Christian Mocanu – POEME

CHRISTIAN MOCANU

Membru al USLR și al Colegiului Redacțional al Revistei „Poezia Acasă”

Născut la 24 noiembrie 1953, Câmpina, Prahova,
absolvent al Facultății de Electrotehnică, Universitatea Politehnică București, promoția 1978
Autor al volumelor de poezie:
1. „POEME BELAGINE”, Ed. Karta Graphic Ploiești, 2016;
2. „CRONICA DAVO-GHETĂ”, Ed. Karta Graphic Ploiești, 2017;
3. „MITHOLOGIE PELASGĂ”, Ed. Karta Graphic Ploiești, 2017;
4. „MIRACOLUL REÎNTREGIRII”, Ed. Karta Graphic Ploiești;
5. „O ISTORIE A NEAMULUI ÎN VERSURI”, Ploiești, 2018;
6. „DARURI DE LA MOȘ CHRISTIAN”, Ed. Fundația Culturală Libra, 2019;
7. „MAGICA GEȚIE”, Ed. Karta Graphic Ploiești, 2020
Co-autor în volumul omagial „VERSURI PENTRU EMINESCU”, Coordonator Maria Filipoiu, Ed. Dantes Press Drobeta Turnu-Severin, 2017;
Co-autor în volumul „Charta Dacica”, Ed. Alpha MND, Buzău, 2017;
Co-autor în volumul „Charta Dacica”, Ed. Alpha MND, Buzău, 2018;
Co-autor în volumul „Culegătorul de petale”, Ed. Detectiv Literar”, 2019;
Membru al Cenaclului Scriitorilor Militari București, condus de criticul Radu Voinescu (din 2016), în care am lecturat în 25 mai 2017 o „Glossă” din sonete, nepublicată încă, din lipsă de fonduri.
Membru al colectivului redacțional al ziarului „Certitudinea” (din 2018, cu rubrica permanentă „Cronici Rondelate”)
Premiul I la concursul național de poezie „Paznic de far” – sub lumina noilor constelații, ediția a II-a, Plopeni, 1989 („Promisiuni și insatisfacții într-un concurs de poezie”, autor Aureliu GOCI, în „Contemporanul” din 7 aprilie 1989)
Recenzii la „Poeme Belagine”:
– „Vitrina cărților” , autor Emilian MARCU (Revista „Convorbiri Literare”, nr. 10 (262)- 2017, pag. 195)
– Emisiunile „Adevăruri tulburătoare” la „NAȘUL TV”:
– „Legile Belagine și spiritualitatea Zamolxiană” (din 4 decembrie 2016), invitați: Prof. dr. Mihai POPESCU și Christian Mocanu (minutele 7,35 – 15,20) { https://youtu.be/SQaRLnZwjHQ }
– „Eminescu și Europa” (din 9 iulie 2017), invitat gen. Mircia Chelaru (minutele 31,35 – 34,02) { https://youtu.be/CfVAPQLDvFQ }
Recenzii la „CRONICA DAVO-GHETĂ”:
– „Cronica davo-ghetă” , autor Ion ROMÂNU, revista „LUMEA”, nr. 3/2017)
– „Ortogeneza Daciei în versuri”, autor Ionel NECULA (Ziarul „Detectiv Cultural”, nr. 3(16)/2018)
– „Lansare de carte CRONICA DAVO-GHETĂ”, autor Elena Trifan („Confluențe Literare”, ediția 2166/ 5 decembrie 2016 și volumul „Consemnări I”, Editura Singur, 2018;)
– Emisiunea „Adevăruri tulburătoare” la „NAȘUL TV”: „Legile Belagine și spiritualitatea Zamolxiană” (din 4 decembrie 2016), invitați: Prof. dr. Mihai Popescu și Christian Mocanu (minutele 38 – 42) { https://youtu.be/SQaRLnZwjHQ -}
Recenzii la „MITHOLOGIE PELASGĂ”:
– Elena Trifan, „Consemnări I”, Editura Singur, 2018;
Recenzii la „MIRACOLUL REÎNTREGIRII”:
– „Poezie și istorie: Miracolul Reîntregirii”, autor prof. dr. Mihai POPESCU (Ziarul „Certitudinea”, nr. 13/2018)
– „Poetul Christian Mocanu și miracolul reîntregirii”, autor Ionel NECULA (Ziarul „Detectiv Cultural”, nr. 2(15)/2018
– „Miracolul reîntregirii neamului în poezia lui Christian Mocanu”, autor Gheorghe Andrei NEAGU (Ziarul „Detectiv Cultural”, nr. 2(15)/2018)
– „Cartea de aur a Unirii – Unirea în literatura română (V), autor Nelu BARBU (Arena literară, an III, nr.11, pag. 3-6)
Recenzii la „O Istorie a Neamului în versuri”:
* „Tracomanie și tracomagie”, autor Nae GEORGESCU (Ziarul „Certitudinea”, nr. 27/2018, pg. 10);
* „Bizar, dar poet”, autor Radu VOINESCU (Ziarul „Luceafărul de dimineața”, nr. 6/iunie 2019 (1108));
* „Fișe pentru un medalion”, autor Ionel NECULA ( Revista „Plumb”, nr. 153 / decembrie 2019);
Apariții poetice în rubrica permanentă „Cronici rondelate” din ziarul „Certitudinea”
                                                                                                                                                                        

POEME

în premieră

NATURA POETULUI 

 

Ești ‘cel atom din universul Planck ,
exiști prin sfere cu aproximații ,
aídoma savantei explicații
     ce se ‘nfuioară ‘n fibre noi , la țanc…
     O rămășiță-a stranĭului Big-Bang
aprins de nobile imaginații
în mintea unui Creator de spații
     prin traiectorie de bumerang…

Ești ‘cea secundă suspendată ‘n Cer ,
bobiță de nisip din ‘cea clepsidră
ce își deschide fălcile de hydră
     să te dizolve ‘n văluri de mister…
     Firimitură-a unui timp ‒ străjer
zbătându-se în van să se dividă ,
ascunsă cum splendoarea din omidă
     ce nici visează zborul efemer…

Ești ‘cea monadă dintru Început ,
‘cea împăienjenind ascunse fire
pe sufletele năzuind iubire ,
     în-nobilarea unui tainic lut…
     ‘Cea călătoare către absolut
pe drumuri șerpuind prin elixire ,
căutătoare-a păcii ‘n omenire ,
     cea des-cifrând miracolul născut…

Ești ‘cel de neimaginat fior ,
‘cel unduind prin ne ‘mpletită leasă ,
mânat de o tăcere ne’ nțeleasă
     spre coama fermecatului covor…
     ‘Cel incitat cu patimă de-un zbor
ce te alúngă dureros de-acasă ,
miraj al înălțimii ce te lasă
     îmbodolit cu-un mioritic dor…

Ești ‘cel cuvînt de minte ‘nchipuit ,
primordială onomatopee ,
strălucitor transpusă în idee
     când Totul se vădește fortuit…
     ‘Cea vorbă dulce , grai prea-miruit
de focul fantomatic din scânteie ,
ce hiperboliază curcubeie
     deasupra închegării unui mith…

Ești ‘cea matríce-a cadrului real
aibând evenimente-aleatorii ,
ce te fixează ‘n muchia rigorii ,
     în scurtătura spre universal ,
     spre inefabilul transcedental…
Visat visând vei fi de visătorii
ce sparg cu pana sipetul comorii ,
     atins vei fi de fulgul ideal…

 

 

DACĂ N’AȘ FI…

 

Aș scrie despre Ăngeri cu toptanu’ ,

de raze argintii căzând pe lac
sau despre dans de fluturi în stomac
de n’aș fi ædul Christian Mocanu…

Le-aș cere ucenicilor tot anu’
aplauze în mod nemeritat
sau jilț în vr’un unional palat ,
de n’aș fi bardul Christian Mocanu…

Aș invadà cu fornăieli ecranu’ ,
alături de-alți adoratori de jind
sau aș dormì , în funcții , sforăind ,
de n’aș fi omul Christian Mocanu…

Aș înțelege Academicĭanu’
ce nu repune apostrofu ‘n drept
prin nepăsarea ‘i , tonul „înțelept“,
de n’aș fi oblul Christian Mocanu…

Ce liniștit aș sta când talibanu’
decláră cu un aer apostat
caligrafia lucru demodat ,
de n’aș fi simplul Christian Mocanu…

Pe tinerii ce’și plimbă burdihanu’
prin mall-uri , neintrând în librării
‘i-aș neglijà , cum pe orfani copìi ,
de n’aș fi blândul Christian Mocanu…

Aș tot iertà vr’un de ‒ partid ‒ baștanu’ ,
‘cel subjugat de al minciunii drog ,
și ‘l-aș votà ochii ‘nchiși , mă rog ,
de n’aș fi durul Christian Mocanu…

Nici mi-ar păsà că azi Nazarineanu’
își vede Casa plină de bătrâni
sau invadată de-agemii hapsâni ,
de n’aș fi robul Christian Mocanu…

CAPTIVITATE

 

…În colivie , cum un alb păun
cu coada înfoiată de cuvinte ,
mă zbat de tine să’mi aduc aminte ,
de toate zborurile dinainte…
Uitării tale n’am să mă supun !
…În cușcă , cum un tigru fără dungi ,
silit să’și cáute vreo camuflare ,
visez ‘cea viitoare vânătoare
de mici hiperbole în-cântătoare…
Cu magică uitare nu m’ alungi !
…În temniță , cum un ne-prihănit
poet cu greu de-posedat de vise ,
te-aștept cu filele între-deschise ,
transfigurat de verbe , pare-‘mi-se…
Că de uitare nu ‘mi’s pregătit !

 

 

AȘTEPTARE

 

Te-aștept

ca broasca ‘ntr’un ceaun

încins de-un foc

ce pâlpâie

pe îndelete ,

drogat de-acele

fierbințeli încete

ce’mi scămoșează

creierul destins…

Cu nerăbdarea

vântului prin plete ,

a lavei

tăinuind

vulcanul stins te-aștept ,

ca broasca ‘ntr’un cazan

încins…

Un foc

mă perpelește ,

pe ‘ndelete…

Uitând de tot ,

de sinele ‘mi desprins ,

mă las

în voia sorții prea discrete ,

agonizând sub

de ‒ poeme ‒ sete ,

deloc în jocul ne-muririi

prins

te-aștept ,

ca broasca ‘ntr’un ibric

încins…

 

 

NUMAI TU

 

Anotimpuri mă apasă ! Mă trezesc al nimănui !
Breasla’i sfâșiată par’că de hiene vorbitoare…
Din metafore rămas-au numai semne de mirare
și spre Cer ’mi’ndrept cu jale áripe zbătând haihui…

Înainte și’nspre spate drumurile se ascund ,
hăuri se întind spre zare, munții’s văduviți de creste,
ape répezi mai încearcă să îngâne-acea poveste
care amintește’n taină despre sufletul rotund…

Numai tu aduci speranță! Numai tu mă strângi la piept…
Lumea toată se reduce la o sobă fără lemne !…
Ai rămas doar tu în viața’mi să mă lecuiești, pesemne,
de’ntrebări ne-spuse încă, de visări, de versul drept…

 

 
 
Editor-coordonator și designer –
Diana Ciugureanu-Zlatan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.