fiind transpuse în conferinţe, dezbateri, articole, volume memorialistice, emisiuni în mass media.
IV Activitate publicistică
Membru în colectivul de redacţie al ziarelor: „Păreri Tutovene”, „Bârladul”, „Bârladul cultural” şi colaborator la publicaţii locale şi naţionale: Anuarul Institutului de Istorie „A.D.Xenopol” Iaşi, Anuarul „Acta Moldaviae Meridionalis” a Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare”, Vaslui, „Studii şi Articole de Istorie” a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, „Zargidava”. Revistă de Istorie, Bacău, Anuarul „Acta Musei Tutovensis” a Muzeului „Vasile Pârvan”, Bârlad, „Cronica” de Iaşi, „Vremea Nouă” Vaslui, „Ecoul”, „Păstorul Tutovei”; „Păreri Tutovene”, „Obiectiv”, „ Clepsidrea” Vaslui, „Bârladul”, „Bârladul cultural”, „Cuvântul adevărului”, Edmonton, Canada, „Pagini medicale bârlădene”, „Cercetări istorice” Vaslui, „Elanul”, „Meridianul cultural” , „Baaadul literar” ş.a.
A publicat peste 200 de studii şi articole; a tipărit 31 de volume de istorie şi memorialistică. Cofondator al „Academiei Bârlădene” şi a Asociaţiei „Cultul Eroilor”, Bârlad; membră a Societăţii „ Pro Basarabia” ş.a.
- Istorie – Istoria Bârladului( coord.), 2 vol., ediţia I, Tipografia Odeon,Vaslui, 1998 ; ediţia a II-a, 2 vol., Editura Sfera, Bârlad, 2002 ; Posteritatea lui Alexandru Ioan Cuza (coord.), Editura Sfera, Bârlad, 2008; Alexandru Ioan Cuza şi demnitatea naţională (coord.), Editura Sfera, Bârlad, 2011; Societatea de Ştiinţe Istorice Bârlad între trecut şi viitor, Editura PIM, Iaşi, 2011 (Premiul „C. C. Giurescu”, 2012, Societatea de Ştiinţe Istorice din România/SŞIR); Dicţionar al personalităţilor bârlădene, 2 vol., Editura Sfera, Bârlad, 2012 (Diploma de excelenţă pentru întreaga activitate, 2013, SŞIR); Bârladul şi gloria militară, Iaşi, 2013 (Premiul „A.D.Xenopol”, 2014, SŞIR ); Istoria Bârladului, 3 vol.(3000 pag.), Iaşi, 2015 (Premiul „C.C.Giurescu”, 2016, SŞIR); Războiul şi jertfa datoriei. Bătălia pentru Basarabia şi nordul Bucovinei, Editura PIM, Iaşi, 2017; Război pentru ţară (coord.), Editura PIM, Iaşi, 2018; Eroism şi jertfă pentru ţară (coord.), Editura PIM, Iaşi, 2018;. Alexandru Ioan Cuza şi România Modernă. 200 ( coord.), Editura PIM, Iaşi, 2020, Istoria Bârladului, 3 vol. (3000 pag.), Editura PIM, Iaşi, 2021; România în război (coord.), Editura PIM, Iaşi, 2022. În pregătire: Memoria culturală a Bârladului, 2 vol. şi România în război, vol. II.
- Memorialistică – Amurgul Zeilor, Editura PIM, Iaşi, 2006; Trezirea Dragonului, Editura PIM, Iaşi, 2007; Paradisul Pierdut, Editura PIM, Iaşi, 2007; Nemurirea Mogulului, Editura PIM, Iaşi, 2009 (Premiul „N. Iorga”, 2010, SŞIR); Asaltul Tigrilor, Editura PIM, Iaşi, 2010; Cavalcada Destinului, Editura PIM, Iaşi, 2011; Hoinărind Pământul, Editura PIM, Iaşi, 2012; Sabia Focului, Editura PIM, Iaşi, 2016; Unde Zboară Condorii, Editura PIM, Iaşi, 2017; Tsunami în Arhipelag, Editura PIM, Iaşi, 2020.
- Studii şi articole (selectiv) – Relaţii româno-americane, AMM, Vaslui, XXXII, vol.1, pp.475-526; Artileria bârlădeană în acţiune, AMM, Vaslui, XXXV, 2014, pp.321-336; Viaţa politică interbelică în judeţul Tutova, AMM, Vaslui, XXXVI, 2015, pp.292-311; Procesul şi execuţia mareşalului. 70 de ani, AMM, Vaslui, XXXVI, 2015, pp.311-321; Bârlădenii în Războiul de Intregire a neamului, AMM, Vaslui, XXXVII, 2016, pp.326-342; Relaţii româno-sovietice (1918-1940), AMM, Vaslui, XXXVIII, 2017, pp. 237-263; România în Marele Război. Obiective şi realizări, AMM, Vaslui XXXIX/ vol.II, 2018, pp.63-90; Populaţia Bârladului medieval, AMM,Vaslui,XL/vol.I,2019, pp.61-74; Ctitor al învăţământului pedagogic bârlădean Ioan Popescu.150 de ani, AMM, XL/vol. II, 2019, pp.11-26; Administraţia Bârladului medieval, AMM, Vaslui, XLI, 2020, pp.34-49; Alexandru Ioan Cuza şi Bârladul. 195 de ani, AMT, I, Bârlad, 2015, pp.58-62; Nicolae Iorga şi Marea Unire, AMT, II, Bârlad, 2016, pp. 48-57; Culisele războiului în opinia unui parlamentar tutovean (1917-1918), AMT, III, Bârlad, 2018, pp.71-91; Controverse istorice. Originea lui Alexandru Ioan Cuza, SAI, LXXIV, Bucureşti, 2009, pp.132-146; Mărul discordiei- Trianonul, „Meridianul cultural românesc”, an IV, nr.3(15),Vaslui, 2019, pp.114- 117 ş. a.
- Colaborare în volume: Bârladul odinioară şi astăzi. Miscelaneu, vol.I, Bucureşti, 1980, pp. 153-161; vol.II, 1982, pp.273-277, 575-583; vol.III, 1984, pp.39-46, 53-66, 67-76, 77-84,163-176,223-234;Stela Cheptea(coord.),Paradigmeleistoriei.Omagiu profesorului Gh.Buzatu, Casa Editorială Demiurg,Iaşi,2009,vol.I,pp.60-61;Gh.Buzatu,Marusia Cîrstea, Horia Dumitrescu, Cristina Păiuşan-Nuică (coord.), 1940. Omagiul profesorului Ioan Scurtu, vol.I, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2010, pp.60-62 ş.a.
- Lucrări prefaţate: Nicolae Mitulescu, Documente bârlădene fixate în metal (Evenimente, fapte, oameni), Editura Sfera, Bârlad, 2005, pp.3-9; Marcel Proca, Oraşul Bârlad. Evoluţie urbanistică în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, ibidem, 2009, pp.3-7; Aurelia Juverdeanu, Liberalismul românesc în epoca modernă între discurs teoretic şi praxisul politic, ibidem, 2010, pp. 3-9, ş.a.
V Titluri, premii, diplome
Titlul de „Profesor evidenţiat” (1974), Medalia „ 30 de ani de la eliberarea României de sub dominaţia fascistă” (1974); Premiul „N. Iorga” (2010) ; Premiul „C. C. Giurescu” (2012); Diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate (2013); Premiul „ A.D.Xenopol” (2014); Premiul „C. C. Giurescu”(2016) din partea Societăţii de Ştiinţe Istorice din România pentru lucrări ştiinţifice publicate. Nominalizată pe plan naţional pentru „Trofeul Oamenii Timpului” 2015, „ca urmare a obţinerii unor rezultate profesionale de excepţie în perioada octombrie 2014-2015, a sporit zestrea comunităţii şi a întăririi blazonului judeţului Vaslui”. A doua nominalizare pentru acest trofeu şi în 2016. Acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bârlad „pentru contribuţia incontestabilă adusă la creşterea notorietăţii municipiului şi pentru promovarea perpetuă a imaginii acestuia”, 23 octombrie 2021; Diplomă de Excelenţă acordată de Primăria şi Consiliul Local Bârlad „ pentru contribuţia la îmbogăţirea tezaurului cultural bârlădean”, 20 decembrie, 2021.
Numeroase diplome şi premii din partea instituţiilor culturale cu care a colaborat, în calitate de preşedinte a Filialei Bârlad a Societăţii de Ştiinţe Istorice: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de Istorie; Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie; Universitatea „Vasile Goldiş” Arad, Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iaşi, Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iaşi, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu” Bârlad, Casa de Cultură „George Tutoveanu” Bârlad, Cercul Militar „Al.Tell” Bârlad, C.A.R.P. Bârlad, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, Casa Corpului Didactic Vaslui, Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui ş a.
Menţionată în dicţionare şi enciclopedii: Traian Nicola, Valori spirituale tutovene- Biobliografii,vol.5, Editura Sfera, Bârlad, 2003, pp.789- 795;Dicţionar. Personalităţi bârlădene, Editura PIM, Iaşi, 2012, pp.397- 402; Dumitru V.Marin, 101 vasluieni pentru 100 de ani. Valorori identitare,Editura PIM,Iaşi,2019,pp.166-170; Victor Spinei, Dorina N.Rusu (coord.), Encinciclopedia reprezentanţilor scrisului istoric românesc, vol.II, Academia Română, Editura Karl A. Romstorfer a Muzeului Naţional al Bucovinei, Suceava, 2022, pp.357 -358.
- Comentarii în mass-media:
„Literatura de călătorie, zonă specială aflată la graniţa dintre real şi virtual, nu acceptă doar observarea şi acumularea, ci cere neapărat harul unei prelucrări adânci, unei descifrări a tainelor în care să trezească simţăminte şi pasiuni. Literatura de acest gen e paseistă, e numai stimulatoare, cultivând curiozitatea şi cutezanţa. E ceea cea a făcut Oltea Răşcanu Gramaticu, profesoară de vocaţie şi creatoare prin talent, cu volumul «Amurgul zeilor». Şi-a dat jos vălul şi a apărut scriitoarea ”( Gruia Novac, critic literar, O globtroteriţă trăsnită şi cartea ei identitară, în „Bârladul”, nr.160, 1-7 februarie 2007, p.10).
*
„ În contextul cultural – artistic bârlădean de la sfârşitul secolului al XX –lea şi începutul veacului al XX-lea, spiritul creator al doamnei profesoare Oltea Răşcanu Gramaticu îşi are deja locul bine definit şi inefabil de definit. Autoare a «Istoriei Bârladului» ( două volume, în două ediţii, 1998, 2002) şi a sutelor de pagini din «Amurgul Zeilor» şi «Trezirea Dragonului», două masive cărţi de călătorie în enciclopedia lumii, iată că ni se prezintă astăzi cu încă o «cărămidă biblică» intitulată «Paradisul Pierdut». Noua carte, însumând nu mai puţin de 682 de pagini, este generată, după cum Oltea însăşi povesteşte « de febra călătoriilor care s-a dovedit o boală fără leac». De astă dată toposul concret şi ideal îl constituie « insolita Africă – leagănul civilizaţiei umane »… Acum după ce ne-a descris şi ne-a povestit călătoriile sale de pe întreg Pământul, ce i-ar mai rămâne doamnei profesoare Oltea Răşcanu Gramaticu ? Nu cumva o posibilă călătorie în …Lună ?” ( Simion Bogdănescu, scriitor, În căutarea Paradisului Pierdut, alocuţiune rostită cu ocazia lansării volumului Paradisul Pierdut, 17 ianuarie 2009).
*
„Hărăzit şi nevoit de soartă să călătoresc două lente cărări iluzorii – învăţământul şi creaţia – am parcurs cea de-a patra carte, «Nemurirea Mogulului», semnată de infatigabila scriitoare şi vioajoare Oltea Răşcanu Gramaticu ( Editura Pim, Iaşi, 2009) cu aceeaşi atracţie şi desfătare intelectuală cu care am lecturat anterior, şi «Amurgul Zeilor», «Trezirea Dragonului» şi «Paradisul Pierdut». Şi constat că impresiile de atunci nu mi se schimbă, ci mi se confirmă. D-na Oltea este iremediabil stăpânită de enciclopedism (mitic, religios, istoric, geografic, literar, social-politic), ca şi cum ar vrea să refacă «Istoria naturală» a francezului Buffon. Totodată, lasă frâu liber impresiilor afective, provocând prin imaginaţie inserţii artistice savuroase… Aceasta a patra carte a D-nei Oltea Răşcanu Gramaticu se citeşte cu plăcere şi ca un ghid, şi ca o enciclopedie şi ca un jurnal de călătorii, devenind pentru bârlădeni, şi nu numai, a patra parte a minunii care numeşte talent !” (Simion Bogdănescu, scriitor, A patra parte a minunii, în Oltea Răşcanu Gramaticu, Asaltul tigrilor, Comentarii, Comentarii, Editura PIM, Iaşi, 2010, pp. 675-678).
*
„ Doamna profesor a colaborat intens şi consecvent în presa locală şi centrală, dar mai cu seamă, în ultimii ani, beneficiind de informaţiile şi impresiile culese în urma călătoriilor întreprinse stăruitor şi sistematic, în Europa, Asia, Africa, America de Nord şi de Sud, Australia şi Noua Zeelandă, ne-a obişnuit a ne împărţi impresiile şi convingerile, în mai multe volume sugestiv intitulate: «Amurgul Zeilor» (Iaşi, Editura PIM, 2006, 680 p.), «Trezirea Dragonului» (ibidem, 2007, 720 p.), «Paradisul Pierdut» (ibidem, 2009, 683 p.); «Nemurirea Mogulului» (ibidem, 2009, 680 p.), «Asaltul Tigrilor»(ibidem, 2010, 707 p), «Cavalcada destinului» (ibidem, 2011, 675 p.). Aceste volume s-au bucurat de o excelentă primire din partea cititorilor şi a comentatorilor” (Prof.univ.dr. Gheorghe Buzatu) .
*
„Societatea de Ştiinţe Istorice – Filiala Bârlad împlineşte, în crugul Timpului, iată, 60 de ani. Sufletul acestei societăţi din zona bârlădeană l-a reprezentat şi-l reprezintă încă doamna profesoară de istorie Oltea Răşcanu Gramaticu, neobosit spirit teoretic şi prezent braţ practic. Mare susţinătoare a ideii de unitate naţională, a reuşit să marcheze marile evenimente ale istoriei noastre ( de la origini până în prezent), prin sesiuni ştiinţifice de înaltă ţinută, la care au participat istorici de prestigiu, cum ar fi acad. Gheorghe Platon, prof. univ.dr. Gheorghe Buzatu, acad. Alexandru Zub, dr. Dumitru Ivănescu ş.a. La ceas aniversar, salutăm Societatea şi pe membrii ei, dorindu-le o vie veşnicie în memoria care trebuie să existe în Crugul Timpului!” (Simion Bogdănescu, scriitor, În crugul Timpului, în Oltea Răşcanu Gramaticu, Societatea de Ştiinţe Istorice Bârlad între trecut şi viitor, Editura PIM, Iaşi, 2011, pp. 468-469).
*
„Gândind acest dicţionar de figuri bârlădene ca o « posibilă radiografie spirituală », autoarea îşi continuă de fapt vechile străduinţe istoriografice, într-o manieră mai temeinică, elaborând un instrument de lucru de mare utilitate, nu doar pentru intelighenţia locală, întrucât asemenea lexicoane oferă date oricui se interesează de istoria culturii, artă, sociologie, folcloristică, cuprinzând practic toată zona «umanioarelor» ( Acad. Alexandru Zub, Prefaţă, în Oltea Răşcanu Gramaticu, Personalităţi Bârlădene. Dicţionar, vol.1 A-J, Editura PIM, Iaşi, 2012, pp. 5-6).
*
„ Câte călătorii, atâtea mii de clipe trăite intens, ţinute în loc – cât îngăduie legile fizicii – şi rememorate. Să le enunţăm, pe scurt, pe cele cuprinse în «Asaltul Tigrilor», a cincea carte de călătorii scrisă de Oltea Răşcanu Gramaticu, binecunoscută profesoară de istorie, pasionată şi temerară scriitoare, iar din 2005, prolifică autoare de memorii de călătorie… Ceea ce mi se pare că particularizează stilistic noua carte memorialistică a doamnei Oltea Răşcanu Gramaticu este frecvenţa tot mai mare a insertului poetico-meditativ care împănează naraţiunea, colorând-o liric sau dându-i încărcătură filosofică. Marcate tipografic, aceste pasaje reflexive au când lirismul prozei poetice, când tonalitatea sentenţioasă a judecăţilor despre oameni şi univers, când patetismul unor profesiuni de credinţă … Paginile în ansamblu lor sunt impregnate de personalitatea autoarei, experienţă de călătorie, cultură, simţ estetic, ochi şi spirit simpatetic cu care plonjează în necunoscut ori redescoperă locuri cunoscute. Farmecul descrierilor are însă ca principală sursă comunicarea specială pe care o stabileşte cu spaţiul vizitat, momentele «tête – â – tête» cu un ocean, o plajă, un port, un munte, un deşert, o peşteră, un răsărit ori un apus de soare sau de lună. Sunt clipele mult aşteptate de meditaţie şi de dialog cu spiritul locului, cu necuprinsul, cu Natura, cu Atotputernicul, cu sine”(Prof. Elena Popoiu, critic literar, Călătorind prin lume fără spaţiu, Comentarii, Comentarii, în Oltea Răşcanu Gramaticu, Cavalcada Destinului, Editura PIM, Iaşi, 2011, pp. 647-551).
*
„Cele 3 volume oferă o cuprinzătoare perspectivă asupra evoluţiei Bârladului – din îndepărtate timpuri şi până în contemporaneitate – aportul oraşului şi a personalităţilor sale reprezentative, la viaţa materială şi culturală a Ţării Moldovei şi mai ales a României. Efortul de documentare, analiză şi sinteză – continuat de mulţi ani de profesoara Oltea Răşcanu Gramaticu – se cuvine subliniat, apreciat şi mai ales reţinut. Iar lucrarea în sine constituie temeiul statornic al cercetărilor viitoare”( Acad. Dinu C.Giurescu, Cuvânt înainte, în Oltea Răşcanu Gramaticu, Istoria Bârladului, vol.1, Editura PIM, Iaşi, 2015, pp.7-8).
*
„Într-o cadenţă ce denotă un mare devotament intelectual şi civic, profesoara Oltea Răşcanu Gramaticu a făcut astfel să apară o vastă monografie despre Istoria Bârladului, sinteză elaborată însă de – a lungul unei lungi activităţi în domeniu şi ajunsă acum la a treia ediţie, revăzută şi adăugită, la îndemâna specialiştilor, ca şi a publicului mai larg interesat de istoria urbei în cauză . Un amplu palmares ştiinţific se află la originea acestei cărţi, ca suport documentar şi ideatic pentru noul demers, unul cu caracter monografic, în sensul tipologiei propuse de un alt bârlădean, Vasile Pârvan, într-un studiu metodologic de la începutul secolului XX, «Adunători de izvoare, istorici şi filosofi» (1903), studiu valabil şi în zilele noastre. Este spiritul în care autoarea « trilogiei» Istoria Bârladului a făcut să apară acum, în plină criza, o asemenea lucrare, monografie şi sinteză unică, anevoie comparabilă cu alte iniţiative de acelaşi tip” ( Acad. Alexandru Zub, Un edificiu somptuos. Istoria Bârladului, în Oltea Răşcanu Gramaticu, Sabia Focului. Comentarii, Comentarii, Editura PIM, 2016, Iaşi, pp. 482-485).
*
„ «Cartea Războiul şi Jertfa Datoriei.Bătălia pentruBasarabia şi Nordul Bucovinei » reprezintă o importantă contribuţie la dezvoltarea istoriografiei româneşti, impunându-se prin baza documentară, originalitate şi stil… Bibliografia selectivă de la sfârşitul volumului oferă o imagine despre munca intensă şi tenace depusă de autoare pentru documentare în vederea realizării unei imagini corecte, veridice şi echilibrate asupra unor pagini controversate din istoria României. Mai mult, şi asupra lui Ion Antonescu, personalitate politică şi militară controversată şi chiar pusă la index de cei care emit verdicte, urmărind să-şi impună propriul punct de vedere, după vechiul adagiu: « Crede şi nu cerceta »” ( Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Note de lectură, în Oltea Răşcanu Gramaticu, Unde zboară condorii, Comentarii, Comentarii, Editura PIM, Iaşi, 2017, pp. 377-379).
*
„Profesoara Oltea Răşcanu Gramaticu, eminentă cercetătoare în domeniul istoriografiei, ne-a deprins de câteva decenii cu apariţii editoriale de real folos în sfera didactică şi în cercetarea ştiinţifică. Lista de lucrări accesibilă impresionează şi pe cei mai severi analişti ai domeniului. Am avut ocazia, în ultimii ani, să mă refer, în presa culturală, la unele scrieri ale profesoarei, subliniind mereu calităţile deduse din bibliografie, ca şi din numeroasele iniţiative cărturăreşti asumate ca preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Istorice, filiala bârlădeană…” ( Acad, Alexandru Zub, Secvenţe din „Cartea de vitejie” a neamului, în Oltea Răşcanu Gramaticu, Unde zboară condorii, Comentarii, Comentarii, Editura PIM, Iaşi, 2017, pp. 374- 377).
*
„Credem că volumul Oltei Răşcanu Gramaticu se constituie într-un profund omagiu adus ostaşului român care a luptat şi s-a jertfit, atât pe Frontul de Est cât şi pe cel din Vest, pentru reîntregirea României. Deci Dictatul de la Viena a fost anulat, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu Pactul Ribbentrop – Molotov, repus într-un fel « în funcţiune» prin prevederile Tratatului de Pace din 1947. Volumul «Războiul şi jerfa datoriei», rezultat al unui amplu efort de documentare şi interpretare, conţine fapte, idei şi puncte de vedere de care e bine să se ţină seama într-o dezbatere ce este departe de a fi încheiată” ( Prof.univ.dr. Ion Agrigoroaiei, Bătălia pentru Basarabia şi nordul Bucovinei, în Oltea Răşcanu Gramaticu, Unde zboară condorii, Comentarii, Comentarii, Editura PIM, Iaşi, 2017, pp. 380-382).
*
„Lucrarea d-nei Oltea Răşcanu Gramaticu se înscrie în curentul istoriografiei, dedicat României în perioada celui de Al Doilea Război Mondial, subiect inaccesibil în totalitatea lui până în 1989. Deşi titlul induce cititorului că volumul se referă doar la prima parte a Războiului de Reîntregire (22 iunie-27 iunie 1941), în realitate regimul mareşalului Ion Antonescu este analizat în întregul lui (septembrie 1940- august 1944) şi cu acribia cu care autoarea ne-a obişnuit. Cele opt capitole abordează pe larg şi în profunzime toate aspectele politice, interne şi externe, economice şi evident militare… În ansamblu, cele 1015 note de subsol conferă volumului un important fundament ştiinţific şi arată pasiunea autoarei pentru cercetare care, suntem convinşi, va continua şi în viitor. Lucrarea este demnă de a fi inclusă în bibliotecile celor care studiază implicarea României în cel de Al Doilea Război Mondial, întrucât are calibrate noutatea, prospeţimea şi nivelul riguros de cercetare cu care ne-a obişnuit dna Oltea Răşcanu Gramaticu” (Prof.univ.dr. Alin Spânu, O contribuţie istoriografică, în Oltea Răşcanu Gramaticu, Unde zboară condorii, Comentarii, comentarii, Editura PIM, Iaşi, 2017, pp. 409- 412).
*
„ Plăcerea Oltei Răşcanu Gramaticu de a fiinţa în alte lumi – unde dorul de oameni şi de locuri dă buzna peste ea- ne-o arată pe autoarea cărţii de călătorie «Unde zboară condorii», Iaşi, Editura PIM, 2017, ca pe o fiinţă căreia îi place să dea târcoale veşniciei trecutului şi să-i declare amor aventurii, cu inima împăcată că pe culmile zeilor va putea prezice viitorul. În nopţi cuvioase, dar mereu străbătute de nelinişti, ea îşi caută paşii viselor în pietrele ce cântă poveştile trecutului şi păstrează tăria ideii de nemurire a Planetei Albastre. Aşa a găsit de cuviinţă să îngemăneze în acest volum frumoasele amintiri trăite în unele din cele mai exotice şi incitante locuri ale Lumii: Anzii Zeului Soarelui, unde s-a reîntâlnit cu civilizaţia şi cultura preincaşă şi incaşă, fixând în scara valorilor inegalabilului condor, acest galeş mesager al zeilor. Veşnicia sângerândă a iubirii departelui şi şoaptele tainice de pe obrajii săi au determinat-o pe Oltea Răşcanu Gramaticu ca din adâncu-i să sară afară, tăindu-se deseori de cioburile curiozităţii, tocmai acolo unde miturile stau agăţate de vârfurile montane solitare ce depăşesc firescul uman. Fantasmele acelor lumi inedite pe care le-a vizitat îi manipulează şi acum cu fineţe inima călătoarei noastre din umbra dramelor vieţilor bieţilor incaşi. Prin Ecuador, Peru, Bolivia şi Chile, trubadura noastră a cântat în scris poemele de nemurire ale acelor locuri, vrând oarecum să fie acel înger ascuns în misterul Divinităţii, astfel încât Ochiul Atotputernicului să-i surâdă în oglinda vieţii. Astfel, privirile-i flămânde de alean şi de frumos au curs fermecător peste miraculoasele culmi ale Anzilor Cordelieri – munţi vecini cu astrele şi bătrâni de veacuri cu creştetul lipit de nori, cărora acum le curg aburii de pe frunte ca nişte lacrimi ale tânjirii după tinereţea zeiască… Capacitatea scriitoarei Oltea Răşcanu Gramaticu de a comenta plastic vizibilul, dar mai ales ceea ce a simţit în această lume, construind imagini ale unui univers al revelaţiei spirituale denotă un rafinat meşteşug al narării plastice a nefirescului, valorizat sub forma unor adevărate «peisaje» ale sufletului. În orice caz, comunicarea a spart zidurile vizibilului şi a sugerat realităţi interioare, cu fragmente de întâmplări sau amintiri cuprinse într-o memorie a afectivităţii, esenţializată către o trăire superioară ce a potenţat-o…. Aşadar, pelerină prin mituri şi legendă, Oltea Răşcanu Gramaticu nu mai este un simplu musafir în astă viaţă, plină de dor, idei şi speranţă, ci deja îşi plimbă simţurile între Cer şi Pământ, în galopul fierbinte al înzvăpăiatei ei interiorităţi ! A ajuns deja să audă la « porţile Anzilor » muzica sferelor înalte ale zeilor, când întreaga natură îi acoperea cu o haină fantastică talantul inimii, iar bobul visării ei îşi permitea să fure chiar aurul din soare. În mintea sa, o lume întreagă încape, în care ea este încă o altă lume ce-aleargă zi şi noapte săşi poarte peste umeri Hlamida nestinsului ei jar de călătorii şi care-i determină de fiecare dată o binecuvântată sorbire cu nesaţ a flămândului elixir al destinului. În fine, această mângâiere de zefir a ei i-a transformat sufletul în metaforă, iar Demiurgul i-a zâmbit a iubire, aşezându-i inima cu faţa la Soarele Andin” (Dr. Laurenţiu Chiriac, critic literar, Mirajul andin sau locul unde zboară condorii, în Oltea Răşcanu Gramaticu, Tsunami în arhipelag, Comentarii, Comentarii, Editura PIM, Iaşi, 2020, pp. 479- 482).
*
„Această a IV-a ediţie a «Istoriei Bârladului» încununează activitatea distinsei doamne profesoare Oltea Răşcanu Gramaticu, desfăşurată de-a lungul timpului, cu o tenacitate şi cu o voinţă rar întâlnite, cu o capacitate de analiză şi sinteză remarcabile, cu o inteligenţă pusă în slujba istoriei. Peste toate, domină optimismul acesteia, credinţa sa manifestată în forţa Viitorului” ( Prof.univ.dr. Ioan Scurtu, Cuvânt înainte, în Oltea Răşcanu Gramaticu, Istoria Bârladului, ediţia a IV-a, vol.1, Editura PIM, Iaşi, 2021, pp. 5-6).
*
„Oltea Răşcanu Gramaticu este ea însăşi, alături de alţii, între energiile care slujesc inteligent şi cu tenacitate Istoria Bârladului demnă de conştiinţa unui adevărat blazon de nobleţe dobândit prin vremi, liant al comunităţii şi factor moderator nu numai al prezentului, ci al deschiderii spre Viitor”( Prof.univ.dr. Nicolae Creţu, filolog, Universitatea „Al.I.Cuza”, Iaşi ).
*
„Visul Oltei Răşcanu Gramaticu pare a fi împlinit, căci setea de necunoscut şi-a potolit-o în timp, încercând să descifreze mesajul unor civilizaţii străvechi, dar mai ales apropierile care fac din Omenire cel mai interesant experiment al Creaţiei ! Fericirea ei de a trăi năvalnic nu a fost în zadar, căci aproape l-a însoţit pe Dumnezeu în mai toate colţurile lumii şi, astfel, şi-a câştigat de la El libertatea şi iubirea, iar Universul ei s-a mărit, aşa încât simbolurile acestor lumi venite de departe şi aduse către noi de transpunerea imagistică a scrisului ei ne-au ajutat să înţelegem mai bine misterele ciudatei umanităţi” ( Dr. Laurenţiu Chiriac, critic literar, Prefaţă în Oltea Răşcanu Gramaticu, Tsunami în arhipelag, Editura PIM, Iaşi, 2020, pp.5-12).
*
„Profesoara Oltea Răşcanu Gramaticu, preşedinta filialei Bârlad a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, a iniţiat şi coordonat un nou volum de studii, privind – de astă dată – participarea ţării noastre la cel de-al Doilea Război Mondial, cu referire specială în luptele pentru recuperarea Basarabiei şi nordului Bucovinei ( anexate de sovietici în urma notelor ultimative din 26-27 iunie 1940) şi bătălia de la Stalingrad… Volumul de faţă – cu o tematică largă, în care se regăsesc operaţiuni militare, relaţii româno-germane, analiza unor bătălii, rolul unor regimente şi personalităţi, al bisericii, pompierilor, paraşutiştilor, aspecte privind viaţa cotidiană a românilor în acei ani – oferă un prilej de reflecţie la ce a fost ieri, la ce este astăzi şi la ce poate fi mâine. Foarte util este WhoWho-ul cu care se încheie această carte. Parcurgând acest volum, o concluzie se poate desprinde cu claritate: Marile Puteri îşi urmăresc întotdeauna interesul lor, recurg la acuzaţii şi la şantaj împotriva celor «mici» care în naivitatea de a se crede că lupta şi sacrificiul lor vor fi recunoscute şi apreciate” (Prof.univ.dr. Ioan Scurtu, Cuvânt înainte, în Oltea Răşcanu Gramaticu, coord., România în război, Editura PIM, Iaşi, 2022, pp. 9-11)*
