NOU!!! Nuvela comisarului Nicolae Grejdieru „Omorul din zorii zilei”

Era un început de februarie a anului 1982, aproape de ora șase dimineața, când cineva bătea la fereastra casei lui Gheorghe și Maria Poiană din satul Petreni.
La drept vorbind, cam nici nu prea avea cine să-i deranjeze, cu atât mai mult – la o asemenea oră.
Ambii erau demult la pensie, copii nu aveau și de aceea, cam rar le deschidea cineva poarta.
Moș Gheorghe se ridică atunci din pat și, fără să aprindă lumina, se apropie de geam, dădu perdeaua la o parte și privi afara. Apoi, fără să spună ceva, se întoarse cu spatele, de parcă ar fi dorit să meargă să-i deschidă ușa celui sosit, dar nu reuși să facă vreun pas, căci, între timp, se auzi o împușcătură puternică și bătrânul căzu la podea.
Fusese o împușcătură din armă, care îl nimerise direct în spate.
Mătușa Maria, așa precum era culcată, încremeni. Își reveni în câteva minute, când se făcuse din nou, liniște.
Strigă insistent la bărbat, dar el nu îi răspundea. Se ridică încet, din pat, se apropie de el, îl pipăi pe întuneric, îl mai strigă de câteva ori, dar văzând că e plin de sânge și fără suflare, se sperie și mai mult și alergă la vecini după ajutor.
Când ieși afară, radioul atârnat sub streșina casei, începu a difuza imnul Uniunii Sovietice.
Era ora șase dimineața.

* * *

Grupul operativ din centrul raional Stejăreni, sosise la locul crimei cam într-o oră.
Acesta era format din anchetatorul Procuraturii, inspectorul Poliției Judiciare, Ștefan Cibotaru, și medicul legist.
Ștefan, un tânăr ofițer al Miliției Judiciare, venit de mai bine de un an de zile, de pe băncile Școlii de Miliție, în această funcție, participa acum, pentru prima dată, la descoperirea unei omucideri.
Ce-i drept, mai luase el parte la asemenea investigații, dar acea experiență semăna mai mult cu o documentare a declarațiilor, fiindcă numele bănuitului era cunoscut din start.
Acum, acest asasinat era pentru el, ceva nou și semăna mai mult a film de groază, dar, ținând cont de faptul că satul Petreni era amplasat în imediata apropiere a orașului Bălți și de legăturile petrenenilor cu bălțenii, această crimă părea a fi un mister.

* * *

Ajuns la fața locului, Ștefan stătu de vorbă cu mătușa Maria, cu vecinii, care ieșiseră în drum, dar, din păcate, nimeni dintre ei, nu putea spune nimic despre cele întâmplate.
Moș Gheorghe, la ai săi 68 de ani, era prea retras pentru a întreține contacte active cu alți oameni, trecea doar din când în când, pe la vecini sau pe la magazinul din sat, dar și atunci, numai în cazul în care avea nevoie de ceva. În rest, stătea mai mult pe acasă împreună cu mătușa Maria.
Care să fi fost motivul acestei crime și ce l-ar fi determinat pe asasin, să ucidă un biet om bătrân, care nu avea aproape nimic cu nimen, chiar era o enigmă pentru întregul sat.

* * *

În curând, la locul crimei, apăru și șeful Secției Raionale de Miliție împreună cu procurorul Raionului.
Ambii erau datori să meargă la fața locului, la o asemenea categorie de crime grave, pentru a acumula informații din primele surse.
După ce luaseră cunoștință de cele întâmplate, dădură indicațiile necesare și ambii plecară.

* * *

Când se lumină de ziuă de-a binelea, Ștefan se apropie de fereastra casei.
Geamul, care era dublu, fusese spart pe ambele părți, dar, pe dinafară, împrejurul găurii, sticla era afumată.
Evident, o astfel de urmă putea fi lăsată doar împușcătura unei arme de vânătoare, care trage cu alice.
„Se vede că ucigașul, atunci când a împușcat, a ținut țeava armei prea aproape de geam și, de aceea, s-a și afumat sticla, dar dacă a folosit alice, atunci, afară, undeva prin apropiere, trebuie să fie și bura¹”, gândi Ștefan.
Inspectorul găsi bura chiar alături de geam. Era o hârtie șifonată, cu găuri, care părea a fi o bucată de ziar.
După ce îi predase anchetatorului sticla afumată și bura rugându-l să le introducă în procesul verbal și să le ridice, mai stătu de vorbă cu paznicii de la școală și de la magazin, după care trecu și pe la ferma de vite, unde discută cu mulgătoarele, care, la ora șase dimineața trebuiau să înceapă mulsul vacilor, dar nu află nimic nou nici de la ei.
Când reveni pe la amiază, la locul crimei, anchetatorul și medicul legist tocmai finalizaseră examinarea acestuia și se pregăteau să plece.
– Noi am terminat cercetarea, zise anchetatorul Procuraturii, și trebuie să plecăm, am o mulțime de dosare pe lângă acesta, dar dacă apare ceva nou, atunci mă găsiți.
Conceptual, anchetatorul Procuraturii era principalul responsabil pentru dosarul penal fiind dator să organizeze și să desfășoare ancheta pentru identificarea ucigașului și atragerea acestuia la răspunderea penală.

Realitatea, însă, era categoric, alta. În condițiile birocrației regimului totalitar, anchetatorii sovietici se transformaseră într-un soi de șoareci de birou, care, dacă nu li se aducea ca pe tavă, bănuitul, care să își recunoască fapta, suspendau dosarul lăsând crima nedescoperită.

* * *

După „evaporarea” anchetatorului, Ștefan realizase că, de fapt, el rămăsese singurul responsabil pentru deconspirarea acestei crime grave.
În calitate de ajutor, îl mai avea, ce-i drept, și pe inspectorul de sector, dar acesta, spre regret, nu purta o responsabilitate directă.
Ștefan înțelegea că a descoperi o astfel de crimă, nu va fi deloc ușor.
Pentru a omorî într-un asemenea mod, pe cineva, asasinul ar fi trebuit nu numai să aibă un motiv serios sau să fie o persoană psihic dezechilibrată, gândi Ștefan. Acesta ar fi avut nevoie de o armă, o armă, pe care să o păstreze ilegal. Nu putea o persoană, care deține legitim, o armă de vânătoare, să meargă așa, pur și simplu, la cineva, ca să-l împuște cu aceasta, căci s-ar fi trădat din start.
Fără cea mai mică îndoială, ucigașul deținea nelegitim o armă de vânătoare și era sigur de faptul că nimeni nu știe despre acest lucru, de aceea, nu avea cum risca să fie depistat.
Dar cum să afle ofițerul cine deține ilegal arme? Cine să fie, oare, acele persoane?
Și în acel moment, Ștefan își aminti de Andrei Mândru, poștașul satului.
Cum de uitase de el… acum, doar acesta l-ar putea ajuta.

* * *

Ștefan se știa cu Andrei de aproape un an de zile.
Se cunoscuseră atunci când Andrei fusese jefuit de doi tâlhari în sat. Îl bătuseră și îi sustraseră cu forța, banii primiți pentru pensii, de la poștă, pe care urma să-i împartă pensionarilor din sat. Atunci, milițianul îi reținuse pe tâlhari într-un termen-record, restituindu-i poștașului toți banii furați.
Firește că Andrei i-a rămas recunoscător și, de atunci, erau prieteni.

* * *

Îl întâlni pe Andrei chiar în centrul satului, în preajma magazinui, cu geanta plină pe umăr.
Fiind poștaș, el mai toată ziua, cutreiera localitatea.
În această funcție, el avea acces liber la fiecare gospodărie, îi cunoștea pe toți sătenii, vorbea și discuta permanent cu ei, știa care le erau ocupațiile și la ce te poți aștepta de la fiecare dintre aceștia.
Dar cel mai important, era faptul că oamenii aveau încredere în el.

* * *

– Ai auzit ce s-a întâmplat azi-dimineață, în sat?, începu Ștefan.
– Da, am auzit, răspunse Andrei. Toată lumea, numai despre asta și vorbește. Eu chiar m-am gândit să mă întâlnesc cu tine, să discutăm despre omor.
– Și care e părerea ta?, îl întrebă nerăbdător, Ștefan.
– Părerea mea este că acest ucigaș este un fricos, un speriat ori chiar un om nebun la cap. A găsit și el pe cine să omoare: pe un om bătrân și neputincios, care nici să n-aibă cum să se apere, adăugă Andrei.
– Corect, îl susținu Ștefan, dar această persoană fricoasă și nesănătoasă, cum spui tu, trebuie să aibă și o armă de vânătoare, lucru ce nu e chiar atât de ușor. Sunt la voi în sat, așa persoane?
– Da, avem așa o persoană. Chiar despre asta, am și vrut să-ți povestesc, clarifică Andrei.

* * *

Astfel, Andrei povesti că în acea zi, fiind la serviciu, avusese mai multe convorbiri cu localnicii despre cazul uciderii lui moș Gheorghe Poiană, dar nimeni dintre aceștia nu îi spusese ceva important. Doar Ion Cumpătă zisese că are o bănuială, care ar putea fi mai aproape de realitate. Dar și aceea, e doar o bănuială.
Ion Cumpătă îi povestise lui Andrei că vara trecută, când își prășea porumbul de pe lotul de pământ, aflat alături de drumul de la intrarea în sat, îl văzuse pe Pavel Bobu, cum venea dinspre Bălți. Ajungând la indicatorul rutier de formă rotundă, cu cifra „50″, de la intrarea în sat, Pavel Bobu se opri, scoase de la brâu, de sub cămașă, un pistol cu o țeavă lungă, confecționat dintr-o pușcă de vânătoare, și trase în indicator.
– Dar Pavel Bobu se potrivește cu caracteristica ucigașului făcută de tine?, îl întrebă Ștefan.
– Da, se potrivește fix. E un om fricos, straniu, singuratic, pare a fi bolnav la cap, are vre-o 32 de ani, de la care te poți aștepta la orice, a răspuns Andrei.

* * *

Auzind acestea, Ștefan se deplasă imediat, la indicatorul rutier de la intrarea în sat și găsi acolo, o mulțime de adâncituri mici în metal, care, cu siguranță, era rezultatul unei împușcături cu un patron încărcat cu alice.
Nu mai era timp de așteptat, de aceea, însoțit de inspectorul de sector, merse acasă la Pavel Bobu, îl reținu și îl aduse la biroul șefului de post din Petreni.

* * *

– Aș vrea să știu dacă ai armă de foc, i se adresă pe un ton grav, Ștefan.
– Nu, nu am nici o armă de foc, se justifică Pavel Bobu.
Ștefan îl scrută cu privirea, făcu o pauză, după care interveni calm:
– Oamenii din sat vorbesc că ai un pistol făcut dintr-o armă de vânătoare. Poate că ai fi uitat cum ai împușcat din el, vara trecută în indicatorul rutier de la intrarea în sat. Poate ne ducem acum, împreună acolo, să ne uităm?
La auzul acestor cuvinte, Pavel Bobu deschise larg gura, de parcă ar fi vrut să caște și așa și încremeni respirând adânc, de parcă nu-i ajungea aer.
– Ar fi bine să ne predai benevol, pistolul, și cu tot cu patroane, în caz contrar – vom fi nevoiți să-ți percheziționăm toată gospodăria și să-l căutăm, îl constrânse Ștefan.
– Bine, reacționă Bobu, îl predau binevol. Dar vreau să spun că eu încă nu am împușcat niciodată din el și îl păstram așa, pentru autoapărare.

* * *

Au mers, așadar, acasă la Pavel Bobu, de unde au și ridicat pistolul artizanal și șapte cartușe încărcate. Țeava, cu adevărat, preluată de la o pușcă de vânătoare, avea interiorul murdar de funingine și mirosul încă persistent, al prafului de pușcă ars.
Toate acestea, arătau că pistolul în cauză, a fost proaspăt folosit.
Dar dovezile pentru a-l reține pe Bobu, lipseau.
A doua zi, Ștefan aduse pistolul cu patroanele, ridicate de la Pavel Bobu, anchetatorul Procuraturii, le predă și îl rugă să dispună de urgență, efectuarea expertizelor necesare.
– Bun, bun, promise acesta, cum mă eliberez, le trimit la Biroul de Expertize.

* * *

Trecu o săptămână, dar omorul așa și rămase nedescoperit.
Ștefan era sigur de faptul că acest asasinat fusese comis de Bobu, dar, ca dinadins, toate tentativele lui de a găsi dovezi suplimentare împotriva lui Bobu, erau fără rezultat.
Investigațiile făcute de Ștefan pentru a descoperi vreun alt suspect, s-au soldat, de asemenea, cu zero.
În tot acest timp, conducerea Secției Raionale de Miliție aștepta cu nerăbdare, dezvăluirea crimei dorind să raporteze cât mai repede și cu fală, sus, la Ministerul de Interne, despre aceasta, dar lucrurile, ca dinadins, nu se mișcau din punctul mort.
După ce șeful Secției de Miliție fusese telefonat de câteva ori de conducerea Ministerului de Interne, pentru a afla noi detalii despre dosarul respectiv, atmosfera de la Secția Raională de Miliție din Stejăreni deveni tensionată.
La cam două săptămâni de la producerea crimei, șeful de miliție, asistat de cei doi adjuncți ai săi, organiză o ședința operativă cu participarea tuturor șefilor de subdiviziuni.
La aceasta întrunire, biroul conducătorului Secției de Miliție era aglomerat cu tot felul de șefi cu epoleți împovărați de „stele” și cu piepturile pline de insigne și medalii. Aveai impresia că această „armată” de milițieni ar fi avut o experiență enorma pentru a deconspira până și cele mai sofisticate crime ale timpului.
Realitatea, însă, era cu totul alta: majoritatea celor adunați habar nu aveau cum se descoperă o crimă și, pe parcursul întregii perioade a serviciului lor, nu reținuseră măcar un infractor.
La această ședință, Ștefan fu învinuit de incompetență și ne profesionalism în rezolvarea cazului de omor și se alese și cu avertizarea că ar putea fi pedepsit, în cazul în care, acesta nu va găsi cât mai curând, asasinul.
Ștefan simți nevoia să le ceară celor prezenți la adunare, ajutor, sprijin, unele recomandări, sfaturi despre acțiunile necesare suplimentare, dar se stăpâni. La ce bun să lungească el, vorba, căci i-ar fi pus pe jăratic pe toți acei „specialiști”, care de unde să știe, la „competența și profesionalismul” lor, metodologia în situația concretă?
Era cât se poate de clar că, prin această acțiune, conducerea Secției Raionale de Miliție își apara „propria piele”și „tremura” pentru fotoliile deținute.

* * *

După ședința operativă, Ștefan se apropie de anchetatorul Procuraturii pentru a afla rezultatele expertizei, deoarece acesta era „șeful“ responsabil pentru anchetarea și descoperirea crimei.
– Vai, am uitat să expediez lucrurile pe care mi le-ai adus pentru expertiză, nu-mi ajunge timp, am mult de lucru, dar cu siguranță, zilele următoare le trimit, îl asigură anchetatorul.

* * *

Se mai scurse vreo două săptămâni, când, într-o dimineață, Ștefan fu chemat de urgență, la biroul șefului de Miliție.
În birou, se mai afla adjunctul pentru lucrul operativ și șeful Miliției Judiciare.
Când inspectorul intră, în birou se lăsă o liniște adâncă. În câteva clipe, șeful de Miliție îi făcu semn cu mâina să se așeze.
Urmă o pauză, după care, acesta întrebă:
– Voi știți că acest caz este luat sub un control special, de Ministerul de Interne de la Moscova? Voi știți că peste o săptămână, ne vor veni oaspeți de la Moscova? Voi știți că acum, cineva va trebui să răspundă, și să răspundă poate prin eliberarea din funcția deținută? Hai, spuneți-mi, cum procedăm noi mai departe?
Ștefan privi la adjunct, apoi – la șeful Miliției judiciare, dar ambii continuau să tacă molcom și să privească oarecum straniu, într-un singur punct.
– Voi, ce, gândiți că și de data asta, vă va merge și îi veți cumpăra cu canistrele(damigenele, n.a.) cu vin și pe cei de la Moscova, cum i-ați cumpărat pe cei de la Chișinău?, a întrebat cu o voce ridicată, șeful miliției.
– Da‘ de ce nu, a prins la curaj, adjunctul pentru lucrul operativ, cei de la Moscova așteaptă, și ei, cu nerăbdare, deplasările la noi, în Moldova, se bat de la ele, și vin mai mult încoace pentru canistrele noastre, decât pentru a ne controla lucrul. Eu m-am interesat de-acum: celor de la Moscova le place foarte mult vin de-acel dulce. Nu vă deranjați, dacă vin, îi vom întâlni la cel mai înalt nivel.
Tocmai acum, Ștefan realiză ce se întâmpla. Din cauza tergiversării descoperirii omorului de la Petreni, Ministerul de Interne al Uniunii Sovietice, de la Moscova urma să trimită în viitorul apropiat, la Secția Raională de Miliție din Stejăreni, un grup de angajați pentru verificare și „ajutor practic”.
– Bun, a răspuns șeful de miliție, atunci, pregătiți-vă să întâmpinați grupa de controlori de la Moscova, pentru că totuna, nu veți mai găsi până la venirea lor, criminalul. Cei de la Moscova trebuie să apară săptămâna viitoare, au spus că ne vor preîntâmpina când se vor porni, mai avem puțin timp.

* * *

După o zi, în timpul amiezii, când la Secția de Miliție, aproape că nu mai rămăsese nimeni, în biroul lui Ștefan, sună telefonul.
Era ofițerul de la unitatea de gardă.
– Ștefan, se auzi în receptor, am la legătură, un expert din Chișinău, care dorește să vorbească cu cineva, care se ocupă cu omorul din Petreni și te-am găsit doar pe tine.
– Conectează-mă, reacționă cu emoții, Ștefan, și fii și dumitale la legătură.
Era specialistul care efectua lucrările de expertiză cât privește asasinatul din satul Petreni.
– Salut, zise expertul, numai ce, am terminat de făcut expertizele pe omor și aș vrea să te informez despre rezultate: pe prima, am găsit că componența chimica a funinginii de pe sticla ferestrei de la casa victimei e identica cu componența chimică a funinginii rămase în țeava pistolului ridicat de la cetățeanul Bobu. Pe al doilea caz, am constatat că bura, adică bucata de ziar, găsită la locul crimei, este din același ziar cu bura, ori bucățile de ziar din patroanele ridicate de la cetățeanul Bobu, și toate aceste bucăți de hârtie, împreuna, formează o pagină dintr-un ziar. Așa că, te felicit cu descoperirea omorului. Materialele expertizelor urmează să fie încă redactate, apoi – tipărite și trimise peste două zile, cu poșta specială.
„Mda, gândi Ștefan, cât necaz, cât lucru înzadar, cât stres, câtă birocrație și chiar prostie, s-a petrecut în această lună de zile, cu toate că omorul fusese descoperit chiar din prima zi…
Acum, se poate de-l reținut pe Bobu, cu așa dovezi nici nu mai trebuie să-și recunoască vina”.
Peste puțin timp, în biroul lui Ștefan, intră șeful Miliției Judiciare, împreună cu adjunctul pentru lucrul operativ. Ambii, cu o bucurie deosebită, îi strânseră mâna lui Ștefan și îl felicitară cu ocazia descoperirii omorului.
– Gata, am scăpat de controlul de la Moscova, exclamă adjunctul pentru lucrul operativ, și, adresându-se lui Ștefan, zise: „Fă-ți găuri în epoleți pentru următoarea steluță, doar tu, personal, ai descoperit omorul!”

* * *

Mai târziu, Ștefan îl reținu pe Bobu.
Sub povara dovezilor, Bobu recunoscu faptul că îl omorâse pe Poiană.
Dar acum, această mărturie, nu-l mai impresiona pe Ștefan.
Acum, îl interesa cauza, cauza omorului.
– Care a fost motivul omorului?, îl întrebă liniștit, Ștefan.
– L-am omorât fiindcă, cu 10 ani în urmă, a împrumutat de la mine, 30 de ruble și nu mi le-a întors, răspunse Bobu.
„Cum așa, oare chiar pentru o datorie de 30 de ruble, ar trebui să ucizi un om?
Cu siguranță, că Bobu are probleme psihice. Doar nu poate un om normal, pentru o datorie de 30 de ruble, să omoare un alt om, de aceea, ar trebui de mai numit încă o expertiză psihiatrică pe dosar, gândi Ștefan”.

* * *

Peste o săptămână, la Secția Raională de Miliție, era gata și ordinul de mențiune pentru descoperirea omorului.
În act, era indicat că „pentru manifestarea unui înalt nivel de profesionalism și curaj în descoperirea și reținerea criminalului pe cazul omorului din satul Petreni”, este premiat un grup de vreo cincisprezece angajați ai miliției, majoritatea cărora nu aveau nici cea mai vagă idee despre această omucidere.
Erau propuși spre avansarea în grad, promovați în funcții, stimulați cu premii bănești, ordine și altele.
Acum, era momentul menționării tuturor celor favorizați de conducere.
Asemenea crime de rezonanță, care să cutremure o republică și o parte a Moscovei fiind descoperite într-o perioadă atât de lungă, erau rare, extrem de rare.
De aceea, ordinul de premiere trebuia să fie unul masiv și patetic.
Acesta trebuia să sugereze o planificare eficientă, o activitate chibzuită, unitatea și conlucrarea în cadrul subdiviziuunilor în eforturile susținute, de descoperire a crimelor, mai ales, atunci când Secția Raională de Miliție, „face față” unor sarcini deosebit de complicate…

La finele listei premianților, anexat în calitate de asistent, mai bine zis – de stagiar la cei menționați pentru descoperirea omorului, figura, ce-i drept, și numele inspectorului Miliției Judiciare, locotenentul Ștefan Cibotaru, căruia i se decernase …diplomă de merit.

_________________________________________________________________________________________

¹Bura este un material ori o bucată de hârtie, care se pune în patron între pulbere de alice. Bura împiedică pierderea presiunii după explozie și împinge cu mai mare putere alicele din patron prin țeavă.

Hamburg, 05 ianuarie 2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.