Încă din prefață, scriitorul Gheorghe Cutasevici, ne spune că întâlnim aici o carte „mai puțin obișnuită”, cu o valoare, zic eu, incontestabilă, nu numai literară, ci și documentară, în care sunt prezentate fapte ce nu pot fi date uitării, peste care umanitatea nu poate trece prea ușor. În cele ce urmează, mă refer în cuvintele mele la aspectele care mi-au atras în mod deosebit atenția prin lectura cărții. Precizez încă de la început, că am descoperit profiluri de personaje frumos conturate. Scriitorul face o călătorie în insula Sahalin după ce o cunoaște pe Amara (numele de la Tamara), „fata căreia nu-i plăcea monotonia… pe vremea sovietelor”, din regiunea Sahalin.
Iar insula Sahalin este „insula deportărilor și condamnaților de odinioară” (p. 13) și o zonă cu activitate seismică accentuată, unde Amara urma să revină, acolo de unde plecase în urma unor umilințe majore. „Era vulnerabilă încă de când era mică. Ea era fragilă ca o păpușă de porțelan” (p. 18). O fată ce își dorea doar „să fie iubită și acceptată” (p. 18) cu poveștile ei. Aflăm aspecte despre viața de după ce a murit Stalin în 1953, bunăoară, despre nunțile din vremea aceea, dar mai ales despre oamenii de atunci. Paralel autorul povestește despre „cazacii gardiști”, într-un curs fluid al scrierii.
O descriere minuțioasă, relevantă și destoinică, te introduce în miezul acțiunii, al etimologiei cuvintelor (nume de oameni sau localități), într-o acțiune ce se derulează ca un film, autorul creând imagini puternice, care îți rămân amprentate pe retină și în suflet.
Sahalin este o insulă care astăzi aparține Rusiei și este situată în imediata apropiere a coastei estice a Rusiei continentale și în nordul Japoniei. Rusia, mai bine zis URSS, a cucerit insula de la japonezi odată cu sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial. Despre Insula Sahalin în primul rând a scris A. P. Cehov. Autorul Valerian Ciobanu ne prezintă insula atât de pe vremea lui Cehov, cât și din prezent, cu incursiuni și teleportări temporale în diferite perioade istorice. Autorul ne prezintă două insule, Sahalin și Hokkaido, una rusă, iar alta japoneză, despărțite de strâmtoarea La Perouse, precum și istoriile unor vieți distruse, (prostituție și alte vicii) pe care și Cehov le-a inserat narativ, cu personaje vii și memorabile.
Inimaginabile sunt scenele descrise, care te îngrozesc gândindu-te de câte atrocități sunt în stare oamenii, în care „femeia este văzută ca animal domestic” (p. 35), munca silnică și lipsirea de libertate. Despre toate acestea ne vorbește, aproape în același an și Constantin Stamati Ciurea în cartea sa „Insula Sagalin”.
Este redată și prezența japoneză pe insulă, date cu caracter istoric, ba chiar și varianta baladei Meșterului Manole, de pe insulă; cunoaștem personajele pitorești precum Olga Amurskaia (ziaristă simpatizantă a religiei bahaiste). Înțelepte cuvinte: „Atunci când oamenii răi se unesc pentru a face rău, oamenii cu intenții bune ar trebui și ei să se unească pentru a face bine” (p. 55) sau „Străduiește-te din răsputeri să propovăduiești cuvântul adevărului cu elocvență și înțelepciune și să alungi falsitatea de pe fața pământului” (p. 58).
Urmează drumul cu feribotul, insulele Kurile, o vedem pe Tamara căreia la școală colegii îi spuneau – „micul pescăruș mic”, (mama ei era un pescăruș mare) (p. 70), prilej cu care ne relevă scrieri pe această temă frumoasă, respectiv piesa „Pescărușul” lui Cehov, în care acesta arată ce înseamnă iubirea adevărată.
Sunt interesante și personajele Silvestru și Silențiu, doi copii de origine coreeană, veniți dintr-o țară a poveștilor și legendelor, (nu cum azi copiii trăiesc într-o lume dezvrăjită și anostă). De pe Sahalin poposim și pe insula Berezan (insulă din Marea Neagră), cât și la cetatea Oceakov din timpul lui Ștefan cel Mare, plină de istorie și semnificații. Altfel de personaje sunt poeții Victor Rudanovski și Arhirie Stejăreanu.
Deși firul narațiunii te ține cu sufletul la gură, scriitorul ne redă maiestos din când în când, picături de apă vie, prin pasaje cu comparații și construcții literar estetice extrem de reușite: „păsările își ciripeau rugăciunea de seară” … „o fântână plângea” sau „O umbră venea albă… ca o statuie ce s-ar fi coborât de pe soclu” (p. 100).
În calea spre Sahalin, colindăm Siberia, amintindu-ne de scrierile lui Dostoievscki, de temperamentul schimbător al rușilor, despre Rusia „țară interesantă, însă greu de înțeles” (p. 111). Întâlnim și câteva povestiri marinărești, filmul „Cântecele Mării”, povestea de dragoste a lui Dan Spătaru cu actrița Natalia Fateeva în rolurile principale, cât și orașul Korsakov.
Și aici un moment de respiro, o invitație la meditație: „marea este acea parte din noi, care ne vorbește despre adâncuri, vise, granițe, ale adâncului nostru propriu” (p. 118). Nu lipsește Lacul Baikal, de origine tectonică, numit și „Ochiul albastru” al Siberiei sau „Perla Asiei”, cu caracteristici, frumusețe și unicitate, după care urmează o radiografie existențială a acestui loc ce poartă ascunse atâtea necunoscute. Insula Sahalin este „un microscop al relațiilor ruso-japoneze” (p. 138).
Cunoaștem câteva legende și povestiri, despre populația Ainu, autohtonă în Țara Soarelui Răsare, relatări șocante și despre Japonia și dispariția misterioasă a Amarei… cu supoziții și întrebări, plecată poate în căutarea visului ei, pe care l-a păstrat poate nespus, dar prezent mereu în sufletul ei, spre locuri mai bune. Ne uimește de asemenea bogăția principală a Sahalinului, peștele migrator, cu legenda babiloniană a peștilor uniți printr-un cordon, apoi mitologia greacă… Legenda peștișorului curcubeu, de aur…. un fir nevăzut care parcă îi șoptește scriitorului Valerian Ciobanu că mai are încă de spus…
Amara, în Sahalin, se zbate între o Japonie încântătoare și o Rusie periculoasă. Interesant e că: „singurătatea i-a făcut pe japonezi să deschidă agenții de unde pot închiria părinți, frați / surori, logodnice, soții sau chiar copii” (p. 151).
Lectura romanului este captivantă, acesta având o construcție arhitecturală în care acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri, atât temporal cât și narativ. O carte pe care o citești, apoi simți nevoia să taci sau să vorbești cu Dumnezeu. O carte plină de istorie adevărată, care a lăsat răni adânci în viața și conștiința omenirii.
Nu e prima dată când scriitorul Valerian Ciobanu scrie profund, cu un simț al realității foarte dezvoltat, deci nu mă surprinde, dar mă bucur că a putut aduce în prezent aceste fapte care pot fi uitate.
Valerian Ciobanu are capacitatea rară, după mine, de a cuprinde cu ochiul, precum vulturul din înălțimi, panorama umană şi în același timp, de a observa şi puncta amănuntul semnificativ, caracteristic întregului.
Este de remarcat profunzimea mesajului, acuitatea interpretativă, vibrând adânc, într-o nobilă recunoștință și respect pentru eroi, pentru cei care au suferit ororile istoriei. A reușit să deschidă ferestre spre lume, spre literatura universală, la una dintre ele aflându-se el însuși prin creația sa.
La răscrucea secolelor și mileniilor, cultul nostru pentru valori adevărate trebuie cultivat și la noile generații, lucru de loc ușor azi. Valerian Ciobanu ne învață să ne susținem valorile, să îmbrățișăm adevărul, valorile umanului, într-un context existențial, neliniștitor pentru om în general, pentru cultură în special.
Cu o amprentă stilistică proprie, prin viziune și reflecție, aduce în prezent o temă universală, cea a condiției omului în raport cu timpul și cu istoria.
Cartea va rămâne în conștiința criticii și a publicului prin gândirea sa sintetică, prin atitudinea sa în raport cu lumea despre care scrie, în raport cu propria conștiință și cu cititorul.
Valerian Ciobanu însuflețește cuvintele, cuprinde palpitația vieții, într-o mărturisire prin care nu face altceva decât să-și împlinească misiunea sa de scriitor, pe care a conștientizat-o și și-a asumat-o, dând scrisului o valoare incontestabilă. Scrierea sa are o combustie interioară, cu o retorică bine temperată, cu care își urmărește cu consecvență demersul său estetic și creativ.
Cartea este un prilej de înălțare a sufletului, eliberat de înfrângeri, de iluzii și păcate, de a spune lumii adevăruri ce nu pot fi uitate.
Vă recomand această carte, din care aveți multe de aflat și de învățat și felicit pe scriitorul Valerian Ciobanu pentru acest Dar spiritual!
Chișinău, 2022
AURELIA RÎNJEA
Membru al U.S.L.R. și al World Poetry Association, România
