Mesajul președintei Diana Ciugureanu-Zlatan cu ocazia aniversării a 6-a a Uniunii Scriitorilor de Limba Română

Astăzi, 7 aprilie 2022, de Ziua Libertății în Basarabia, Uniunea Scriitorilor de Limba Română cu sediul la Chișinău, marchează 6 ani de la înregistrarea în calitate de organizație independentă, dupa renunțarea la statutul de filială a unei organizații de peste hotare, din care făcuse parte jumătate de an.
 
Deloc întâmplătoare – coincidența cu ziua în care, acum 13 ani, tinerii au ieșit în Piața Marii Adunări Naționale pentru a ne elibera de puterea comuniștilor, prin vărsare de sânge și pierdere de vieți.
Incomparabil preț cu sacrificiile inumane, prin care a devenit posibilă crearea și activitatea frumoasă a echipei noastre, în misiunea de democratizare a acestui domeniu corupt din cauza unor organizații conduse de găști vânătoare de mită sau de granturi spălate, precum și împătimite de hărțuire sexuală. Dumnezeu – cu cei inconștienți și Dumnezeu – cu cei dedicați cauzei libertății.
 
Scopul nostru este libertatea de a ne simți ACASÃ:
– în viața noastră de creatori, trăită în demnitate, cu respectarea drepturilor și a libertăților consfințite de legislație;
– în familia de frați români prin Reîntregirea Basarabiei cu România-Mamă;
– pe mapamond valorificându-ne statutul moral de cetățeni ai planetei. 
 
Cine are urechi, să audă și cine are ochi, să vadă esența mesajului nostru de azi, la cei 6 ani ai unui act de triumf al libertății fie și cu prețul pierderii dreptului elementar al unora dintre noi, la o viață decentă.
 
Mulțumim și felicitări tuturor membrilor USLR pentru participare, dăruire și entuziasm! Doamne ajută!
 
Cu frăție, Diana Ciugureanu-Zlatan, președinta-fondatoare a USLR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.