zi de joi a lunii iunie, când efectivul Secției de Miliție a raionului Sturzești s-a întrunit în ședință operativă. Adunarea era una ordinară și nu se deosebea prin nimic de celelalte. Au fost convocați toți milițienii, cu excepția celor aflați la serviciu.
După citirea ordinelor și a indicațiilor venite de la Ministerul Afacerilor Interne, șeful Secției Raionale de Miliție a luat cuvântul. El le-a comunicat subalternilor că dimineață, la întrunirea săptămânală a Comitetului Executiv Raional, la care a participat și întregul activ de partid, s-a anunțat că au fost aduse trei elicoptere, care urmau să stropească cu chimicale culturi agricole. Rămânea deocamdată incert începând cu care gospodărie agricolă vor porni lucrările, dar acest lucru conta cel mai puțin, întrucât era preconizată stropirea majorității câmpurilor de cereale din raion.
Aeronavetele de stopit urmau să treacă de la o unitate agricolă la alta, timp de o lună, până la finalizarea procesului. În acest scop, președintele Comitetului Executiv Raional a dispus ca toți conducătorii gospodăriilor beneficiare să organizeze paza elicopterelor pe timp de noapte și să le asigure piloților hrana și un loc de cazare.
La finele ședinței, acesta a obligat și miliția locală să se implice prin intermediul angajaților săi din teritoriu, care să le dea instrucțiuni suplimentare paznicilor și să efectueze controale pe timp de noapte. Astfel șeful de miliție le-a ordonat tuturor sectoriștilor să intervină, avertizându-i pe aceștia că vor „plăti cu funcțiile”, dacă în sectorul cuiva se va ajunge la vreun caz excepțional cât privește elicopterele.
* * *
Moș Gheorghe muncea în calitate de paznic la depozitul colhozului, care se afla pe un deal, lângă sat, alături de ferma de vite. Chiar în acea zi, aici, apăru președintele colhozului, care îl informă că începând cu aceeași zi, pe teritoriul acestuia, va înnopta vehicolul aerian, care va stropi câmpurile colhozului și pe care el va trebui să îl păzească pe timp de noapte. I-a mai spus că pilotul va lua masa și va dormi la ferma de vite, care se afla chiar alături.
– Moș Gheorghe, bagă de seamă că dacă se va întâmpla ceva cu elicopterul, nu te vei mai răsplăti o viață cu statul, a încheiat președintele și a plecat. „Și ce, mă rog, ar putea să se mai întâmple?”, și-a zis moș Gheorghe. „Nu-s de ieri paznic”.
Depozitul pe care îl păzea moș Gheorghe era o clădire lungă, cu pereții din piatră și acoperită cu ardezie. El stătea însă alături, într-o căsuță construită special pentru paznic. De jur-împrejur, se întindea un câmp larg, neîngrădit și oamenii care veneau sau se întorceau de la ferma de alături traversau teritoriul depozitului. Terenul deschis din față era tocmai locul perfect pentru staționarea elicopterului.
* * *
În seara aceleiași zile, pe la orele 19.00, aerovehicolul a aterizat la fermă. Pilotul a ieșit din cabină, s-a apropiat de moș Gheorghe, i-a dat binețe și „i-a raportat” că merge la fermă, unde urma să înnopteze. Moș Gheorghe rămase să examineze îndelung elicopterul, care era ca toate altele, totuși părea nu știu cum, prea mare și prea înalt. Dar poate că așa îi părea doar lui atât de mare, din cauză că nu mai văzuse în viața sa un elicopter atât de aproape. Văzuse el, ce-i drept, elicoptere, dar numai zburând. „Lasă că dacă e mai mare, e mai bine – și-a zis moș Gheorghe – nu se vor putea cățăra sătenii ca să fure ceva de la el”.
* * *
Amurgise deja, când moș Gheorghe intră în căsuța lui de paznic ca să mănânce. Și tocmai se așezase la masă, când zări o siluetă de bărbat, care trecu repede prin fața ferestrei în direcția satului ducând ceva lung pe umăr. Nu-i dădu mare atenție și își văzu de cină. Nimic nou – oamenii care lucrau la fermă treceau permanent pe acolo. Mai ales că pe timp de seară se mai întâmpla ca cineva să ia de la fermă, și vreun capăt de scândură acasă.
După vreo zece minute, moș Gheorghe se neliniști: „Nu cumva a furat ceva de la elicopter?”. Se ridică repede de la masă și ieși afară. Înnoptase deja de-a binelea. Pe vale, puseră stăpânire luminițele satului și lătratul câinilor. Moș Gheorghe se apropie de elicopter, îl cercetă din toate părțile, dar nu găsi nimic suspect. Se lipi apoi de acesta, ca să cerceteze mai bine în sus, ridică capul, și ce să vadă? Elicopterul avea trei elice. „Trei elice? Cum așa, trei elice? De ce trei elice? Ar trebui să fie patru!” – se agită moș Gheorghe.
Tocmai acum înțelese totul. Cu siguranță că cel care trecuse pe lângă fereastră, când el mânca, ducea pe umăr elicea furată… Cum de nu i-a venit lui asta în cap de la bun început? A mai privit o dată în sus, la elicopter, pentru a se convinge. Da, erau trei elice. Și ce să facă el acum?!
Își opri pentru o clipă respirația ca să deslușească în liniște vreo mișcare prin preajmă, dar nu auzi nimic. Îi dădeau ghes tot feluri de gânduri. La un moment dat, simți că îi tremură picioarele. Ce o să-i spună el președintelui? Înconjură de câteva ori depozitul, dar totul era în ordine. Și totuși ar trebui să îl înștiințeze pe președinte despre cele întâmplate. Da, și urgent. Cu greu, își luă inima în dinți și porni spre casa președintelui.
* * *
Se făcu deja miezul nopții. Președintele tocmai se culcase.
– Ce e, moș Gheorghe?, îl întrebă el. S-a întâmplat ceva? Paznicul parcă luase apă în gură.
– Înțelegeți, acolo…
– Ce s-a întâmplat acolo, moș Gheorghe? Hai, spune odată!, a stăruit nerăbdător președintele.
– Chiar acum, au furat o elice de la elicopter.
– Cum adică, au furat?! Parcă te-am preîntâmpinat!
– Da, dar …
Și moș Gheorghe s-a oprit. Nu avea rost să mai zică ceva, căci președintele intrase deja în casă să se îmbrace. A ieșit repede cu o lanternă în mână și împreună au urcat în deal, la depozit. Sosiți pe loc, președintele a luminat cu lanterna elicele elicopterului …și ce să vadă? Erau trei.
– Da…, moș Gheorghe, am rupt cuiul, asta îmi mai lipsea. Nu-mi ajunge „săpuneala” de la executiv, cu laptele, că acum – poftim, și cu elicopterul. Cum s-a întâmplat?
– Nici eu nu știu, …l-am văzut pe făptaș cum se ducea spre sat cu elicea pe umăr, dar nu l-am cunoscut, …nu l-am putut ajunge, i-a răspuns paznicul cu vocea tremurândă.
– Nu ziceam eu că demult trebuiai petrecut la pensie? Și ce ne facem noi acum?
– Nu știu, …poate că îi spunem miliției, sectoristului. De! acesta e lucrul lui, el îi știe pe toți cei care umblă nopțile cu furatul. Tot din sat tre’ să fie, nu a fugit el prea departe…, adăugă moș Gheorghe”.
– Bine, moș Gheorghe, tu rămâi aici, ca nu cumva să ne mai scoată încă ceva de la elicopter, iar eu plec să îl aduc pe inspectorul de sector.
* * *
Șeful de post locuia în centrul satului, lângă Sovietul Sătesc. Era deja aproape ora două, când președintele îi bătu la ușa casei.
– Ce s-a întâmplat, Petrovici?, îl întrebă sectoristul, de pe somn.
– Știi tu, ne-au furat aseară o elice de la elicopter.
– Cum așa? Parcă aveai paznic!
– Cred că l-au pândit pe moșneag când a întrat în casă și au furat-o, răspunse președintele.
În scurt timp, ambii erau cu lanternele la fața locului și investigau cazul.
Moș Gheorghe s-a dat mai la o parte, ca să nu nimerească sub ochii supărați, mai ales, ai sectoristului. Se simțea vinovat.
După ce a cercetat amănunțit elicopterul cu lanterna, șeful de post îi zise președintelui:
– Corect, Petrovici, sunt numai trei elice.
– Păi eu despre ce-ți vorbesc?, replică președintele.
– Moș Gheorghe, ian, dă-te mai aproape și spune ce s-a întâmplat, a strigat milițianul.
– Da’ ce să se întâmple, tovarășe milițian? Din câte vezi, tâlharul dracului a furat elicea…
– Asta eu văd, da’ cine, cine a furat-o și cum s-a întâmplat? Povestește tot de la început, îi ordonă sectoristul.
– Iaca, stăteam eu și mâncăm în casă, când el a trecut pe sub fereastră cu elicea pe umăr…
– Și încotro s-a dus?, se arătă nerăbdător milițianul.
– A luat-o la vale, în sat. E de-al nostru, căci știa bine locurile, explică paznicul.
– Poate că l-ai recunoscut?
– Ei, să-l fi cunoscut, îi spuneam eu președintelui, dar așa…, se amărâse moș Gheorghe.
Sectoristul s-a apropiat de președinte.
– Dacă s-a dus în sat, atunci se vede că e de-al nostru. Uite cum latră câinii, poate că hoțul umblă s-o vândă cuiva pe vreun borcan de vin. Mergem să vedem.
– Moș Gheorghe, noi am plecat în sat, i-a strigat președintele, paznicului.
* * *
Ambii au coborât în sat pornind spre ulițele de unde se auzea lătratul câinilor, dar nu întâlniră pe nimeni. Treptat, câinii s-au ogoit și doar pașii celor doi mai străpungeau întunericul și liniștea nopții. La un moment dat, un câine s-a trezit și a început să latre. După el, a urmat încă unul și tot așa. Se pomeniră și cu un câine după ei, căruia i s-au alăturat și alții. Au scăpat de „escortă” abia după ce au ieșit la o margine de sat.
– Păi, ce facem mai departe?, întrebă președintele.
– Poate că îl verificăm pe unul proaspăt revenit de la pușcărie. Nu-mi prea place el mie, a adăugat inspectorul de sector.
– Bine, plecăm, se uni președintele.
S-au apropiat de casa omului în cauză, dar acolo – beznă totală și nici țipenie de om.
– Tu fă cum vrei, dar eu nu intru. Te poți pricopsi și cu o despicătură în cap. Ce drept avem noi să intrăm noaptea în gospodăria omului?, întrebă retoric președintele. Se opri și sectoristul. Stătură așa mai mult timp, fără a scoate o vorbă. Ba ici, ba colo, începură a cânta cocoşii. Din când în când, mai mugea câte o vacă, parcă cerând să fie scoasă la imaș. Se lumină de zi. Oamenii începură a se trezi. Nu mai avea niciun rost să caute hoțul. Acum, ambii mergeau tăcuți prin sat, mistuind în gând problemele care îi așteptau.
– Auzi, Petrovici?, sparse liniștea sectoristul, am o rugăminte.
– Spune.
– Hai, dacă te va întreba șeful meu dacă l-am instruit sau l-am verificat pe paznic, să îi spui că anume așa am și procedat.
– Bine, îl liniști președintele.
* * *
Într-un târziu, se opriră la o răscruce. Nu mai știau încotro să o ia.
– Petrovici, am o idee, zise sectoristul. Ce ar fi să găsim undeva o elice, fie și una veche, s-o cumpărăm în taină și s-o punem în locul celei furate?.
– Bună idee, dar de unde s-o cumpărăm, căci eu sunt gata să dau bani.
– Poate că vorbim cu pilotul, el trebuie să știe, au ei undeva vreun atelier de reparat elicoptere.
– Bine, să mergem atunci la fermă – se însenină președintele.
* * *
Când au ajuns la fermă, pilotul se bărbierea afară lângă un robinet. Văzându-i posomorâți și necăjiți, acesta îi întrebă:
– Ce s-a întâmplat? Ați pățit ceva?
A urmat liniște, fiecare dintre ei așteptând să răspundă celălalt. În sfârșit, sectoristul își luă inima în dinți și zise:
– Astă noapte, a fost furată o elice de la elicopter.
Pilotul s-a oprit din bărbierit și i-a privit uimit.
– Voi ce, glumiți?
– Nu e nicio glumă – interveni președintele – venim de acolo, nu am dormit toată noaptea.
– E imposibil, sări pilotul. Fără instrumente și cunoștințe speciale, e imposibil să demontezi elicea.
– Asta să o crezi tu, iar noi am fost deja la fața locului: au rămas doar trei elice, una lipsește, declară milițianul.
Pilotul îi privi straniu, când pe unul, când pe celălalt, apoi zise:
– Păi trei și trebuie și să fie, elicopterul meu are trei elice.
La auzul acestor cuvinte, inspectorul de sector și președintele de colhoz încremeniră. Pentru ceva timp, nu au fost în stare să scoată vreun cuvânt, rămânând ca „plouați” în fața pilotului. Deja când pilotul terminase bărbieritul, se spălase și vroia să între în casa de odihnă, președintele colhozului îl opri.
– Auzi, noi te rugăm să rămână între noi acest caz: știi, trăim în sat…
– Bine, răspunse pilotul.
– Și încă ceva, i se adresă președintele, hai, când vei lua elicopterul, spune-i paznicului că totul e în ordine, chiar nu aș vrea să dau ochii cu el.
– Bine, îi voi spune.
* * *
Și precum se știe, taina poate fi păstrată numai cu condiția că o cunosc doar două persoane. În cazul nostru însă, o aflară prea mulți…
Hamburg, 24 august 2018
