Îl chema Gheorghe Mârza, dar, de fapt, toți îi spuneau, în sat, „Țăpoi”. L-au poreclit astfel pe când era încă mic, atât de demult, încât nici el nu mai ținea minte de când. Câteodată, i se părea că se născuse cu această poreclă, căci i se lipise atât de strâns, de parcă ar fi fost

Polițistul nostru avea în jur de patruzeci de ani și activa la Serviciul de patrulare al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău. Rămăsese la muncă în oraș încă de când se eliberase din armată. Și pentru că locuia în suburbia Chișinăului, la părinți, el făcea naveta zilnic. Odată însurat, și-a permis împreună cu soția, să

Natalia și Gheorghe Grosu din Stejăreni s-au căsătorit din dragoste și anii treceau fără ca în familia lor să apară copii. De aceea, cuplul a decis să recurgă la adopție. Căutările insistente au rămas în urmă în ziua în care cei doi au fost telefonați de conducerea Maternității de la Chișinău, pentru a se prezenta

zi de joi a lunii iunie, când efectivul Secției de Miliție a raionului Sturzești s-a întrunit în ședință operativă. Adunarea era una ordinară și nu se deosebea prin nimic de celelalte. Au fost convocați toți milițienii, cu excepția celor aflați la serviciu. După citirea ordinelor și a indicațiilor venite de la Ministerul Afacerilor Interne, șeful

Se întâmpla pe la mijlocul lui noiembrie, anul ’88. Amurgise de-a binelea, când șeful Miliției Judiciare a raionului Stejăreni, Ștefan Cibotaru, reveni în clădirea Secției Raionale de Miliție. Hotărâse să stea peste program. Anume seara, reușea să se concentreze în liniște, la perfectarea unor acte de dosar și la elaborarea planurilor de investigare a infracțiunilor.

Ivan Ivanovici Paiu era sergent și activa la Secția Raională de Miliție a raionului Stejăreni, de vreo douăzeci de ani.Acum doi ani, șeful miliției îl numise intendent, adică responsabil pentru gestionarea bazei materiale a Secției de Miliție.Munca îi era pe cât se poate de simplă, deoarece clădirea secției era nouă și nu prea avea nevoie

Motto: “Nicio mamă nu poate şti viaţa cui leagănă: a unui viitor rege sau a unui viitor criminal.” Grigore Vieru Anica era fiica mai mare a lui Gheorghe și a Vioricăi Mardari din satul Mirceni. Cu timpul, în familia lor, din doi, în doi ani, se mai născuseră doi băieți, dar pentru Viorica, Anica era

Era sfârșit de iunie, pe la ora 4:00 dimineața, când în casa lui Ștefan Cibotaru, sună telefonul. – Bună dimineața, tovarășe maior, i se adresă ofițerul de gardă de la Secția Raională de Miliție a Raionului Stejăreni, am la recepție, un cetățean din satul Câmpeni, care spune că are să vă spună ceva important și

Mătușii Ioana Crețu din satul Răchiți, i se furaseră, de câteva zile, păsările.I se luaseră cinci găini și un cocoș. Nu auzise, sărmana, nimic suspect în timpul nopții, fiindcă fusese vânt puternic afară.Abia în zori de zi, când observă că nu-i mai cântă cocoșul, ieși din casă și găsi portița de la găini, deschisă, iar

Era un început de septembrie a anului 1988, când în satul Plopi, fusese prădat singurul magazin.   Aici, localnicii puteau procura de toate: de la produse alimentare, la cele de uz casnic.  Magazinul se afla într-o casă veche, amplasată în centrul satului, alături de școală, la drumul principal.  Se vorbea că această casă ar fi apărținut

          Era ceață și umed. O zi de toamnă târzie.          Stătea întins pe patul lui tare ca de piatră, cu fața în sus și ochii închiși, cu chipul parcă golit de viață. Îl deranjau durerile de oase, durerile bătrâneților, îl rodeau pe dinăuntru cum cariile rod lemnul dur de fag și din dulceața lui,

Motto: ,,Tânăr am fost și am îmbătrânit, și n-am văzut pe cel drept părăsit…” (Psalmii 37, 25)          Era noaptea, după ora 12. Sta după obiceiul său de demult, după rugăciunile de seară, pe scaunul lui ros de atâta stat, fără spată și în contemplație – aștepta… Aștepta de mai bine de-un veac, peste …

Scrisul, cred eu, e un mister, un joc de-a cuvintele. E un dar de la Cel de Sus. Cuvintele sau talentul de a scrie sunt, sigur, daruri ale Providenței. Un dar care-ți cere sufletul nopților nedormite. De multe ori am menționat că sunt numai o unealtă sub oblăduirea atotputernică a Cuvântului suprem, a acestei forțe

„Dați-mi-o pe mama care se roagă și eu voi salva lumea”. Aurelius Augustin, filozof afro-roman Mama, cât de drag, cât de cald, cât de scump și voluminos este acest cuvânt… Este, probabil, singurul cuvânt, pe care ai dori să-l rostești o viață întreagă, fără să te saturi a-l rosti. Dacă cuvintele: aer, soare, hrană, înseamnă